CNA cere marilor platforme Meta, TikTok, X și Google să își întărească mecanismele de moderare a conținutului online, conform obligațiilor din normele UE

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au cerut duminică întărirea mecanismelor de moderare a conținutului din social media, a transmis vicepreședintele CNA Valentin Jucan printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

CNA – Consiliul Național al Audiovizualului și Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM, au transmis astăzi o notificare către marile platforme (VLOP) Meta, TikTok, X și Google cu privire la obligațiile pe care acestea le au în conformitate cu Regulamentul European 2022/2065 al Parlamentului European – DSA“, a scris Jucan, pe Facebook.

 

Solicitarea întăririi mecanismelor de moderare a conținutului vine în contextul situației din România și virulenței postărilor care conțin informații false și care au condus atât la dezinformarea sistematică dar și la propagarea apelurilor de nerespectare a ordinii constituționale.

“Multe manifestări video din mediul online sunt de natură să creeze panică și să aibă potențialul de a genera comportamente periculoase cu un puternic caracter antisocial”, a spus Jucan.

Potrivit acestuia, Consiliul Național al Audiovizualului are prerogative limitate în privința mediului online, acestea fiind, cu precădere, îndreptate către serviciile audiovizuale la cerere de pe marile platforme.

Regulamentul DSA permite, totuși, ca sesizările referitoare la materialele video de pe aceste platforme – care pot fi considerate conținut ilegal – respectiv, incitare la violență sau la ură, să fie analizate iar conținutul să fie elimiat de pe platforme prin procedura “ordinului de eliminare”, ordin emis de către Consiliu.

“Așadar, reamintim publicului larg ca poate raporta la CNA conținutul audio-video considerat ilegal, transmițând link sau captura de ecran la adresa de e-mail cna@cna.ro De asemenea, subliniem că instituția noastră, prin intermediul GDPR, are obligația de a proteja datele personale ale petenților (nume, email, număr de telefon)”, conchide Jucan.

Președintele Klaus Iohannis a avut sâmbătă o “discuție telefonică aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu care a convenit consolidarea securității social media în Uniunea Europeană.

În urma ultimelor evenimente din România, am avut o discuție telefonică aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Am convenit că trebuie să consolidăm securitatea social media, în urma alegerilor din țara noastră“, a scris Iohannis, pe rețeaua socială X.

Discuția telefonică a avut loc după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. În aceeași zi, Comisia Europeană a solicitat rețelei TikTok să se alinieze prevederilor electorale ale regulamentului privind serviciile digitale și să remedieze urgent politicile de moderare a conținutului în lumina alegerilor din România.

Curtea Constituțională a României arată, în motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Curtea Constituţională mai susţine că, în cadrul alegerilor prezidenţiale, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia Călin Georgescu a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. De asemenea, conform Curții Constituționale, Călin Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în contradicţie cu datele prezentate de SRI şi MAI.

Decizia CCR a venit ca urmare a unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce președintele Klaus Iohannis a autorizat desecretizarea documentelor din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și după ce România i-a informat pe aliații din NATO că va lua “toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”, cu ocazia participării ministrului de externe Luminița Odobescu la ministeriala de externe a NATO.

Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări.

În tot acest context, Comisia Europeană a intensificat monitorizarea alegerilor din România și a ordonat TikTok “să păstreze neatinse toate datele și dovezile” privind riscurile sistemice asupra procesului electoral.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare