Bloomberg: UE vrea să adopte o „poziție dură” pentru a pune capăt contractelor pe termen lung de aprovizionare cu gaze naturale

Uniunea Europeană intenţionează să adopte o poziţie dură pentru a pune capăt contractelor pe termen lung de import de gaze naturale, în cadrul tranziţiei sale verzi, ceea ce reprezintă o lovitură pentru principalul său furnizor Rusia, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres

Executivul european vrea să împiedice ca astfel de contracte să fie prelungite dincolo de 2049, în cadrul unei reforme de amploare a pieţelor sale energetice, se arată într-o serie de documente consultate de Bloomberg News.

De asemenea, Comisia Europeană va propune şi măsuri pentru a întări securitatea aprovizionării, într-un moment în care blocul comunitar se confruntă cu preţuri record la gaze şi un posibil deficit de aprovizionare la iarnă.

Planul Comisiei, care ar urma să fie dezvăluit miercuri, merge în sensul opus al solicitărilor venite din Rusia, care furnizează aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Autorităţile de la Moscova preferă de mult timp contractele încheiate pe termen lung şi au cerut în mod repetat UE să semneze mai multe astfel de contracte pe termen lung, ca o condiţie pentru a prelungi un acord privind livrarea de gaze via fostele state din URSS şi după 2024.

Ca răspuns la îngrijorările exprimate de unele state membre, potrivit cărora Kremlinul foloseşte gazele naturale ca o armă politică, propunerile ce urmează să fie anunţate de executivul comunitar vor permite de asemenea ţărilor membre să reacţioneze mai eficient în situaţii de criză.

Şefii din guvern din statele membre UE urmează să discute toate aceste propuneri de măsuri la un summit care va avea loc joi la Bruxelles.

Comisia Europeană va propune un sistem în cadrul căruia statele membre UE vor achiziţiona, la comun, gaze naturale pentru a forma rezerve strategice, o măsură elaborată ca răspuns la creşterea preţurilor la energie. 

Preţurile europene la gaze naturale şi electricitate au atins valori record în luna octombrie, pe fondul livrărilor limitate şi al cererii crescute de energie apărute după ce economiile din întreaga lume şi-au revenit după pandemie. Între timp, preţurile au mai revenit de la valorile record însă în ultimele săptămâni au crescut din nou odată cu temperaturile reduse şi importurile mai mici decât se preconiza din Rusia.

În perioada octombrie-noiembrie anul curent, importurile de gaze din Rusia în UE au fost cu 25% mai mici decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce facilităţile de depozitare a gazelor deţinute de Gazprom pe teritoriul UE sunt la un nivel semnificativ mai scăzut comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Comisia Europeană a adoptat deja o comunicare privind prețurile la energie pentru a aborda creșterea excepțională a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii, și pentru a sprijini populația și întreprinderile europene. 

Tot în acest sens, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că va prezenta la începutul anului 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei pentru a ajuta statele membre în propriile lor contacte în domeniul energiei.

Reamintim că România a propus, la începutul lunii octombrie, alături de Cehia, Franța, Grecia și Spania, o abordare pe cinci piloni pentru gestionarea scumpirilor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unei declarații comune, transmisă de miniștrii economiei și finanțelor din cele cinci state membre.

Top 5 în această săptămână

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Postări Conexe

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare