Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL, PPE) a obținut includerea României în Fondul Monetar European, care are rolul de a proteja UE de o eventuală criză economică

Published

on

Comisia pentru bugete și Comisia pentru afaceri economice și monetare au adoptat ieri Raportul preliminar al Parlamentului European privind înființarea Fondului Monetar European (FME), cu rolul de a proteja Uniunea Europeană (UE) de o eventuală criză economică și financiară.

Poziția cuprinde și amendamentul europarlamentarului Siegfried Mureșan (PNL, PPE) prin care cere ca la FME să poată participa și statele membre ale Uniunii Europene care încă nu fac parte din zona euro, dar și-au asumat aderarea la zona euro în tratatul de aderare, cum este cazul României, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. 

”Înființarea Fondului Monetar European a fost propusă inițial cu scopul de a proteja statele din zona euro de o eventuală nouă criză economică și financiară, cum a fost cazul celei din Grecia. Din momentul în care s-a pus în discuție acest fond am spus foarte clar că el trebuie să fie deschis și statelor UE care nu sunt membre ale zonei euro, dar și-au asumat aderarea la moneda unică, așa cum este cazul României. Astfel, prin adoptarea amendamentului meu, poziția oficială a Parlamentului European este ca România și celelalte țări care se află în aceeași situație să poată contribui la acest fond și să poată beneficia de acest fond alături de statele din zona euro”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan, raportor al Grupului PPE pe raportul preliminar al Parlamentului European privind înființarea FME.

”Rolul FME este de a aproba împrumuturi de urgență, dar, în schimb, statele trebuie să adopte programe de reformă economică pentru a evita intrarea în criză și pentru a reveni la creșterea economică. Cu toate acestea, nici Uniunea Europeană, niciun alt instrument fiscal sau bugetar nu poate înlocui responsabilitatea pe care o au statelor membre la nivel național asupra disciplinei fiscal-bugetare”, a mai spus Mureșan.

Raportul preliminar adoptat ieri este poziția politică oficială a Parlamentului European (PE) privind înființarea FME. Raportul urmează a fi adoptat formal și în plenul PE. Ulterior, Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene urmează să ajungă la un consens privind cadrul legal al FME, ținând cont și de poziția politică a PE. După ce Consiliul ajunge la un acord în unanimitate, Parlamentul European va trebui să adopte sau să respingă decizia Consiliului.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialist în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Cristian Bușoi

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE): Principala prioritate de finanţare în cercetare în sănătate în UE după 2021 va fi eradicarea cancerului la copii, în baza unui amendament pe care l-am propus şi care a fost adoptat de Parlamentul European

Published

on

@CaleaEuropeana.ro

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) anunță că, în baza unui amendament pe care l-a propus şi care a fost adoptat de Parlamentul European (PE), principala prioritate de finanţare în cercetare în sănătate în UE după 2021 va fi eradicarea cancerului la copii, în condiţiile în care anual mor 15.000 de copii de diverse tipuri de cancer.

Această prioritate va fi menținută până în 2040, potrivit unui postări pe pagina de Facebook a politicianului.

Potrivit lui Buşoi, programul UE pentru cercetare în sănătate pentru perioada 2021-2027 va fi de 9 miliarde de euro.

,,La nivel european (n.red. ca membru în PE), am fost responsabil pentru Programul de sănătate al UE 2021-2027 şi pentru capitolul sănătate din programul de cercetare al UE de după 2021. Vorbim de 473 milioane euro cât a fost crescut bugetul în urma amendamentelor pe care le-am depus de la 413 cât era propunerea Comisiei Europene pe programul de Sănătate al UE şi vorbim de peste 9 miliarde euro bani care vor fi destinaţi cercetării în sănătate în următorii şapte ani în UE. A fost adoptat un amendament pe care l-am propus: principala prioritate de finanţare în cercetare în sănătate în UE după 2021 va fi eradicarea cancerului la copii până în 2040″, a spus Buşoi, într-o conferinţă de presă la Craiova, citat de Agerpres.

Acesta a afirmat că potrivit comunității ştiinţifice de la nivel european acest lucru este posibil.

,,Sunt, din păcate, 15.000 de copii bolnavi de diverse tipuri de cancer care mor în fiecare an în UE şi sunt zeci de mii de cazuri noi care se descoperă în fiecare an și, pentru combaterea acestei teribile maladii, este nevoie de decizii curajoase, implicare și un efort susținut”, mai spune acesta în postare.

,,O bună parte din cei 9 miliarde euro vor merge către acţiuni care vor cerceta tratamente noi, îmbunătăţirea tratamentelor existente, îmbunătăţirea metodelor de diagnostic şi alte acţiuni care pot să reducă sau să ducă către zero impactul cancerului la copii în UE”, a mai spus europarlamentarul PNL. 

Cristian Bușoi, candidat pentru un nou mandat de eurodeputat în alegerile europene din mai, este membru al Parlamentului European din 2007 până în prezent, unde activează în calitate de membru în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară. În prezent este vicepreședinte PNL responsabil cu domeniile Sănătate, Muncă și Protecție Socială. De asemenea, a fost distins cu premiul „Cel mai activ europarlamentar în domeniul Sănătății”. (Mai multe despre activitatea lui Cristian Bușoi aici)

Continue Reading

S&D

Eurodeputatul Victor Boștinaru (PSD, S&D) își anunță retragerea candidaturii pentru un nou loc în PE

Published

on

În contextul discuțiilor cu privire la lista de candidați a Partidului Social Democrat pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a.c., eurodeputatul Victor Boștinaru (PSD, S&D) a emis următoarea declarație:

„În urma unei evaluări personale și a discuțiilor cu familia mea, care a plătit cel mai mare preț pentru acești ani de plecări continue, am ajuns la concluzia că este momentul să anunț retragerea candidaturii mele pentru un nou mandat în Parlamentul European.

Acești 12 ani mi-au dat posibilitatea să servesc cu onestitate și pasiune interesele europene ale țării mele și să constat că românii pot face performanță într-un mediu concurențial, precum cel din Parlamentul European.

Cred cu sinceritate că am realizat lucruri care vor dăinui, iar pentru asta trebuie să mulțumesc PSD-ului și PSD-iștilor pentru șansa oferită! Mai presus de orice însă, le mulțumesc tuturor românilor pentru că mi-au oferit oportunitatea să-i reprezint!”, transmite eurodeputatul într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Victor Boștinaru este membru cu drepturi depline în două comisii de specialitate ale PE, Comisia pentru Afaceri Externe, respectiv Comisia pentru Dezvoltare Regională. Mai multe informații despre activitatea de eurodeputat a acestuia, aici.

Continue Reading

Marian-Jean Marinescu

Europutatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) atrage atenția că utilizarea netransparentă a fondurilor europene în România menține decalajele regionale de dezvoltare și perpetuarea sărăciei în Oltenia și Moldova

Published

on

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), vice-președinte al Grupului Partidului Popularilor Europeni (PPE) și politician de Dolj, atrage atenția asupra cheltuirii proaste a fondurilor europene în România care mențin disparitățile regionale de dezvoltare, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.

 

Mai precis, eurodeputatul face referire la două mari regiuni din România, Oltenia, de unde provine, și Moldova, care, după 12 ani de fonduri europene, se află pe locul 7, respectiv pe locul 5 ca sărăcie în Uniuneaa Europeană. Marinescu acuză guvernele care s-au succedat la putere din 2011 încoace de utilizarea netransparentă a banilor atrași de la UE. 

,,Oltenia este pe locul 7 ca sărăcie în UE, iar Moldova, pe locul 5. Iar asta după 12 ani de fonduri europene. Concluzia: banii europeni, folosiți așa cum au decis cei de la putere, mai ales din 2011 încoace, nu au redus aceste decalaje de dezvoltare între noi și media europeană”, scrie eurodeputatul.

Marinescu mai spune că rezultatele de pe urma cheltuirii fondurilor europene sunt doar pe hârtie.

,,Am avut astăzi un dialog cu cetățenii la Amărăștii de Jos, în județul Dolj. Le-am spus că, pentru un inginer de aviație ca mine, un avion desenat pe hârtie trebuie să zboare. Așa este și cu fondurile europene. Pe hârtie, România a cheltuit mulți bani europeni. Cu ce rezultate? Oltenia și Moldova tot sărace sunt”, adaugă politicianul liberal.

Potrivit acestuia, fondurile europene ar fi trebuit investite în agricultură în Oltenia, cea mai mare zonă rurală din România, însă nu este clar ce s-a întâmplat cu banii alocați de UE.

,,Oltenia este cea mai mare zonă rurală din România. Banii europeni ar fi trebui folosiți pentru dezvoltarea industriei de procesare a produselor agricole. Pe ce s-au folosit banii pe infrastructură și cine i-a fraudat? Știu cei de la PSDALDE, care au dosare și condamnări, și care conduc țara prin ordonanțe care să îi scape de justiție”, precizează Marinescu.

Prin urmare, eurodeputatul face un apel la cetățeni pentru a se implica în politică, cel mai ușor prin participarea la alegeri, fiiind singurul mod în care se poate schimba direcția greșită în care se îndreaptă România, tot mai departe de UE.

,,I-am îndemnat pe oameni să se implice în politică. Avem nevoie de modele pozitive în politică. Doar așa se poate schimba în bine țara. Iar mersul la vot este o datorie, mai ales acum, când PSD-ALDE vor să reorienteze țara către est. Este important să mergem la vot, să arătăm că vrem să rămânem în UE, în această zonă de stabilitate, pace și prosperitate”, conchide Marinescu.

Marian-Jean Marinescu este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare.

Mai mult despre activitatea lui Marian-Jean Marinescu aici.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending