Trump afirmă că „nu a făcut progrese” în privința unui armistițiu în Ucraina, în cadrul convorbirii telefonice cu Putin

Președintele american Donald Trump a declarat că, în cursul unei convorbiri telefonice avute joi cu omologul său rus, Vladimir Putin, „nu a făcut progrese” în direcția unui armistițiu în Ucraina.

„Nu, nu am făcut niciun progres” în timpul acelei discuții, a declarat Trump presei, adăugând că „nu este mulțumit” de războiul în curs dintre cele două țări, scrie Agerpres.

De asemenea, Trump le-a mai spus jurnaliștilor că este dezamăgit de președintele rus și nu crede că acesta va opri războiul din Ucraina.

„Sunt foarte dezamăgit de conversația pe care am avut-o astăzi cu președintele Putin, pentru că nu cred că vrea asta, și sunt foarte dezamăgit. Spun doar că nu cred că vrea să se oprească și e păcat”, a precizat Trump, potrivit Agerpres.

Ultima convorbire telefonică dintre cei doi lideri a avut loc la începutul lunii trecute, când președintele american, Donald Trump, a declarat că „a fost o conversație bună, dar nu una care să ducă la pace imediat”.

Trump, care a fost anterior un admirator declarat al lui Putin, a devenit în ultima lună mai critic la adresa președintelui rus pe fondul atacurilor cu drone și rachete, numindu-l „nebun” și opinând că „se joacă cu focul”.

Cu toate acestea, miercuri, Pentagonul a anunțat o pauză în livrarea unor tipuri de arme către Kiev, invocând îngrijorări legate de nivelul redus al stocurilor de armament ale SUA.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a insistat că Ucraina are nevoie urgentă să primească „tot sprijinul posibil” pentru a putea face față agresiunii ruse. „Pe termen scurt, Ucraina are nevoie de tot sprijinul pe care îl poate primi, în special în ceea ce privește muniția și sistemele de apărare antiaeriană”, a subliniat Rutte. 

Kremlinul a menționat că va veni cu propria propunere de cerințe privind negocierile ruso-ucrainene, dar nu a înaintat până în prezent documentul.

Rusia a invadat Ucraina la începutul anului 2022. Sute de mii de soldați din ambele părți ale conflictului au fost uciși.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare