GENERAL
Emmanuel Macron va efectua în iulie prima sa vizită de stat în Germania, la invitația președintelui Steinmeier, marcând „un nou capitol special în prietenia de zeci de ani dintre cele două țări”
Published
2 years agoon
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua în iulie prima sa vizită de stat în Germania, pe fondul dezacordurilor franco-germane în domenii politice cheie precum finanțele, energia și modul în care trebuie abordată China, informează RFI și Politico.
Macron, invitat de președintele Frank-Walter Steinmeier, se va afla în Germania între 2 și 4 iulie, în prima vizită de stat a unui președinte francez în această țară în ultimii 23 de ani. Punctul culminant al vizitei va fi un banchet de stat la Palatul Bellevue din Berlin, găzduit de președintele german pe 3 iulie, potrivit a trei oficiali familiarizați cu pregătirile pentru eveniment.
„Vizita va onora prietenia strânsă dintre cele două țări în cel de-al 60-lea an al Tratatului de la Élysée privind relațiile bilaterale”, a declarat cabinetul lui Steinmeier, potrivit RFI.
Macron va vizita mai multe regiuni din Germania împreună cu Steinmeier pentru a sublinia legăturile dintre națiuni.
„Acest eveniment special marchează începutul unui nou capitol în prietenia de zeci de ani dintre cele două țări, precum și legăturile personale strânse dintre Steinmeier și Macron”, a adăugat cabinetul lui Steinmeier, potrivit sursei citate anterior.
De asemenea, președintele francez urmează să se întâlnească cu cancelarul german Olaf Scholz pentru a discuta despre politica europeană și internațională, relatează Politico.
Vizita de stat planificată are loc într-un moment sensibil. Relațiile dintre Germania și Franța s-au confruntat cu o prăbușire serioasă toamna trecută, când Macron a amânat o reuniune franco-germană a cabinetului și l-a lezat pe Scholz, anulând o conferință de presă planificată în timpul vizitei liderului german la Palatul Elysée. Reuniunea comună a cabinetului a avut loc în cele din urmă în ianuarie.
Cu toate că cei doi lideri au găsit o bază comună în ceea ce privește necesitatea de a acționa în fața subvențiilor ecologice masive din SUA, între Berlin și Paris există în continuare diferențe majore în domenii politice cheie. Printre acestea se numără reforma planificată a normelor financiare ale UE, presiunea franceză de a clasifica energia nucleară drept o tehnologie ecologică și modul în care trebuie poziționată UE în contextul tensiunilor geopolitice tot mai mari dintre SUA și China. Comentariile lui Macron într-un interviu acordat luna trecută publicației Politico, potrivit cărora Europa nu ar trebui să fie antrenată într-un conflict americano-chinez privind Taiwanul, au declanșat o reacție puternică din partea Germaniei.
În același timp, Franța și Germania doresc să își intensifice cooperarea în ceea ce privește gestionarea războiului Rusiei din Ucraina, precum și în chestiuni precum hidrogenul, semiconductorii și cipurile pentru calculatoare și apărarea. În ceea ce privește cel din urmă punct, Berlinul și Parisul intenționează să dezvolte un avion de luptă comun împreună cu Spania, precum și un tanc de luptă principal comun.
Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, se va deplasa la Paris în această săptămână pentru a pregăti vizita. Aceasta se va întâlni marți cu omologul său francez, Catherine Colonna, și se va alătura miercuri unei reuniuni de cabinet la Palatul Elysée, mai informează RFI.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
You may like
Lituania a decis alocarea a 5-6% din PIB pentru apărare între 2026 și 2030: Epoca strategiilor pasive a luat sfârșit. Facem apel la aliați să urmeze exemplul
La o zi după inaugurarea lui Trump va fi lansată la Washington American Romanian Business Roundtable, o platformă de elită destinată consolidării relațiilor România-SUA prin cooperare economică și strategică în domeniul apărării
Ministrul Energiei: Banii europeni, atât de huliți de extremiști, sunt cei care asigură suveranitatea reală a României
Roxana Mînzatu, întâlnire cu reprezentanții industriei auto înainte de lansarea dialogului strategic la nivelul UE: Sunt 13 milioane de locuri de muncă în domeniu pe care trebuie să le protejăm
UE ar putea economisi 40 de miliarde de euro pe an dacă ar avea o piață integrată a energiei, arată FMI: Companiile ar putea deveni mai competitive față de rivalele lor din SUA sau China
Banca Mondială înrăutățește prognoza de creștere economică pentru România la 2,1% în 2025, pe fondul măsurilor de consolidare fiscală
COMISIA EUROPEANA
Semestrul european. Comisia Europeană anunță propunerea de Raport comun privind ocuparea forței de muncă. Roxana Mînzatu: Deficitul generalizat de competențe și de forță de muncă necesită acțiuni ambițioase
Published
1 month agoon
December 18, 2024By
Andreea RaduComisia Europeană a prezentat miercuri a doua parte a pachetului de toamnă al semestrului european. Prima parte, prezentată la 26 noiembrie, a marcat lansarea ciclului de punere în aplicare în temeiul noului cadru de guvernanță economică. Această a doua parte se bazează pe prima parte și include următoarele elemente: propunerea Comisiei de recomandare privind politica economică a zonei euro pentru 2025, Raportul privind mecanismul de alertă pentru 2025 și propunerea Comisiei de raport comun privind ocuparea forței de muncă pentru 2025.
Propunerea de Raport comun privind ocuparea forței de muncă
Propunerea de Raport comun privind ocuparea forței de muncă confirmă faptul că piața forței de muncă din UE rămâne remarcabil de rezilientă. Rata de ocupare a forței de muncă în UE a atins un nivel record de 75,3 % în 2023 și a continuat să crească până la 75,8 % în al doilea trimestru al anului 2024.
În același timp, rata șomajului a scăzut la un nivel minim istoric de 6,1 % în 2023, tendință care a continuat în 2024. Productivitatea muncii a continuat să încetinească în 2023, după o scădere semnificativă între 2010 și 2019. Acest lucru ar putea afecta capacitatea UE de a concura la nivel mondial și de a susține creșterea economică, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai.
Salariile au început să se redreseze în a doua jumătate a anului 2023, pe măsură ce presiunile inflaționiste s-au atenuat. Totuși, aceste câștiguri nu au restabilit încă integral puterea de cumpărare pierdută în anii precedenți. Salariile minime adecvate rămân esențiale pentru a proteja persoanele cu venituri salariale mici și a reduce sărăcia persoanelor încadrate în muncă, stimulând cererea și consolidând stimulentele pentru muncă.
„Raportul publicat astăzi și tendințele identificate constituie bazele acțiunii noastre politice în anii următori. În pofida rezultatelor bune obținute pe piața forței de muncă, inclusiv a unei redresări a salariilor reale, există în continuare probleme în ceea ce privește distribuția locurilor de muncă, în special pentru grupurile vulnerabile și subreprezentate, deficitul generalizat de competențe și de forță de muncă și tendințele stagnante în materie de sărăcie, care necesită acțiuni ambițioase. O strategie ambițioasă în materie de competitivitate necesită garantarea dezvoltării competențelor, promovarea locurilor de muncă de calitate și o strategie globală de combatere a sărăciei”, a declarat Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză.
Deficitul generalizat de forță de muncă și de competențe constituie în continuare blocaje în calea creșterii productivității, a inovării și a competitivității. În martie 2024, Comisia a prezentat un plan de acțiune în vederea remedierii deficitului de forță de muncă și de competențe, care se bazează pe inițiativele existente și stabilește noi măsuri ce urmează a fi puse în aplicare de UE, de statele membre și de partenerii sociali.
Raportul comun privind ocuparea forței de muncă pentru 2025 continuă să pună un accent puternic pe situația fiecărei țări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, competențele și aspectele sociale, pe baza principiilor cadrului de convergență socială, astfel cum se prevede în noul cadru de guvernanță economică.
Raportul monitorizează, de asemenea, progresele înregistrate în direcția atingerii obiectivelor stabilite pentru 2030 în Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale. UE este pe cale să își atingă, până în 2030, obiectivul principal privind o rată de ocupare a forței de muncă de 78 %. Cu toate acestea, sunt încă necesare progrese semnificative pentru a se asigura că 60 % dintre adulți participă la activități de învățare în fiecare an și pentru a se reduce cu cel puțin 15 milioane numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială.
Recomandarea privind zona euro oferă statelor membre din zona euro consiliere strategică cu privire la aspecte care au impact asupra funcționării zonei euro în ansamblul ei, iar Raportul privind mecanismul de alertă (RMA) servește drept instrument de identificare a potențialelor dezechilibre macroeconomice care ar putea avea un impact asupra economiei statelor membre sau a UE în ansamblu. În 2025, vor fi elaborate bilanțuri aprofundate pentru cele nouă state membre în cazul cărora s-au constatat dezechilibre sau dezechilibre excesive în 2024: Cipru, Germania, Grecia, Italia, Ungaria, Țările de Jos, România, Slovacia și Suedia.
CONSILIUL UE
Statele membre adoptă o poziție fermă împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți în Uniunea Europeană
Published
1 month agoon
December 13, 2024By
Andreea RaduConsiliul UE a convenit asupra poziției sale referitoare la un act legislativ al UE privind prevenirea și combaterea introducerii ilegale de migranți. Obiectivul propunerii respective este de a armoniza dreptul penal al statelor membre cu privire la aspecte precum definirea și sancționarea introducerii ilegale de migranți. Poziția convenită astăzi va servi drept bază pentru viitoarele negocieri cu Parlamentul European.
Potrivit comunicatului oficial, lupta împotriva introducerii ilegale de migranți este o prioritate a UE și un element esențial în abordarea migrației ilegale.
„Dacă dorim să dăm dovadă de seriozitate în ceea ce privește protejarea frontierelor noastre, trebuie să intensificăm lupta împotriva introducerii ilegale de migranți. Incriminarea uniformă a acestei infracțiuni în întreaga UE ar juca un rol esențial în domeniul respectiv. Adoptând o poziție fermă împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți, putem proteja populația împotriva exploatării sale de către infractori”, a declarat ministrul ungar al justiției.
Infracțiunea de introducere ilegală de migranți
În conformitate cu textul convenit, statele membre trebuie să se asigure că asistarea intenționată a unui resortisant al unei țări terțe în vederea intrării, tranzitării sau a șederii pe teritoriul oricăruia dintre statele membre ale Uniunii Europene în schimbul unui beneficiu financiar sau material constituie o infracțiune în dreptul lor intern.
Sancțiuni
În ceea ce privește sancțiunile, țările UE trebuie să ia măsuri astfel încât infracțiunea de introducere ilegală de migranți să fie sancționată cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin trei ani. Nivelurile maxime ale sancțiunilor ar trebui să se extindă la cel puțin opt ani atunci când persoanele care introduc ilegal migranți își desfășoară activitatea ca parte a unei organizații criminale sau când recurg la acte grave de violență împotriva migranților. În cazul în care infracțiunea provoacă decesul unui migrant, durata maximă a pedepsei cu închisoarea ar trebui să fie de cel puțin zece ani. Statele membre pot decide să impună sancțiuni maxime mai mari.
Textul prevede, de asemenea, norme privind sancțiunile aplicabile persoanelor juridice: fie un procent din cifra de afaceri totală la nivel mondial, fie o sumă fixă de până la 40 de milioane de euro
Clauza umanitară
Statele membre au menținut propunerea inițială a Comisiei de a introduce, într-un considerent al propunerii, o așa-numită clauză umanitară. Scopul clauzei umanitare este de a specifica faptul că este posibil ca anumite tipuri de asistență acordată migranților aflați în situație ilegală, în special asistența acordată membrilor apropiați ai familiei sau sprijinul pentru asigurarea nevoilor umane de bază, să nu se califice drept infracțiune de introducere ilegală de migranți.
Deoarece această clauză va fi menținută în considerente, rămâne la latitudinea statelor membre să decidă modul de abordare a chestiunii sus-menționate în legislația națională. Textul accentuează, de asemenea, faptul că statele membre sunt libere să adopte sau să mențină o legislație națională care prevede măsuri mai stricte.
Etapele următoare
Poziția de astăzi a Consiliului va servi drept bază pentru viitoarele negocieri cu Parlamentul European, care încă lucrează la definirea poziției sale cu privire la proiectul de lege. Consiliul și Parlamentul European vor trebui să convină asupra unui text final.
În 2023, la frontierele externe ale UE au fost detectate aproximativ 380 000 de treceri ilegale ale frontierei. Europol estimează că peste 90 % dintre migranții aflați în situație ilegală care ajung în UE utilizează serviciile persoanelor care introduc ilegal migranți.
Introducerea ilegală de migranți este, de asemenea, o activitate infracțională foarte profitabilă. Pe baza cifrelor ONU, rețelele de persoane care introduc ilegal migranți obțin profituri anuale cuprinse între 4,7 și 6 miliarde de dolari.
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea în spațiul Schengen este un semn de respect față de români și un câștig pentru companiile românești
Published
1 month agoon
December 12, 2024By
Andreea RaduIntrarea în spațiul Schengen este un semn de respect față de români și un câștig pentru companiile românești, care nu mai trebuie să piardă timp prin vămi, a declarat europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE), după ce la Bruxelles a fost luată decizia privind aderarea țării noastre și cu frontierele terestre la spațiul Schengen, cu aplicare din 1 ianuarie 2025.
„România va adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025. Românii vor putea circula fără controale în spațiul Schengen. Decizia vizează eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu România și Bulgaria și între acestea. Românii nu vor mai fi supuși controlului de frontieră pentru verificarea documentelor. Intrarea în spațiul Schengen este un semn de respect față de români și este un câștig pentru companiile românești, care nu mai trebuie să piardă timp prin vămi”, a scris deputatul european, pe Facebook.
Dan Motreanu a reamtit că intrarea României în spațiul Schengen este rezultatul eforturilor depuse de miniștrii liberali: Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne și Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe.
„Guvernările PNL au acordat o atenție deosebită integrării României în spațiul Schengen, un exemplu elocvent în acest sens fiind închiderea MCV, obținută în urma reformelor realizate de un ministru liberal al Justiției. Toți reprezentanții PNL care au condus ministerele Afacerilor Interne, Justiției și al Afacerilor Externe în ultimii patru ani de zile au considerat dosarul Schengen o prioritate”, a adăugat eurodeputatul.
Potrivit acestuia, în fața amânărilor repetate a deciziei, mulți români s-au simițit dezamăgiți, iar rezultatul de astăzi demonstrează că soluția „este reprezentată de continuarea negocierilor în interiorul UE, nu de amințări la televizor și de izolaționism”.
„Partidul Popular European, formațiunea europeană din care face parte PNL, susține aderarea României la spațiul Schengen, fapt reafirmat cu prilejul Congresului PPE desfășurat în luna martie la București”, a conchis Dan Motreanu.
Potrivit deciziei, România și Bulgaria vor adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025, și cu frontierele terestre, după ce au intrat în zona de liberă circulație la 31 martie 2024.
Ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a declarat joi, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului JAI că România va adera în totalitate la Schengen din 1 ianuarie 2025, iar pentru o perioadă de șase luni în care vor exista controale aleatorii la frontierele terestre, făcute pe baza analizelor de risc.
Joi, 12 decembrie, miniștrii afacerilor interne au luat decizia cu privire la data eliminării controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea, se arată într-o informare a Consiliului UE, la o zi după ce Austria a anunţat că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată. De asemenea, și Parlamentul Olandei a votat miercuri ca guvernul de la Haga să susțină aderarea deplină a celor două țări la Schengen.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Veniturile bugetare, mediul de afaceri, eficiența energetică și educația și forța de muncă, direcțiile care necesită consolidare în vederea aderării României la OCDE (analiză FIC)
Sprijinul lui Musk pentru extrema-dreaptă este ”complet inacceptabil”, subliniază Olaf Scholz: ”Amenință democrația”
Europa trebuie să intensifice eforturile pentru a apăra Ucraina, având în vedere revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, avertizează premierul britanic
Premierul britanic dorește să se așeze la masa negocierilor comerciale în vederea încheierii unui acord cu SUA conduse de Trump
Lituania a decis alocarea a 5-6% din PIB pentru apărare între 2026 și 2030: Epoca strategiilor pasive a luat sfârșit. Facem apel la aliați să urmeze exemplul
Președintele PPE, Manfred Weber, pledează pentru o Europă ”conștientă de sine” și subliniază nevoia unei acțiuni comune UE-SUA pentru a îngrădi ”eforturile Chinei de a domina”
La o zi după inaugurarea lui Trump va fi lansată la Washington American Romanian Business Roundtable, o platformă de elită destinată consolidării relațiilor România-SUA prin cooperare economică și strategică în domeniul apărării
NATO se confruntă cu o „sarcină imposibilă” în încercarea de a proteja infrastructura critică submarină împotriva actelor de sabotaj (oficial al Alianței)
Curtea de Justiție a UE: Cuantumul plătit unui student Erasmus nu trebuie să fie luat în considerare pentru calcularea impozitului pe venitul părintelui în a cărui întreținere se află
Ministrul Energiei: Banii europeni, atât de huliți de extremiști, sunt cei care asigură suveranitatea reală a României
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Românii își aleg președintele pe 4 mai. Campania electorală începe pe 18 februarie
În discursul de adio înainte de a-i preda ștafeta puterii lui Trump, Joe Biden avertizează că SUA ar putea cădea în “mâinile unei oligarhii” care amenință democrația prin “abuz de putere”: “Este rândul vostru să stați de pază”
Ciolacu: Bugetul pentru 2025, construit pe o abordare prudentă care să permită închiderea anului cu un deficit de 7%
Într-un discurs-moștenire, Biden îi predă lui Trump o politică externă în care SUA “câștigă competiția mondială”: China nu ne va depăși. De când a început războiul, eu am stat în centrul Kievului, nu Putin
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa
Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”
“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”
În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen
Trending
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, vine în România înainte de lansarea dialogului strategic privind viitorul industriei auto. El va discuta la INCAS și despre concurența neloială a Chinei pe piața dronelor
- ROMÂNIA1 week ago
Oficial: România va fi admisă vineri în programul Visa Waiver, iar românii vor putea călători fără vize în SUA
- U.E.1 week ago
Precedentul din România: Un fost comisar european sugerează că alegerile din Germania ar putea fi anulate dacă legile sunt eludate și duc la interferențe
- ENERGIE1 week ago
Răzvan Nicolescu: Fabrica Prime Batteries, vizitată de vicepreședintele CE, are potențialul de a deveni cel mai mare proiect industrial românesc de după Revoluție
- SUA4 days ago
Într-un discurs-moștenire, Biden îi predă lui Trump o politică externă în care SUA “câștigă competiția mondială”: China nu ne va depăși. De când a început războiul, eu am stat în centrul Kievului, nu Putin