RUSIA
Emmanuel Macron a acceptat invitația lui Vladimir Putin. Liderul francez va merge la Moscova, la 9 mai 2020, pentru a marca 75 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste
Published
6 years agoon

Președintele francez Emmanuel Macron a confirmat luni că va efectua o vizită la Moscova în luna mai a anului 2020 pentru a asista la celebrarea a 75 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste.
În cadrul unei întrevederi cu omologul rus Vladimir Putin, desfășurată într-un cadru cordial la reședința de vară a șefului statului francez, Macron a făcut cunoscut acest lucru după ce, într-o convorbire telefonică din luna iulie, a acceptat invitația președintelui Rusiei de a participa la parada anuală de la Moscova care sărbătorește victoria aliată împotriva Germaniei hitleriste.
”Franța este, din punct de vedere istoric, unul dintre partenerii noștri cheie în Europa și în lume. Împreună cu Franța, am fost victorioși în lupta împotriva nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial și sunt recunoscător președintelui (n.r. – Emmanuel Macron) pentru că a acceptat invitația de a marca acest lucru anul viitor la 9 mai”, a spus, în context, Vladimir Putin, potrivit Kremlinului.
Rusia acordă cea mai mare importanţă acestor ceremonii, care au fost boicotate de occidentali după anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova.
În fiecare an, la 9 mai, Rusia marchează, printr-o amplă și fastuoasă paradă militară, Ziua Victoriei Aliaților prin capitularea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, zi în care europenii celebrează Ziua Europei, consacrată astfel în urma Declarației Schuman de la 9 mai 1950.
De altfel, cu ocazia festivităților din 2020, președintele rus l-a invitat la Moscova și pe președintele american Donald Trump.
Ziua de 9 mai 1945 este cunoscută drept Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Pe de altă parte, Statele Unite, Marea Britanie și Franța, celebrează Ziua Victoriei în ziua de 8 mai, întrucât la 7 mai 1945 a fost semnat primul act de capitulare necondiţionată a Germaniei, la Reims.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Trump a evaluat greșit capacitatea sa de a-l influența pe Putin, spune ministrul german al Apărării
Senatori din Comisia pentru relații externe a Senatului SUA îl felicită pe președintele ales Nicușor Dan, evocând “alianța indestructibilă între România și Statele Unite”
Zelenski a discutat cu Macron și Starmer despre consolidarea sprijinului pentru Ucraina și acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”
Secretarul de stat al SUA se așteaptă ca Rusia să își prezinte termenii privind un armistițiu ”în câteva zile”: Vom ști mai multe despre adevăratele lor intenții
Ambasadorii UE au aprobat instrumentul financiar SAFE, în valoare de 150 miliarde de euro, anunță Antonio Costa: „Un pas important către o Europă mai puternică”
Misiunea de Parteneriat a UE în Republica Moldova va continua să consilieze strategic Chișinăul pentru încă doi ani
RUSIA
Trump, după discuția cu Putin: Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile. I-am informat pe Zelenski și pe liderii europeni. Vaticanul este interesat să găzduiască negocierile
Published
2 days agoon
May 19, 2025
Președintele ameircan Donald Trump a declarat, luni, după discuția sa telefonică de două ore cu președintele rus Vladimir Putin că dialogul “a decurs foarte bine” și că Rusia și Ucraina “vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu”, subliniind că i-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe lideri europeni de conținutul discuției cu liderul rus și punctând că Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile ruso-ucrainene.
“Tocmai am încheiat un apel telefonic de două ore cu președintele Vladimir Putin al Rusiei. Cred că a decurs foarte bine. Rusia și Ucraina vor începe imediat negocieri pentru un armistițiu și, mai important, pentru ÎNCHEIEREA războiului. Condițiile pentru aceasta vor fi negociate între cele două părți, așa cum este firesc, deoarece ele cunosc detalii ale unei negocieri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea ști. Tonul și spiritul discuției au fost excelente. Dacă nu ar fi fost așa, aș spune acum, nu mai târziu”, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua sa socială, Truth Social.
El a mai afirmat că Rusia “vrea să dezvolte un comerț de mari dimensiuni” cu Statele Unite odată ce războiul se va încheia și că și Ucraina ar putea beneficia enorm din schimburile comerciale.
“Rusia dorește să dezvolte un COMERȚ de mari dimensiuni cu Statele Unite când această catastrofă – acest „măcel sângeros” – se va încheia, și sunt de acord. Există o oportunitate imensă pentru Rusia de a crea un număr uriaș de locuri de muncă și de a genera bogăție. Potențialul său este NELIMITAT. La fel, Ucraina poate fi un mare beneficiar al comerțului, în procesul de reconstrucție a țării sale”, a continuat liderul american.
Într-o postare pe Truth Social, Trump a adăugat că Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile.
“Negocierile dintre Rusia și Ucraina vor începe imediat. L-am informat deja pe președintele Volodimir Zelenski al Ucrainei, pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, pe președintele Emmanuel Macron al Franței, pe premierul Giorgia Meloni al Italiei, pe cancelarul Friedrich Merz al Germaniei și pe președintele Alexander Stubb al Finlandei, într-un apel cu mine, imediat după convorbirea cu președintele Putin.
Trump a mai spus că l-a informat pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, precum și pe liderii UE, Franței, Italiei, Germaniei și Finlandei, imediat după apelul cu Putin.
“Vaticanul, reprezentat de Papă, a declarat că ar fi foarte interesat să găzduiască negocierile. Să înceapă procesul!”, a conchis președintele american.
Discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană s-au încheiat după doar 90 de minute de la debut. Reuniunea a reprezentat prima întâlnire față în față a reprezentanților Rusiei și Ucrainei din 2022, imediat după începerea invaziei la scară largă a Rusiei.
Înaintea reuniunii, așteptările privind un progres în negocierile de pace au fost reduse. Atunci, Donald Trump a declarat că nu vor exista progrese în această privință până când el și președintele rus Valdimir Putin nu se vor întâlni.
INTERNAȚIONAL
Primele negocieri de pace ruso-ucrainene, în Turcia, după trei ani: Putin nu participă. Zelenski merge la Istanbul, dar cere prezența liderului rus. Nici Trump nu se va deplasa în Turcia
Published
6 days agoon
May 15, 2025
Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la potențialele prime negocieri directe de pace dintre Moscova și Kiev, programate joi, după o pauză de trei ani, relatează Deutsche Welle.
Duminică, Putin a propus desfășurarea unor negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, joi, “fără nicio precondiție”, ca răspuns la cererea de încetare a focului adresată de Kiev și aliații săi europeni. În replică, președintele Ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o întrevedere “în persoană”, joi, la Istanbul, o premieră de la declanșarea invaziei Ucrainei în februarie 2022, dar Kremlinul nu a răspuns ofertei. Mai mult, președintele american Donald Trump, care efectuează în această săptămână în Orientul Mijlociu primul său turneu prezidențial, afirmase că ia în calcul să facă o escală la Istanbul în cazul unei potențiale întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei.
Miercuri seara, Kremlinul a anunțat că delegația rusă va fi compusă din consilierul prezidențial Vladimir Medinsky și ministrul adjunct al apărării, Alexander Fomin, a punctat Deutsche Welle.
Putin, ministrul de externe Serghei Lavrov și consilierul pe politică externă al Kremlinului, Yuri Ușakov, nu au fost incluși în delegație, deși toți trei fuseseră vehiculați anterior ca potențiali principali negociatori.
După anunțul Kremlinului privind componența delegației, un oficial american a declarat că președintele Donald Trump nu va participa, în ciuda faptului că, cu doar câteva zile înainte, afirmase că ia în considerare deplasarea.
Între timp, un oficial ucrainean a confirmat că președintele Volodimir Zelenski se îndreaptă spre Turcia. Anterior, Zelenski afirmase că va participa la negocieri doar dacă Putin va fi prezent.
Deși Putin nu și-a confirmat niciodată oficial prezența, absența președinților rus și american a redus așteptările privind un progres semnificativ la discuțiile de la Istanbul.
Citiți și
Zelenski speră ca Trump să înțeleagă că Putin este adevărata piedică în calea păcii
Delegația americană, din care fac parte secretarul de stat Marco Rubio și emisarul special Steve Witkoff, alături de consilierul de securitate Keith Kellogg, este de asemenea așteptată în Turcia.
Joi dimineață, ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha a anunțat că s-a întâlnit cu Rubio pentru a discuta despre viziunea lui Zelenski privind pacea și pentru a coordona pozițiile în această săptămână critică.
Ultimele negocieri directe ruso-ucrainene au avut loc tot la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei.
INTERNAȚIONAL
Ucraina pune presiune pe Rusia: Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu altcineva decât Putin. Refuzul de a negocia, semnal că Moscova nu vrea să încheie războiul
Published
1 week agoon
May 13, 2025
Dacă președintele rus Vladimir Putin refuză negocierile în Turcia, acesta va fi semnalul final că Rusia nu are intenția de a pune capăt războiului declanșat în Ucraina, a declarat marți șeful cabinetului președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, în vreme ce Mihailo Podoliak, consilierul pentru politică externă al președintelui Ucrainei, a precizat că Volodimir Zelenski nu va accepta să se întâlnească joi în Turcia cu niciun alt reprezentant al Rusiei în afară de șeful statului rus.
“Ucraina este deschisă oricărui format de negocieri cu Rusia, însă încetarea focului trebuie să fie prima și cea mai importantă condiție”, a spus Andriy Yermak, în timpul participării sale online la Summitul democrației de la Copenhaga 2025.
Sesiunea a fost moderată de Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO în perioada 2009-2014 și copreședinte al Grupului internațional de lucru pentru securitatea și integrarea euro-atlantică a Ucrainei.
“Am confirmat că președintele Zelenski este pregătit și va fi prezent în Turcia. Ieri, președintele Trump a făcut o declarație foarte puternică și clară că se așteaptă ca ambii lideri să fie prezenți în Turkiye. De asemenea, el ia în considerare o vizită acolo. Cred că dacă Vladimir Putin refuză să vină în Turcia, acesta va fi semnalul final că Rusia nu dorește să pună capăt acestui război – că Rusia nu dorește și nu este pregătită pentru nicio negociere”, a declarat șeful Biroului președintelui, potrivit unui comunicat al președinției de la Kiev.
La rândul său, Mihailo Podoliak a precizat că Zelenski nu se va întâlni cu nimeni altcineva din partea Rusiei decât cu Vladimir Putin.
“Nu, desigur, că nu (…) Nu acesta este formatul”, a afirmat Podoliak, întrebat despre posibilitatea ca președintele ucrainean să accepte să se întâlnească cu un lider rus de rang inferior, potrivit publicației ucrainene Kyiv Independent, scrie Agerpres.
“Noi înțelegem structura puterii în Rusia. Și este puțin probabil că persoane chiar și cu statut formal de miniștri să fie autorizate să ia anumite decizii. Numai Putin poate lua decizia cu privire la continuarea sau oprirea războiului”, a spus Podoliak.
De altfel, președintele american Donald Trump, care efectuează în această săptămână în Orientul Mijlociu primul său turneu prezidențial, ia în calcul să facă o escală la Istanbul în cazul unei potențiale întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, sub auspiciile președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, cu scopul unor negocieri directe ruso-ucrainene pentru un acord de pace după mai bine de trei ani de război.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Inițiativa deputatului Ovidiu Cîmpean privind vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii până la 26 de ani, adoptată: Votul de azi este pentru viață

Trump a evaluat greșit capacitatea sa de a-l influența pe Putin, spune ministrul german al Apărării

Senatori din Comisia pentru relații externe a Senatului SUA îl felicită pe președintele ales Nicușor Dan, evocând “alianța indestructibilă între România și Statele Unite”

Deputatul Alexandru Rogobete, apel la prioritizarea reală a sănătății: Sănătatea nu se negociază. Nu se amână. Nu se ignoră

Zelenski a discutat cu Macron și Starmer despre consolidarea sprijinului pentru Ucraina și acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”

Secretarul de stat al SUA se așteaptă ca Rusia să își prezinte termenii privind un armistițiu ”în câteva zile”: Vom ști mai multe despre adevăratele lor intenții

Ambasadorii UE au aprobat instrumentul financiar SAFE, în valoare de 150 miliarde de euro, anunță Antonio Costa: „Un pas important către o Europă mai puternică”

Dan Motreanu va vota prelungirea PNRR cu 18 luni, modificare pe care a cerut-o CE încă de anul trecut: Este o șansă pentru finalizarea proiectelor majore din România

G7 încearcă să stabilizeze sistemul economic global după haosul provocat de politica tarifară a administrației Trump

UE va debloca 5,5 milioane de euro pentru a sprijini Radio Europa Liberă să-și continue activitatea: „O plasă de siguranță pentru jurnalismul independent”

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară
Trending
- POLITICĂ1 week ago
Simion îi răspunde lui Tusk cu o fotografie cu Putin din anul 2010: “În această fotografie este omul lui Putin în Polonia”
- POLITICĂ3 days ago
Alegeri prezidențiale 2025/ Exit-poll: Nicușor Dan – 54,9%, George Simion – 45,1%. România a decis cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 25 de ani
- U.E.1 week ago
“Fake news-ul” cu cocaina pe masa lui Macron, Merz și Starmer, demontat de Franța: “Când unitatea europeană devine incomodă, un șervețel pentru suflat nasul arată cum precum drogurile”
- POLITICĂ3 days ago
Nicușor Dan a fost ales președinte al României. Este primul candidat independent care devine președinte al republicii (rezultate finale)
- POLITICĂ6 days ago
Sondaj IRSOP: Nicuşor Dan conduce pe trend crescător în cursa cu George Simion pentru Cotroceni, cu 52% la 48%. Majoritatea alegătorilor cred că Dan va întări România în NATO și UE, iar Simion va căuta relații bune cu Rusia