Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat marți că raportul MCV publicat de Comisia Europeană este unul “pozitiv” pentru România, iar coaliţia de guvernare trebuie să corecteze cât mai repede “greşelile legislative săvârşite cu intenţie de PSD”.
“Raportul MCV publicat astăzi este unul pozitiv pentru România. Comisia Europeană apreciază faptul că în 2021 s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte toate recomandările rămase din cadrul MCV. Marea bătălie pentru o justiţie independentă este, de fapt, bătălia pentru normalitatea unei societăţi democratice. Legile şi instituţiile trebuie să garanteze eficienţa actului de justiţie pentru cetăţeni şi independenţa sistemului judiciar“, a spus Cîțu, prin intermediul unei postări pe Facebook.
“În perioada următoare, trebuie să corectăm cât mai repede greşelile legislative săvârşite cu intenţie de PSD! Într-o guvernare eficientă, legile bune rezolvă probleme, nu generează probleme!”, a continuat el, după ce în luna martie a anunțat că executivul european susține eliminarea Mecanismului pentru Cooperare și Verificare pentru România la finalul acestui an.
Din partea Guvernului a reacționat și ministrul justiției Stelian, care a susținut marți o declarație de presă la Palatul Victoria, context în care a declarat că raportul MCV publicat marţi de Comisia Europeană este scris într-o notă pozitivă şi a subliniat că este important ca politicienii să găsească soluţii pentru desfiinţarea “grabnică” a Secţiei speciale.
Comisia Europeană a adoptat marți cel mai recent raport al său privind evoluția situației din România în materie de reformă a sistemului judiciar și luptă împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare și de Verificare (MCV), constatând că România a înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV și că îndeplinirea tuturor recomandărilor este esențială pentru încheierea acestui mecanism.
“Raportul adoptat marți face un bilanț al progreselor înregistrate în cadrul MCV din octombrie 2019 până în prezent și evaluează progresele înregistrate în vederea îndeplinirii celor 12 recomandări din ianuarie 2017 și a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018. Îndeplinirea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare este esențială pentru procesul de reformă și pentru ca România să încheie procesul MCV“, transmite executivul european.
Comisia Europeană arată că de la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV.
Comisia Europeană: Multe dintre recomandări sunt aproape de a fi îndeplinite; Bruxelles-ul așteaptă ca România să aibă în vedere și hotărârea CJUE din 18 mai
“Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante”, ma transmite sursa citată.
Comisia Europeană așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură.
Executivul de la Bruxelles invocă în comunicatul citat și hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021, care oferă un cadru clar și o direcție clară pentru reformele în curs, în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general.
“Este esențial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată”, arată Comisia Europeană.
După încheierea MCV, România va fi monitorizată alături de celelalte state UE prin Mecanismul privind statul de drept
Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință și, în paralel, va continua să colaboreze cu România, așa cum colaborează și cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept.
Astfel cum s-a arătat în Comunicarea privind statul de drept din septembrie 2020, după încheierea MCV, monitorizarea va continua în cadrul instrumentelor orizontale precum Mecanismul privind statul de drept, care oferă cadrul pentru monitorizarea acestor chestiuni în viitor.
“Comisia încurajează România să își îndeplinească angajamentele asumate în cadrul MCV și să urmărească în mod activ implementarea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare. Comisia are convingerea că România poate îndeplini obiectivele de referință ale MCV dacă aceasta menține evoluția pozitivă actuală și dacă adoptă și pune în aplicare cu hotărâre reformele angajate. Comisia este pregătită să sprijine autoritățile române în acest sens”, conchide sursa citată.




