Connect with us

Claudia Țapardel

Eurodeputatul Claudia Țapardel (PSD, S&D): Este de datoria noastră ca legislatori să ne asigurăm că politicile pe care le elaborăm sunt îndreptate către o reprezentativitate corectă și echitabilă a femeilor în sectorul antreprenorial

Published

on

Foto: Facebook/@Caudia Țapardel

În săptămâna dedicată sărbătoririi tuturor femeilor, eurodeputatul social-democrat Claudia Țapardel a organizat, în colaborare cu Ministerul Mediului de Afaceri din România, Conferința Promovarea Femeilor Antreprenor: Povești de Succes din Europa și România, care a reunit reprezentanți ai societății civile, ai instituțiilor europene, precum și reprezentanți ai IMM-urilor, pentru a elabora o strategie de dezvoltare a sectorului antreprenorial european în care potențialul femeilor să fie cu adevărat valorificat, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Acest eveniment se înscrie în agenda de priorități stabilită de Președinția României la Consiliului Uniunii Europene și vizează promovarea, susținerea și integrarea femeilor în mediul de afaceri, cât și trasarea unei direcții clare pentru dezvoltarea potențialului antreprenorial al femeilor. Conferința a reunit importanți factori politici precum și reprezentanți ai instituțiilor europene precum: Paula Pîrvănescu, Secretar de Stat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Madi Sharma, Membru al Comitetului Economic şi Social European, cât şi Rick Zednick, Directorul General al Formului Global al Femeilor Lideri Politici, Norica Nicolai, Membru al Parlamentului European în Comisia peentru Pescuit, precum și Claudia Monteiro de Aguiar, Membru al Parlamentului European în Comisia pentru Transporturi.

Foto: Facebook/@Caudia Țapardel

„În calitate de Membru al Parlamentului European, dar și de femeie politician, consider că este extrem de important să transmitem un mesaj de susținere și de încurajare a femeilor pentru a se implica în mediul de afaceri și de a-și valorifica potențialul. Însă, mai mult decât atât, consider că este de datoria noastră ca legislatori să ne asigurăm că politicile pe care le elaborăm sunt îndreptate către o reprezentativitate corectă și echitabilă în sectorul antreprenorial. În prezent, la nivel european, femeile reprezintă doar 30% din numărul total al antreprenorilor, confruntându-se cu o serie de obstacole în dezvoltarea unei afaceri, precum lipsa de resurse financiare, a accesului la informație și training-uri, cât și lipsa unui echilibru dintre viața profesională și viața personală. Mă bucur că astăzi, reprezentanții unor IMM-uri de succes au împărtășit din experiența lor și din provocările cu care s-au confruntat în cariera lor. Ne dorim ca pe viitor, planul de acțiuni nu doar să reducă din obstacolele cu care femeile se confruntă, dar să faciliteze totodată accesul lor în mediul de afaceri”, a declarat europarlamentarul social-democrat Claudia Țapardel. 

Evenimentul s-a axat, pe de o parte, asupra discuțiilor la nivel politic și a responsabilității instituțiilor europene în elaborarea unui plan de acțiuni care să vizeze măsuri concrete pentru promovarea și asigurarea participării femeilor în sectorul antreprenorial. Totodată, reprezentanți ai asociațiilor pentru promovarea femeilor și a IMM-urilor din Europa, au adus în discuțiile principalele obstacole cu care se confruntă femeile în societate, și cu precădere în sectorul de business. Nu în ultimul rând, participanții la eveniment au dorit să își exprime opinia cu privire la responsabilitatea instituțiilor europene, dar și a celor naționale, în promovarea și susținerea femeilor în orice domeniu în care aceasta lucrează, fie că este vorba de politică, educație, transport, informații și comunicare sau domeniul cercetării științifice.

Foto: Facebook/@Caudia Țapardel

Conferința de anul acesta reprezintă o continuare a inițiativei europarlamentarului Claudia Țapardel demarate la începutul mandatului său în 2014 de a susține și promova femeile în toate sectoarele economice, dar mai ales în cele care sunt așa-zis “dominate de bărbați”. Astfel, eurodeputatul PSD Claudia Țapardel a organizat Conferința la Nivel- Înalt Women in Transport,  care a reunit factori de decizie, importanți stakeholderi din domeniul transporturilor, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene, pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește reprezentativitatea scăzută a femeilor în acest sector.

„Din punctul meu de vedere, este la fel de important să tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește participarea femeilor în mediul de afaceri având în vedere că antreprenoriatul reprezintă coloana verticală a economiei europene prin faptul că generează noi locuri de muncă, stimulează competitivitatea și determină îmbunătățirea serviciilor și produselor oferite pe piață. În acest sens, am oferit drept exemplu programul lansat în România, StartUp Nation, care vine în sprijinul tuturor celor care au o idee de afacere și doresc să o pună în aplicare. Consider că ne trebuie totuși politici mai clare pentru a asigura că femeile au acces la toate informațiile cu privire la acest tip de programe, precum și oportunități și șanse egale în competiție”, a declarat europarlamentarul PSD Claudia Țapardel. 

În cadrul discuțiilor din panel, speakerii au punctat faptul că una dintre cauzele principale care generează reprezentativitatea scăzută a femeilor în toate domeniile, nu doar în mediul de business, sunt prejudecățile în ceea ce privește capacitatea și pregătirea femeilor, idei preconcepute care se regăsesc nu doar în rândul bărbaților, dar și în rândul femeilor. Prin urmare, una dintre concluzii a fost faptul că acțiunile principale trebuie să se concentreze mai întâi de toate asupra schimbării acestui tip percepții, care nu face decât să defavorizeze femeile și să reducă șansele lor de reușită în orice profesie.

Foto: Facebook/@Caudia Țapardel

În cadrul conferinței, speakerii s-au angajat într-un schimb de bune practici oferind exemple de succes care ar trebui urmate, cel mai remarcabil fiind cel al Islandei, care a fost prima țară în istoria lumii care a ales în mod democratic femeie președinte. Totodată, Islanda este și țara cu cel mai echilibrat Parlament din punct de vedere al reprezentativității femeilor și bărbaților din lume și care a valorificat cu adevărat potențialul femeilor în toate sectoarele, acestea fiind, în multe dintre cazuri, mult mai bine plătite decât bărbații.

În ceea ce privește România, speakerii au punctat faptul că la nivel național sunt multe provocări care trebuie depășite pentru a spori participarea femeilor în mediul de afaceri și valorifica potențialul lor antreprenorial. Cu toate că în România există numeroase inițiative și proiecte pentru obținerea fondurilor pentru finanțarea ideilor de afaceri, cel mai adesea femeile nu au șanse foarte mari de a reuși în astfel de competiții.

,,Este absolut necesar să venim cu politici clare care să asigure că femeile nu sunt dezavantajate în competițiile pentru finanțarea afacerilor, cu atât mai mult cu cât pierderea unei oportunități de finanțare poate însemna pentru acestea și pierderea oportunității de valorificare a ideilor pe care le au. Având în vedere că prejudecățile persistă încă în multe domenii, consider că trebuie găsit un sistem prin care percepțiile persoanele să nu influențeze evaluarea candidatului”, a declarat europarlamentarul social-democrat Claudia Țapardel.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Claudia Țapardel

Europarlamentarul Claudia Țapardel: Săptămâna aceasta am dedicat-o cu bucurie ultimului meu grup de vizitatori, un grup drag sufletului meu cu care am colaborat și care mi-a fost mereu alături

Published

on

© Claudia Țapardel/ Facebook

Săptămâna aceasta am dedicat-o cu bucurie ultimului meu grup de vizitatori, un grup drag sufletului meu, prieteni, colegi, cât şi oameni cu care am colaborat și care mi-au fost mereu alături și m-au susținut în toată activitatea mea politică, a precizat europarlamentarul Claudia Țapardel într-o postare pe Facebook.

Aceasta a ținut să le mulțumească celor prezenți pentru încrederea pe care i-au acordat-o pe ”parcursul întregului meu mandat și sper ca aceste zile petrecute în <<inima Europei>> să vă rămână în suflet”.

Claudia Țapardel este membru al Parlamentului European din anul 2014, unde își desfășoară activitatea în calitate de membru în Comisia pentru transport și turism, în Comisia pentru afaceri constituționale și la Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud. De asemenea, Țapardel este membru supleant în Comisia pentru bugete, la Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Mexic și la Delegația la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană.

Activitatea sa în Parlamentul European poate fi consultată aici.

Continue Reading

Claudia Țapardel

Eurodeputatul Claudia Țapardel salută proiectul ”România dă tonul Uniunii Europene”, un demers muzical în șase capitale europene pentru promovarea președinției României la Consiliul UE

Published

on

©️ Claudia Țapardel/ Facebook

Mandatul președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene este marcat în această perioadă printr-un număr de șase flash mob-uri ce au ca destinație aeroporturi sau gări principale din șase capitale UE și se desfășoară sub motto-ul ”România dă tonul Uniunii Europene”.

Proiectul, finanțat în majoritate de către Guvernul României, Ministerul Culturii și al Identității Naționale și, în parte, de către Asociația Philson Young, proiectul ”România dă tonul Uniunii Europene” are ca misiune captarea atenției către România, prin cel mai inedit și modern mod: flash mob-ul.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, prin intermediul uneia dintre cele mai vechi și cunoscute forme de manifestare artistică – concertul de muzica clasică – proiectul conferă vizibilitate României în rândul cetățenilor europeni, prezenți la evenimentele din cadrul proiectului.

Programat să fie implementat în importante capitale europene, ”România dă tonul Uniunii Europene” a ales Orchestra Simfonică București pentru a organiza si realiza șase flash mob-uri având ca destinație aeroporturi sau gări principale precum: Madrid, Praga, Bratislava, Budapesta, Viena și Bruxelles. În programul artistic figurează lucrări muzicale celebre scrise de compozitori europeni și români.

În context, eurodeputatul Claudia Țapardel, co-președinte al Intergrupului pentru turism din Parlamentul European, a arătat că acest proiect este încă ”o dovadă a atașamentului României față de valorile europene, precum și a creativității artiștilor români”.

Mă bucură inițierea acestui proiect și desfășurarea lui în șase capitale europene, de la Madrid la Praga, Bratislava sau Budapesta, și de la Viena la Bruxelles. Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, un adevărat succes din punct de vedere al dosarelor finalizate, a fost și este un moment despre modul nostru de viață european. Am început această președinție printr-un mare concert la Ateneul Român, în prezența liderilor europeni, și încheiem simbolic, tot prin muzică și artă, acolo unde trebuie: în Europa și printre europeni”, a declarat Țapardel pentru CaleaEuropeană.ro.

”România dă tonul Uniunii Europene” readuce în atenţia publicului valorile fundamentale care au gravitat în conştiinţa generaţiilor anterioare şi care deși astăzi ar putea fi considerate desuete, folosirea muzicii ca mijloc de a dobândi cunoaştere asupra sinelui şi asupra lumii, pacifismul şi acceptarea diferenţelor ca paşi în dezvoltare și punerea în valoare a artiștilor români pot consolida cu succes relaţiile culturale. Prin implementarea mobilității artistice și aderarea la motto-ul romania2019.eu, coeziunea, putem promova imaginea românilor și a Romaniei și poziționarea ca un puternic factor cultural în UE.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Eurodeputatul Claudia Țapardel, mesaj privind campania electorală: „În loc să vorbim despre importanţa scrutinului european, asistăm la o adevărată campanie prin care românii sunt dezbinaţi”

Published

on

Foto: Calea Europeană

În contextul în care în mai puțin de 10 zile vor avea loc alegerile euoropene, europarlamentarul Claudia Țapardel (PSD, S&D) explică mizele acestor alegeri pentru România și modul în care candidații români pentru europarlamentare ar fi trebuit să desfășoare campania electorală. Totodată, aceasta critică modul în care mesajele electorale nu și-au păstrat adevăratul scop, acela de a convinge cetățenii de a fi prezenți la urnele de vot în data de 26 mai. 

„Cu 10 zile înainte de votul foarte important din 26 mai, când românii îşi vor putea alege reprezentanţii în Parlamentul European, se observă o escaladare a violenţei verbale şi, pe alocuri, chiar a celei fizice, o radicalizare a mesajelor electorale cu accente de ură mai ales în mediul online. Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie în care, în loc să vorbim despre importanţa scrutinului european, asistăm la o adevărată campanie prin care românii sunt dezbinaţi, sunt instigaţi unii împotriva celorlaţi, se incită la ură şi violenţă”, a menționat Claudia Țapardel. 

În comunicatul remis Calea Europeană, deputatul european a menționat faptul că „lipsesc aproape în totalitate dezbaterile despre ce înseamnă Parlamentul European, importanţa sa printre instituţiile comunitare, rolul unui europarlamentar şi ce poate face acesta pentru ţara lui, dar şi obiectivele majore ale României în Uniunea Europeană. Dintr-o campanie electorală pentru europarlamentare nu pot lipsi astfel de teme de dezbatere, care să înlocuiască agenda politică internă marcată la nesfârşit de conflictele dintre putere şi opoziţie.”

Claudia Țapardel subliniază rolul importat pe care îl are România în alegerile pentru viitoarea legislatură a Parlamentului European „prin numărul mare de europarlamentari” „mizele sunt uriaşe”. Aşa cum s-a văzut în ultima perioadă, România este un pion important pe tabla de şah cu instituţii europene.”

România este o ţară profund europeană, cu un viitor pro-european, lucru dovedit în toţi aceşti ani de după aderare”, subliniază Claudia Țapardel.

Potrivit eurodeputatului socialist, obiectivul naţional strategic rămâne aderarea României la spaţiul Schengen consolidat şi pe deplin funcţional, pentru ca cetăţenii români să beneficieze de avantajele exercitării depline a dreptului de liberă circulaţie.

„Bătălia care se va da după europarlamentare va fi şi în această direcţie, precum şi în zona eliminării Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), un instrument discriminatoriu folosit împotriva României. Toate fac parte din strategia susţinută şi promovată de Guvern, prin care se doreşte eliminarea dublului standard care se aplică din păcate României. Ţara noastră este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene şi trebuie tratată ca atare, pe picior de egalitate cu celelalte state membre.”

În viziunea eurodeputatului, misiunea europarlamentarilor români este de a contribui masiv la îndeplinirea obiectivelor României, iar în acest sens „ar trebui să fie şi dezbaterea din campania electorală, să se renunţe la actualul mod de face campanie, pentru că românii sunt cei cu adevărat afectaţi de ura şi dezbinarea din politica românească.” 

Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie în care, în loc să vorbim despre importanţa scrutinului european, asistăm la o adevărată campanie prin care românii sunt instigaţi unii împotriva celorlaţi, se incită la ură şi violenţă, vina principală pentru această stare de fapt fiind la opoziţie, în frunte cu preşedintele Românie.”

Continue Reading

Facebook

Europarlamentarul Clotilde Armand, Renew Europe, organizează Conferința „Europa de Vest vs. Europa de Est? Nu. O Europă mai convergentă” București, vineri, 13 decembrie a.c., începând cu orele 11:00, la hotel Hilton – Athénée Palace, Salon Le Diplomat

Advertisement
Advertisement

Trending