Comisia Europeană a răspuns la întrebarea eurodeputatului Dan Motreanu referitoare la eforturile UE de combatere a abuzurilor în comerțul online

Eurodeputatul Dan Motreanu a adresat Comisiei Europene o întrebare pe tema eforturilor UE de combatere a abuzurilor în comerțul online.

„În mediul online, consumatorii sunt mai expuși riscurilor, cum ar fi produsele contrafăcute, publicitatea înșelătoare sau fraudele”, a scris deputatul european, pe Facebook.

Potrivit lui Dan Motreanu, deși Comisia Europeană a desfășurat multiple investigații, decalajul de timp dintre identificarea problemelor și luarea de măsuri corective rămâne un obstacol major.

 

Europarlamentarul Dan Motreanu a prezentat punctele esențiale din răspunsul oferit de vicepreședinta Comisiei Europene, Henna Maria Virkkunen:

  • Comisia a adoptat un set de măsuri pentru un comerț electronic sigur și sustenabil, vizând controale vamale, fiscale și de siguranță eficiente, standarde de sustenabilitate și aplicarea unitară a legislației UE.
  • Comisia cooperează îndeaproape cu autoritățile naționale, după cum reiese din acțiunile coordonate desfășurate de rețeaua UE de cooperare pentru protecția consumatorilor.
  • Punerea în aplicare a Regulamentului privind serviciile digitale în domeniul comerțului electronic reprezintă o prioritate majoră pentru Comisie.
  • Comisia a inițiat proceduri împotriva AliExpress și Temu. Comisia a acceptat și a conferit caracter obligatoriu unei serii de angajamente propuse de AliExpress pentru a soluționa anumite preocupări, cum ar fi transparența platformei în ceea ce privește sistemele de publicitate și de recomandări. Comisia a constatat, cu titlu preliminar, că AliExpress și-a încălcat obligația de a evalua și atenua riscurile legate de diseminarea produselor ilegale.
  • Comisia supraveghează dacă furnizorii altor piețe online foarte mari, cum ar fi Amazon și Shein, își respectă obligațiile care le revin în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale.

Amintim că executivul european a lansat, în februarie anul acesta, un pachet de măsuri pentru a limita riscurile asociate importurilor de valoare redusă vândute de platformele din afara Uniunii, precum Shein și Temu, incluzând propuneri pentru reformarea regimului vamal (eliminarea scutirii de taxe pentru coletele sub 150 euro, întărirea controalelor printr-o mai bună analiză a riscurilor cu acțiuni coordonate între autoritățile vamale și cele de supraveghere a pieței), întărirea supravegherii comercianților digitali și utilizarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor digitale pentru a detecta mai rapid produsele nesigure.

Prin astfel de demersuri, UE își propune să transforme platformele online de tip Temu, Shein sau Amazon în actori răspunzători pentru produsele periculoase sau ilegale pe care le comercializează.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare