Connect with us

EVENIMENTE

#EuropeniîmpotrivaCOVID19: Biroul Parlamentului European în România organizează un webinar privind sprijinul UE acordat cetățenilor europeni în contextul pandemiei de COVID-19 (LIVE 19 mai, ora 10:30)

Published

on

Biroul Parlamentului European în România organizează marți, 19 mai, o dezbatere online privind sprijinul Uniunii Europene acordat cetățenilor europeni și importanța măsurilor luate la nivel european pentru depășirea consecințelor economice și sociale ale pandemiei de COVID-19. La webinar vor lua parte trei eurodeputați români – Siegfried Mureșan (Grupul Partidului Popular European), Carmen Avram (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților) și Dacian Cioloș (Renew Europe). Cei trei eurodeputați români vor prezenta exemple concrete de măsuri de sprijin în interesul cetățenilor și importanța combaterii informațiilor și a știrilor false privind lipsa de acțiune a instituțiilor europene.

Evenimentul intitulat “Sprijinul UE pentru cetățeni și economice și combaterea știrilor false” va fi transmis LIVE, de la ora 10:30, pe pagina de facebook a Biroului Parlamentului European în România, pe pagina de facebook Calea Europeană și pe www.caleaeuropeana.ro. Discuțiile vor fi moderate de directorul CaleaEuropeană.ro, jurnalistul Dan Cărbunaru. Evenimentul face parte din campania #EuropeniîmpotrivaCOVID19.

Întrebările din partea celor interesați să urmărească dezbaterea pot fi trimise pe www.sli.do – event code #Europa până la data de 19 mai 2020, ora 11:30.

Confruntate cu o dublă criză (sanitară și economică) fără precedent în istoria proiectului de integrare europeană, instituțiile Uniunii Europene și statele membre au trecut în ultimele două luni de la măsuri, în primă instanță, naționale și necoordonate, la acțiuni concertate comune care au readus solidaritatea în centrul deciziilor luate. Instituțiile Uniunii Europene – Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul – și-au dedicat eforturile în lupta împotriva răspândirii coronavirusului, oferind ajutor statelor membre și cetățenilor pentru a face față crizei sanitare și economice cu care se confruntă.

Cel mai recent, în cursul unei sesiune plenare organizată în perioada 13-15 mai, Parlamentul European a adoptat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție legislativă prin care solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere pentru un plan de urgență privind Cadrul Financiar Multianual până la 15 iunie 2020, subliniind că există riscul ca următorul buget pe termen lung al UE să nu intre în vigoare la 1 ianuarie 2021,. Într-o altă rezoluție politică separată, eurodeputații au solicitat Comisiei Europene să prezinte un pachet masiv de redresare economică, anume un fond european de relansare ca parte a unui pachet global menit să ofere un impuls pentru investiții în valoare de 2.000 de miliarde de euro.

În cadrul sesiunii plenare menționate, eurodeputații au solicitat Comisiei Europene să impună sancțiuni și să oprească plățile de fonduri UE către Ungaria dacă statul de drept nu este respectat. Europarlamentarii au subliniat faptul că măsurile de urgență luate de guvernul maghiar pentru a combate pandemia de COVID-19, inclusiv declararea stării de urgență pe durată nedeterminată, nu sunt în conformitate cu normele UE și au atras atenția asupra riscului din ce în ce mai mare la adresa democrației.

Totodată, în Parlamentul European a fost discutate eforturile Uniunii Europene privind accelerarea dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19, având în vedere donațiile de 7,4 miliarde de euro strânse de Comisia Europeană la teledonul organizat la 4 mai.

Anterior, în cursul unei sesiuni plenare extraordinare organizată la 16-17 aprilie, Parlamentul European a dat undă verde printr-un vot prin procedură de urgență pachetul de 3 miliarde de euro propus de Comisia Europeană pentru domeniul sanitar al Uniunii Europene și adoptat deja de Consiliul Uniunii Europene.

De asemenea, Parlamentul European a dat undă verde și pentru utilizarea flexibilă a fondurilor UE pentru combaterea impactului provocat de noul coronavirus, măsuri solicitate și de România, și a adoptat măsuri speciale de ajutor alimentar și asistență pentru persoanele aflate în dificultate. 

În egală măsură, Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate o rezoluție politică referitoare la acțiunea coordonată a Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de coronavirus și a consecințelor sale prin care cere Comisiei Europene, printre altele, să propună un pachet masiv de investiții, finanțate printr-un Cadru Financiar Multianual majorat, prin fondurile și instrumentele financiare existente ale UE și prin obligațiunile de redresare garantate de bugetul UE.

Prin documentul adoptat, europarlamentarii au subliniat că acest pachet ”nu ar trebui să implice mutualizarea datoriilor existente și ar trebui să fie orientat către investiții viitoare” și că ”redresarea economiei ar trebui să aibă în centrul său Pactul verde european și transformarea digitală, adaugă deputații”.

Totodată, Parlamentul European desfășoară și o serie de acțiuni în spiritul solidarității europene. Mai întâi, Parlamentul European a oferit municipalității și autorităților din Bruxelles posibilitatea de a utiliza una din clădirile sale, clădirea Helmut Kohl, precum și o flotă de 100 de vehicule a instituției, în lupta împotriva noului coronavirus. Aceeași clădire va funcționa ca reședință temporară pentru 100 de femei vulnerabile.

De asemenea, sediul Parlamentului European din Strasbourg a devenit centru de depistare COVID-19, capacitatea de testare urmând a ajunge la 2.000 de teste pe zi.

Nu în ultimul rând, bucătăria Parlamentului European a început să ofere 1000 de mese pe zi pentru personalul din sănătate din Bruxelles și pentru oamenii nevoiași.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EVENIMENTE

Centrul Prevenire a Conflictelor & Early Warning lansează două volume consacrate efectelor pandemiei COVID-19 asupra lumii (LIVE, 20 noiembrie, ora 15:00)

Published

on

Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning organizează vineri evenimentul de lansare a cărților „Coronavirus pandemic and the changes of the world”, coordonat de Iulian Chifu și de Dumitru Șaranuța și „Technology and social media and their impact on the human being, society and politics”, coordonat de Iulian Chifu și Lavinia Savu.

Evenimentul va avea loc vineri, 20 noiembrie 2020, ora 15:00, în format online, accesul fiind posibil pe platforma Zoom.us (https://zoom.us/j/98087071826 / Meeting ID: 980 8707 1826) și va fi transmis live de CaleaEuropeana.ro.

Evenimentul va beneficia de prezența ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu și a ministrului apărării naționale, Nicolae Ciucă.

De asemenea, sunt invitați Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe; Iulian Fota, directorul general Institutului Diplomatic Român; Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale; dlui Narciz Bălășoiu, directorul CPC-EW; și Alina Inayeh, director al German Marshall Fund of the United States.

Totodată, vor participa și cei doi coordonatori, Iulian Chifu și Dumitru Șaranuța.

Continue Reading

EVENIMENTE

NATO Youth Academy începe luni la București pentru a pregăti o nouă generație de tineri în domeniul securității internaționale

Published

on

© NATO Youth Academy

NATO Youth Academy, printre cele mai importante proiecte de mentorat din România pentru formarea noii generații de experți în studii de securitate și relații internaționale, organizat de Asociația ESCU, în parteneriat cu Divizia de Diplomație Publică a NATO, va desfășura cea de-a doua ediție în acest an într-un format nou, exclusiv online, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Evenimentul va avea loc în perioada 2-7 noiembrie cu cei mai cunoscuți experți și practicieni din zona relațiilor internaționale, atât de la nivel național, cât și european. NATO Youth Academy 2 îi invită pe tinerii profesioniști, selectați în urma unui apel public național din toate centrele universitare din țară, să participe într-un amplu program de pregătire în domeniul relațiilor internaționale, diplomației publice și studiilor de securitate, care să le faciliteze o mai bună înțelegere a provocărilor de securitate actuale, contribuind, de asemenea, la dezvoltarea abilităților personale, necesare pentru a răspunde exigențelor unor viitoare cariere într-un mediu internațional dinamic.

La fel ca și anul trecut, participanții vor avea șansa să interacționeze prin intermediul unei serii de prelegeri, conferințe, dezbateri și mese rotunde – cu personalități de renume – cu reputație internațională –  din zona academică, militară, diplomatică și politică, fără de care reușitele României în cadrul NATO nu ar fi fost aceleași, care vor readuce în România, chiar și în context pandemic, o nouă ediție concentrată de data aceasta pe armele biologice și dezinformarea din jurul amenințărilor hibride.

Cine sunt principalii vorbitori?

Printre numele deja confirmate se numără: dl. Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, dl. General-Maior Iulian Berdilă, Şeful Statului Major al Forţelor Terestre; dl. Iulian Fota, Directorul General al Institutului Diplomatic Român; E.S. dna. Simona-Mirela Miculescu, director al Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Belgrad; dna. Simona Cojocaru, Secretar de stat, șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale; dl. Ioan-Mircea Pașcu, Ministrul Apărării Naționale în mandatul căruia România a aderat la NATO și fost vicepreședinte al Delegației Parlamentului European pentru Relațiile cu Adunarea Parlamentară NATO; dl. Cristi Dănileț, judecător din anul 1998, fost consilier al ministrului justiției în perioada 2005-2007 și membru CSM în perioada 2011-2016 și dna. Gabriela Horoșanu, unul dintre cei mai apreciați diplomați români din cadrul Reprezentanței Permanente a României la NATO, cu o pregătire multidisciplinară ce îmbină relațiile internaționale, medicina – studiul bolilor infecțioase – și inteligența artificială.

Printre speakerii confirmați mai amintim de: dl. Ioan-Cosmin Mihai, fondator și vice-președinte al Asociației Române pentru Asigurarea Securității Informației și trainer al Agenției UE pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL); dl. Radu Magdin, expert în comunicare strategică și lider emergent NATO al Consiliului Atlantic al SUA (2014), Trendsetter Forbes România (2014) și Lider la Warsaw Security Summit (2015); dl. Colonel Constantin Spînu, Şeful Direcţiei informare şi relaţii publice a MApN și dl. Locotenent-Colonel Constantin Bălan, Șeful Biroului de Presă al MApN; dna. Angela Grămadă, președintele Asociației Experts for Security and Global Affairs; dl. Hari Bucur-Marcu, expert în securitate internațională; dl. Robert Lupițu, redactor-șef CaleaEuropeana.ro; dna. Benedicte Borel – Building Integrity Team Leader NATO; dna. Doyin Adele Shiyanbola, Șefa secției politice a Ambasadei Marii Britanii și dl. Amir Sagron, Vice-ambasador al Israelului la București.

© NATO Youth Academy

Scurt context al acestei ediții

Istoria geopolitică recentă arată că tot mai multe evenimente din sfera securității internaționale tind să prindă contur și să inunde, tot mai frecvent, agenda publică a guvernelor naționale și a organizațiilor internaționale de profil.

Disputa din Mediterana de Est dintre Grecia și Turcia, decizia recentă a Armeniei de a declara legea marțială și de a mobiliza trupele în regiunea Nagorno-Karabakh, protestele masive de stradă din Belarus și Bulgaria, precum și practica – tot mai frecventă – a otrăvirii liderilor opoziției politice din Rusia sunt subiecte ce vor avea un impact semnificativ asupra securității regionale.

Suntem noi pregătiți ca țară să reducem la maximum daunele și să ne asumăm un rol activ ca mediatori? Care este poziția NATO și ce eforturi sunt întreprinse de Alianță zilele acestea pentru detensionarea acestor episoade speciale?

Acestea vor fi câteva dintre subiectele abordate în timpul programului, vom discuta timp de o săptămâna despre toate acestea și ne îndreptăm – în contextul pandemiei – întreaga atenție asupra istoriei armelor biologice și modalităților de contracare a acestui nou tip de amenințare hibridă. Vom aborda, totodată, conflictele înghețate din zona Caucazului care riscă să pună în pericol balanța de putere din zonă și eforturile NATO de a menține un dialog permanent cu țări ale căror regimuri politice vin în contradicție cu valorile promovare de Alianță.

Din cauza situației epidemiologice actuale, ediția din acest an va fi organizată exclusiv online și transmisă din studiourile NATO Youth Academy, găzduite de AWE. Adaptive Work Environment.

Asociația ESCU și Divizia de Diplomație Publică a NATO (Bruxelles), organizatorii acestui program unic de formare a noii generații în spiritul valorilor transatlantice, duc mai departe tradiția începută în 2019 – în contextul campaniei globale #WeAreNATO și al aniversării celor 70 ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice.

Mai multe detalii despre program:  https://world-experience.ro, precum și pe www.asociatiaescu.ro.

Asociaţia ESCU înseamnă Educaţie, Societate, Cultură, Umanitate. Suntem o organizaţie nonguvernamentală tânără, independentă, apolitică, nonprofit, având obiectivul principal de a îmbunătăţi nivelul cultural şi educaţional al publicului din ţară. Principala noastră directive de activitate este dezvoltarea ofertei culturale din spatial public românesc prin proiecte inovatoare care au ca misiune susținerea practicilor culturale la nivel național și multidisciplinar. 

Asociația noastră operează la intersecția dintre creativitate, artă și antreprenoriat cultural, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice, precum și programe de mentorat în diplomație și relații internaționale.  Proiectele noastre de referință, axate pe domenii precum diplomația culturală și publică, relații internaționale, publicitate și branding, sunt World Experience Festival/Festivalul Ambasadelor, NATO Youth Academy, Diplomatic Backstage Program și Made in RO: muzeu de publicitate și branduri românești, cu trei ediții la activ.

Continue Reading

EVENIMENTE

Ambasada Lituaniei în România și Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning au organizat, la București, o conferință privind viitorul Belarusului

Published

on

© Calea Europeană livestream

Ambasada Republicii Lituania în România, Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning și German Marshall Fund din Statele Unite, cu sprijinul Institutului Diplomatic Român, au orgnizat marți, la sediul IDR Conferința intitulată “Belarus choosing its future: between threats and opportunities”, eveniment care s-a bucurat de participarea oficialilor guvernamentali și parlamentari din România, Polonia și țările baltice precum și a reprezentanților think tank-urilor din regiune și ai societății civile din Belarus.

Dezbaterea a fost transmisă LIVE pe CaleaEuropeană.ro. Cuvântul de deschidere și concluziile evenimentului au fost susținute de Violeta Motulaite, ambasadorul Lituaniei în România, și de Iulian Chifu, președintele CPC-EW și fost consilier prezidențial. Printre vorbitorii invitați la reuniune au figurat Svetlana Tihanovskaia, candidatul prezidențial din partea opoziției din Belarus (care a transmis un mesaj video în cadrul conferinței), Dan Neculăescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Marcin Przydacz, adjunct al ministrului afacerilor externe din Polonia, Albinas Zananavicius, adjunct al ministrului afacerilor externe al Lituaniei, precum și reprezentanți ai societății civile din Belarus și Lituania.

Dezbaterea a avut loc și în contextul Declarației Comune semnate de președinții Lituaniei, Poloniei și României pentru sprijinirea unui Belarus democratic, document în care cei trei șefi de stat au solicitat Uniunii Europene să identifice măsuri de sprijin economic pentru Belarusul democratic. Apelul celor trei președinți a fost materializat în concluziile Consiliului European special din 1-2 octombrie a.c., când liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au invitat Comisia Europeană să vină cu propuneri pentru sprijinirea acestei țări.

De altfel, vorbind în deschiderea evenimentului, Tsikhanouskaya și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de România, Polonia și Lituania.

Situația din Belarus s-a deteriorat în urma alegerilor prezidențiale din 9 august a.c., când opoziția democratică în frunte cu candidata Sviatlana Tsikhanouskaya și societatea civilă au acuzat regimul președintelui Aleksandr Lukașenko de fraudarea rezultatelor alegerilor.

Reprimarea violentă de către regimul autoritar de la Minsk a protestelor și manifestațiilor ce au urmat, precum și suspiciunea fraudării acestor alegeri, au determinat Uniunea Europeană să adopte o poziție de susținere a opoziției democratice și de adoptare a unor măsuri restrictive împotriva oficialilor regimului Lukașenko.

Există preocupări majore la nivelul UE și privind interesul Belarusului pentru dimensiunea energiei nucleare și siguranța nucleară, în condițiile în care punerea în funcțiune a centralei Astravets fără îndeplinirea condițiilor de siguranță reprezintă o amenințare majoră pentru regiune și implicit pentru Uniunea Europeană.

De asemenea, Uniunea Europeană a avertizat că o listă suplimentară de sancțiuni l-ar putea cuprinde și pe Aleksandr Lukașenko, al cărui nou mandat prezidențial este considerat ilegitim de către comunitatea occidentală, acestea fiind adoptate la 12 octombrie a.c.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Viitorul secretar pentru securitate internă în administrația Biden are rădăcini românești: Mama lui Alejandro Mayorkas, o româncă evreică, refugiată în Cuba în timpul Holocaustului

POLITICĂ4 hours ago

Klaus Iohannis, la un an de la câștigarea celui de-al doilea mandat: Am scos România de pe lista rușinii în Europa și am obținut cel mai mare pachet de finanțare europeană din istorie

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană asigură un al șaselea contract cu Moderna pentru achiziția a 160 milioane de doze de vaccin

Mircea Hava5 hours ago

Mircea Hava și colegii eurodeputați PNL, solicitare către Guvern pentru includerea în Acordul de Parteneriat pentru progamarea fondurilor europene a teritoriilor Moții, Țara de Piatră, Țara Făgărașului și Țara de Sus

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Fonduri UE: Comisia Europeană aprobă 370 de milioane de euro pentru infrastructura de apă și canalizare din România

ROMÂNIA6 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu: România va aloca UNICEF 50.000 euro pentru proiecte în domeniul educaţiei şi tineretului în Afganistan

NATO6 hours ago

Primul raport oficial privind apărarea europeană: UE nu deține capabilitățile militare pentru a îndeplini obiectivele autonomiei sale strategice

ROMÂNIA7 hours ago

Ambasadorul României la Madrid, întâlnire cu ministrul spaniol al culturii și sportului. Ambele părți și-au exprimat interesul pentru elaborarea unui Memorandum de Înțelegere între cele două ministere ale culturii

ROMÂNIA7 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu salută adoptarea Declarației Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor privind rolul și utilizarea tehnologiei în sprijinul guvernanței democratice

ROMÂNIA8 hours ago

COVID-19: Guvernul a semnat 10 contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare de 69,7 milioane euro, pentru dotarea spitalelor bucureștene cu aparatură și echipamente de imagistică și ATI

U.E.2 days ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA2 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă3 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA3 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, raportor pentru Cerul Unic European, speră ca finalizarea dosarului „foarte complicat” să soluționeze cele 27 de monopoluri pe controlul traficului aerian din UE

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu recomandă crearea unei echipe ministeriale de experți în atragerea fondurilor europene pentru ca România să valorifice cele 80 mld. EUR pentru redresare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu face apel la un consens național pentru a fructifica cele 80 de miliarde de euro alocate României de UE: Dacă pierdem acest moment, pierdem șansa la dezvoltare

Advertisement
Advertisement

Trending