Premierul polonez Donald Tusk a apreciat marți că este foarte puțin probabil să se ajungă în curând la pace în Ucraina și și-a exprimat părerea că Rusia va prelungi conflictul cel puțin până la iarnă, arată Reuters, conform Agerpres.
Tusk a dezvăluit că a discutat aceste aspecte cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Prezent la Paris unde participă la ceremoniile desfășurate de Ziua Națională a Franței, după ce a luat parte la o reuniune a Coaliției de Voință, premierul polonez le-a precizat jurnaliștilor că „pare puțin probabil să se ajungă la un armistițiu sau la un acord de pace în viitorul apropiat, având în vedere poziția rigidă a Rusiei și a lui Putin”.
„Toată lumea se așteaptă la o escaladare a acțiunilor din partea Rusiei în acest moment și este destul de probabil ca Rusia să dorească să prelungească acest război cel puțin până la iarnă”, a spus Tusk.
Potrivit declarațiilor prim-ministrului polonez, Polonia va găzdui în toamnă exerciții militare cu trupe franceze și britanice, astfel încât acestea să poată fi pregătite să asigure securitatea Ucrainei și a regiunii după ce se va ajunge în cele din urmă la un acord de pace sau la un armistițiu.
Rusia și-a intensificat în ultima vreme atacurile asupra obiectivelor civile din Ucraina.
În acest context, Kaja Kallas a propus noi sancțiuni contra Moscovei. În egală măsură, Uniunea Europeană speră că va adopta miercuri cel de-al 21-lea pachet de măsuri punitive, după ce, în cadrul reuniunii miniștrilor de externe din UE care a avut loc luni, Bulgaria și-a exprimat dreptul de veto, nemulțumită că Patriarhul Kirill și Vagit Alekperov, unul dintre conducătorii filialei bulgare a companiei Lukoil, se află pe lista celor vizați de sancțiuni.





