Influența Germaniei în Europa Centrală și de Est a început să se erodeze în contextul războiului din Ucraina, iar explicația este multifațetată, de la schimbarea de leadership, la formarea unei coaliții guvernamentale tripartite de culori politice diferite, la Berlin, la politica adoptată față de Rusia, susțin mai mulți oficiali și diplomați europeni, potrivit Politico. Rezultatul a fost o slăbire accentuată a influenței Berlinului și o dorință mai mare a altor țări de a acționa pe cont propriu și, în unele cazuri, de a contesta în mod deschis alianța franco-germană, care s-a aflat mult timp în centrul puterii și al procesului decizional al UE.
„Nu avem nevoie de protecția germană; trecutul a dovedit că se află de partea greșită a istoriei”, a declarat un diplomat din Europa de Est, referindu-se la politica de lungă durată a Berlinului de relaționare prudentă cu Moscova. „Polonia a dat dovadă de o bună conducere, în privința Rusiei, în ceea ce privește primirea refugiaților [ucraineni], în ceea ce privește eliminarea treptată a gazului. Țările baltice au o conducere inteligentă. Bulgaria are un nou guvern mai credibil. România este stabilă”, a declarat diplomatul.
Declinul influenței germane a început în ultimii ani ai celor 16 ani de conducere ai lui Merkel, dar a devenit clar în iunie, când împreună cu Macron au sugerat un summit al UE cu președintele rus Vladimir Putin, precum cel ținut la începutul acelei luni de președintele american Joe Biden, însă ideea a fost respinsă în mod categoric de liderii din Polonia, Estonia, Letonia și Lituania.
Țările est-europene au avertizat că Putin nu a luat încă măsuri concrete ca răspuns la eforturile lui Biden și că o atitudine prea indulgentă a UE față de liderul autoritar rus ar putea pune în pericol eforturile președintelui american de a restabili echilibrul geopolitic.
Totodată, eșecul de a pune presiune pentru implementarea acordurilor de pace de la Minsk, o serie de acorduri de încetare a focului menite să pună capăt războiului separatist susținut de Rusia în regiunea Donbas din estul Ucrainei, a afectat deja credibilitatea germană și franceză. Iar invazia masivă a lui Putin în Ucraina nu a făcut decât să întărească în rândul țărilor din Europa de Est convingerea că Germania a făcut o eroare istorică catastrofală în a prioritiza interesele economice în detrimentul controlului și izolării unui dictator beligerant. Invazia a avut loc după luni de avertismente din partea Washingtonului că războiul era la orizont, avertismente pe care Berlinul și Parisul le-au respins categoric.
De asemenea, erodarea influenței germane a fost pusă în evidență săptămâna aceasta, în timp ce liderii UE au încercat să ajungă la un acord privind embargoul asupra petrolului rusesc și să depășească opoziția fermă a premierului ungar Viktor Orbán.
Germania a fost acuzată că a încercat să obțină un avantaj printr-o excepție planificată de la embargo pentru petrolul livrat prin conducte de această dată. Berlinul a negat orice implicare în propunerea de exceptare, angajându-se în cele din urmă să oprească toate achizițiile de petrol rusesc până la sfârșitul anului, demonstrând că nu ar avea nimic de câștigat din prelungirea livrărilor prin conducte.
Cu toate acestea, faptul că alte țări membre ale UE, printre ele și unele din Est, au fost sceptice, subliniază reputația în declin a Berlinului. În plus, succesorul lui Merkel, social-democratul Olaf Scholz, nu a jucat un rol semnificativ în adoptarea compromisului privind embargoul asupra petrolului rus și a unui al șaselea pachet mai extins de sancțiuni, rămânând în sarcina președintelui Consiliului European, Charles Michel, și a președinției franceze a Consiliului UE să elaboreze o soluție pe care Ungaria a acceptat-o în cele din urmă.
În trecut, s-a apelat la Merkel pentru înlătura opoziția lui Orbán atunci când acesta a pus piedici planurilor UE, iar influența sa și a Berlinului în Europa a fost incontestabilă în ciuda faptului că unele compromisuri politice făcute este posibil să nu fi servit intereselor pe termen lung ale UE.
„Scholz este o adevărată problemă”, a declarat un diplomat UE. „El este doar un german mercantilist în loc să fie omul de compromis care a fost Merkel. Nu există nimeni care să o înlocuiască pe Merkel”, a subliniat acesta. Diplomatul a mai spus despre Scholz că ar putea fi descris cel mai bine drept un „tip Ecofin” – un membru al Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare, format din miniștrii de finanțe din statele membre, funcție pe care Scholz a deținut-o anterior. „Dar, ca să fim sinceri, el are nivelul unui lider al unei țări europene de mărime medie”, a adăugat acesta.
Momentan, niciun lider european nu pare să poată ocupa locul de „făuritor” de compromisuri lăsat vacant de fostul cancelar german în politica europeană, fie din cauza personalității proprii, fie din cauza istoricului țărilor pe care le conduc. De pildă, premierul italian Mario Draghi, fostul șef al Băncii Centrale Europene, celebru pentru eforturile sale de salvgardarea a zonei euro în timpul crizei din 2008-2009, ar putea fi un candidat foarte bun, însă Italia are bagajul politic al deceniilor de politici nesigure și de proastă gestionare financiară, ceea ce limitează amploarea puterii italiene.
De asemenea, președintele francez Emmanuel Macron, care tocmai a fost reales pentru un al doilea mandat, este văzut ca fiind incapabil să își lase deoparte orgoliul și grandomania pentru a deveni un factor de influență discret în politica și deciziile bazate pe consens.
De altfel, liderul uneia dintre țările baltice, premierul leton Krišjānis Kariņš, s-a opus unui rol mai important al Franței la masa negocierilor, cerând în schimb ca Germania să își reia rolul de lider. „Ar fi mult mai bine, din punctul nostru de vedere, dacă Germania și-ar asuma un rol mai important”, a declarat Kariņš într-un interviu acordat luni publicației POLITICO. „Părerile mele nu s-au schimbat odată cu schimbarea guvernului german”.
În cele din urmă, pentru unii oficiali, este doar o chestiune de timp până când Berlinul se va reafirma ca cea mai autoritară și influentă capitală a UE: „Pentru Merkel, a fost nevoie de unul sau doi ani pentru a obține controlul deplin al dinamicii la Consiliul European”, a remarcat un fost înalt funcționar al Comisiei, care este un veteran al reuniunilor liderilor.