Pentagonul anunță că trimite noi arme defensive Ucrainei, la instrucțiunile lui Trump: Scopul este să ajutăm Ucraina „să se apere singură”

La instrucțiunile președintelui Donald Trump, Departamentul Apărării al SUA a anunțat trimiterea de noi arme defensive către Ucraina, a transmis marți Pentagonul într-un comunicat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, scopul este de a ajuta Ucraina „să se apere singură” în timp ce Washingtonul încearcă să obțină „o pace durabilă” și să „pună capăt vărsării de sânge”.

Mecanismul de evaluare a livrărilor militare, parte a priorităților de apărare „America First”, rămâne în vigoare, a mai arătat sursa citată.

Schimbarea de abordare din partea administrației de la Casa Albă și a lui Trump personal vine ca urmare a recentelor discuții telefonice pe care președintele american le-a avut săptămâna trecută cu președinții Rusiei și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Convorbirea lui Zelenski cu Trump a avut loc la o zi după ce liderul de la Casa Albă a declarat că a avut o convorbire dezamăgitoare cu președintele rus Vladimir Putin.

În cadrul discuției, liderul de la Kiev a abordat problema apărării antiaeriene a Ucrainei și a convenit cu Trump să lucreze la creșterea capacității Kievului de a „consolida protecția” spațiului aerian ucrainean, pe măsură ce atacurile rusești se intensifică. 

„Va trebui să trimitem mai multe arme, în principal arme defensive”, a declarat Donald Trump luni, care și-a exprimat „nemulțumirea” în privința omologului său de la Kremlin, Vladimir Putin.

Administrația Trump suspendase unele livrări de arme către Ucraina, inclusiv rachete de apărare aeriană, în urma unei revizuiri a cheltuielilor militare și a sprijinului american acordat țărilor străine, motivând faptul că stocurile Statelor Unite trebuie protejate.

Până în primăvara acestui an, SUA a furnizat asistență militară în valoare de 66,9 miliarde de dolari de când Rusia și-a lansat invazia la scară largă a Ucrainei, la 24 februarie 2022, și aproximativ 69,7 miliarde de dolari în asistență militară de la invazia inițială a Rusiei în Ucraina în 2014.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare