Angela Merkel, în ultimul său turneu în Balcanii de Vest: Statele din această regiune mai au un ”drum lung de parcurs până să adere la UE”

Statele din Balcanii de Vest mai au un drum lung de parcurs până să adere la Uniunea Europeană, a transmis cancelarul Angela Merkel din Serbia, prima opriere a turneului său de rămas-bun în regiune, potrivit Deutsche Welle și Reuters, citat de Agerpres.

Într-o conferință de presă alături de președintele sârb, Aleksandar Vucic, Merkel a dat asigurări cu doar câteva săptămâni înainte de a părăsi scena politică că Germania va continua să sprijine Balcanii de Vest și după ce își va încheia mandatul și și-a exprimat speranța că va reveni un ”oarecare impuls în acest întreg proces”.

”Mai este încă un drum lung de parcurs până când Serbia și întreaga regiune vor putea deveni, în sfârșit, membri ai Uniunii Europene, așa cum este obiectivul nostru comun. Noi, cei care suntem deja membri ai Uniunii Europene, ar trebui să nu uităm că există un interes geostrategic absolut de a include aceste ţări în Uniunea Europeană”, a adăugat Merkel, reluând o serie de argumente prezentate la începutul lunii iulie

În contextul în care mandatul său de cancelar federal se încheie, germanii fiind chemați la urne la 26 septembrie, decizia Angelei Merkel de a călători în Balcanii de Vest a pus regiunea în lumina reflectoarelor.

Președinția slovenă a Consiliului Uniunii Europene urmează să organizeze la începutul lunii octombrie un summit extraordinar pentru a discuta despre revigorarea relațiilor cu cele șase țări balcanice care aspiră să devină membre ale Uniunii Europene, după întrevederile din timpul precedentelor președinții, bulgară (2018) și croată (2020), nu au adus schimbări notabile din acest punct de vedere.

Macedonia de Nord şi Albania ar fi trebuit să lanseze negocierile de aderare la sfârşitul anului trecut, dar Bulgaria refuză să permită Macedoniei de Nord să avanseze, invocând dispute lingvistice şi culturale, în timp ce Comisia Europeană insistă că Albania şi Macedonia de Nord trebuie să avanseze împreună în procesul de aderare, astfel că disputa dintre Sofia şi Skopje afectează şi Albania.

Negocierile de aderare cu Serbia şi Muntenegru, cele două state considerate a fi cele mai avansate în procesul de accedere către UE, au încetinit de asemenea, în timp ce Bosnia şi Kosovo încă nu au fost desemnate oficial drept candidate la aderarea la Uniunea Europeană. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare