Connect with us

INTERVIURI

VIDEO INTERVIU Gabriela Mara, singurul consilier local român din Belgia: Comunitatea românească a crescut mult iar lucrurile au evoluat pozitiv pentru că românii își găsesc de muncă și sunt foarte serioși

Published

on

Interviu realizat de Dan Cărbunaru

Gabriela Mara, singurul consilier local român din Belgia a declarat într-un interviu acordat pentru Calea Europeană că imaginea românilor din cadrul comunei Saint Josse este una bună deoarece ei sunt foarte muncitori și își tratează sarcinile de la locul de muncă cu seriozitate.

Calea Europeană: Dragi prieteni, suntem în Saint Josse, comunitatea din Bruxelles cu una dintre cele mai numeroase prezențe românești, în orice caz, unica formă administrativă din Belgia care beneficiază de prezența unui consilier român ca și reprezentare. Gabriela Mara se află alături de noi, chiar în sala de Consiliu a comunității. Acum câteva minute am avut onoarea și plăcerea de a discuta cu primarul din Saint Josse, cuvinte frumoase și la adresa dumneavoastră prrecum consilier local român, dar și la adresa românilor. Ce ne puteți spune despre românii care locuiesc aici? Sigur, sunt deja a doua comunitate după francezii care locuiesc aici, în Bruxelles, inima Uniunii Europene, peste 40.000-50.000, mulți dintre ei locuind și aici, în Saint Josse.

Gabriela Mara: Așa este, comunitatatea a crescut foarte mult în ultima perioadă și după cum spunea și domnul primar, și după cum am discutat și cu alte peroane, belgieni, dar și din ale comunități, românii sunt foarte apreciați deoarece ei sunt muncitori, modești, fac lucuri foarte frumoase, bune și au mult respect.

Calea Europeană: Sunteți deja aproape de finalul primului mandat pentru că veți candida pentru unul nou de consilier local în Bruxelles. Cum a fîăcut diferența faptul că dumenavoastră ați fost aici pentru românii din Bruxelles și în special cei care lucrează în Saint Josse?

Gabriela Mara: Faptul că sunt româncă mă face să fiu mai aproape de comunitatea de români și întotdeauna mi-a plăcut și îmi place să fiu ăn contact cu ei, să fiu în mijlocul lor, și să le vin în ajutor cu tot ceea ce pot eu. Pentru mine este important să îmi aduc tot aportul pentru a-i putea ajuta. Practic, contactul direct cu ei, atunci când vin la mine să îmi ceară să îi ajut cu o traducere sau cu un document la comună petnru că nu știu unde să meargă și mă duc cu ei sau îi ajut cu traducerea la ghișeul respectiv, și bineînțeles vin și cu întrebări legate de serviciile consulare și taxe și așa mai departe și cred că este important și ei se simt sprijiniți când știu că au pe cineva acolo care să fie prezent pentru ei, în limita timpului disponibil. Acesta nu este jobul meu principal, dar fac asta din toată inima.

Calea Europeană: Care sunt atribuțiile de bază ale unui consilier local în Saint Josse?

Gabriela Mara: În primul rând trebuie să fim prezenți la consiliile locale care se desfășoară o dată pe lună, exact în această sală și să contruibuim la proiectele locale, să aducem și noi ideile noastre. Apoi cred că rolul cel mai important este să fim aproape de cetățeni.

Calea Europeană: Dacă ne gândim acum la românii care trăiesc aici, cum arată această comunitate și cât de dezvoltată este, care sunt activitățile principale în care sunt implicați românii? Primarul spunea că de multe ori românii sunt judecați greșit pe baza unor evenimente izolate, în timp ce mare parte dintr eei își văd de treabă și sunt apreciați pentru lucrurile pe care le fac aici.

Gabriela Mara: Comunitatea românească a crescut mult, mai ales după ce barierele de pe piața muncii au fost înlăturate în Belgia și cred că în general, lucrurile au evoluat pozitiv pentru că românii își găsesc de muncă și sunt foarte serioși acolo unde muncesc. Acest lucru ne dă o imagine pozitivă. Se descurcă foarte bine.

Calea Europeană: Au depășit impasul acela din anii trecuți când se puneau etichete greșite din cauza unora.

Gabriela Mara: Eu cred că, și el puțin aici în comuna Saint Josse, și după ce văd și discursul primarului și al altor naționalități, prin activitățile pe care le-am desfășurat de-a lungul acestor șase ani, am reușit săoferim acea imagine frumoasă a românilor.

Calea Europeană: Candidați pentru un nou mandat, vor fi alegeri peste câteva săptămâni. Ce vă doriți să faceți, cel puțin pentru comunitatea de români?

Gabriela Mara: Pentru comunitatea de români vreau să fiu și mai prezentă, dacă se poate. Consider că am acumulat deja experiență pe care o pot folosi pentru a-i spriji și mai bine de acum încolo. Am mult mai multe idei, urmăresc care sunt ultimele tendințe care sunt în alte municipalătăți și alte țări. Îmi doresc să vin cu idei inovatoare și de aceea sper să aduc ceva mai mult și pentru români, dar și pentru ceilalți.

Calea Europeană: Cum lucrați cu ceilalți politicieni de aici? Este o comunitate foarte diversă, cu turci, marocani, români, bulgari. Cred că jumătate dintre ei nu s-au născut neapărat în Belgia, chiar dacă unii au primit cetățenie. Și la nivelul administrației se regăsește oarecum în oglindă această proiecție. Cum reușiți să comunicați și cum găsiți o viziune comună pentru a aduce comuității soluțiile de care are nevoie?

Gabriela Mara: Reușim să comunicăm pentru că avem o echipă foarte puternică, am lucrat foarte bine și acum și faptul că suntem o echip multiculturală, fiecare aduce câte ceva și folosim toate aceste pucnte pozitive ca să construim ceva puternic. Cred că este un atu, faptul că suntem o echipă multiculturală și că putem folosi diveristatea.

Vizionați și VIDEO INTERVIU. Gabriela Mara, singurul consilier român din Bruxelles: Reprezint interesele românilor de aici și îi pot ajuta cu informații

Calea Europeană: Deci nu este un dezavantaj sau o barieră de comunicare.

Gabriela Mara: Mie nu mi se pare. Întotdeauna am privit acest aspect numai pozitiv și cred că s-a adeverit să fie.

Calea Europeană: Dacă ar fi să facem o comparație, românii mereu fac asta, în ceea ce privește infrastructura, spitalele. Eu v-aș lansa provocarea administrativă. Ce ar avea de învățat administrația din România de la cea belgiană  în raport cu comunitatea?

Gabriela Mara: În primul rând cred că este acel aspect legat de mentalitate. Să fim mai deschiși cu ceilalți, să oferim mai mult celorlați. Poate este o chestiune de motivare personală. În orice caz aici oamenii, la ghișeu, de exemplu, funcționarii sunt foarte respectuoși cu cetățenii, foarte deschiși. Serviciul este bun și de calitate. Cred că asta ne lipsește puțin în România. Poate lucrurile s-au mai schimbat. Aici mai este de învățat, să oferim un serviciu mai bun, zâmbet la ghișeu.

Calea Europeană: Românii care așteaptă un zâmbet la ghișeu de ce ar trebui să vă voteze atunci când le cereți un nou mandat?

Gabriela Mara: Pentru că sunt aproape de ei și pentru că deja au avut încredere prima dată, știu că pot să aibă încredere în mine și de data aceasta. În continuare vreau să le oferim mai mult sprijin, să îi conving mai mult că avem nevoie și de români care să lucreze în administrație. După cum spunea și domnul primar, avem nevoie să fie mai multe posturi și pentru români, avem nevoie de cineva care să susțină și cauzele noastre în continuare și acesta este motivul pentru care ei fie conștienți că au nevoie de ajutor și că cineva poate sa li-l ofere.

Calea Europeană: Pentru cei care ați ales să pelcați din țară pentru a avea un trai mai bun, nu neapărat un salariu mai bun. Poate că l-ați găsit deja, unii dintre voi trăiți în Bruxelles. Nu am discutat despre partide și platforme electorale, ci despre soluții și atitudinea față de cetățean, cred că asta contează. Vă mulțumesc. Vă doresc în campanie, iar vouă, dragi români care vă doriți să aveți parte de o Europă prosperă și pașnică indiferent unde vă aflați, vreau să va mulțumesc pentru faptul că urmăriți Calea Europeană, urmează o perioadă extrem de încărcată. Nu mă refer la politica noastră internă, ci la afacerile europene pe care noi încercăm să le promovăm cât mai corect, în timp real și din surse cât mai credibile. Singurul consilier local român a fost alături de dumenavoastră. Activitatea doamnei Mara continuă. Îi urăm succes pentru planurile de viitor. Românii sunt, așadar, tot mai respectați în Europa, ne dorim ca și acasă să beneficieze de atenție.

 

 

INTERVIURI

Președintele Parlamentului European, despre aderarea României la Schengen: “Sunt bucuros să văd că președinția germană pune accentul pe înaintarea procesului de aderare”

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Președintele Parlamentului European a afirmat luni că este în interesul tuturor statelor membre și al instituțiilor UE ca procesul de reformă și de extindere a spațiului Schengen să continue și ca toată Europa să poată beneficia de spațiul de liberă circulație.

“Cred că este interesul tuturor că acest proces să continue. După cum știți, sunt diferiți pași care trebuie îndepliniți și diferite evaluări care trebuie făcute constant. Desigur, sper că toată Europa să poată beneficia de Schengen. Acesta este punctul de vedere al Parlamentului European”, a spus David Sassoli, într-un interviu acordat pentru CaleaEuropeană.ro și alte cinci publicații din Franța, Germania, Irlanda, Italia și Spania.

“Sunt bucuros să văd că președinția germană pune accentul pe înaintarea procesului de aderare. Sper că asta poate ajuta la integrarea mai bună a cetățenilor și a companiilor și să beneficieze de libertatea de mișcare, care este foarte importantă. După cum știți, Parlamentul a fost mereu angajat către acest obiectiv și vedem toate evoluțiile într-o lumină pozitivă“, a mai precizat David Sassoli, răspunzând astfel unei întrebări din partea CaleaEuropeană.ro.

Citiți și Președinția Germaniei la Consiliul UE susține aderarea României la Schengen: Prin cancelarul Angela Merkel, am avut deja idei concrete precum intrarea cu aeroporturile

Parlamentul European a solicitat statelor membre și Consiliului Uniunii Europene să ia măsurile necesare pentru a admite Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen, într-o rezoluție adoptată la 19 iunie, cu o largă majoritate de 520 voturi pentru, 86 împotrivă și 59 abțineri și care se referă la restabilirea rapidă și completă a liberei circulații transfrontaliere în urma crizei COVID-19.

Eurodeputații solicită, de asemenea, Consiliului și statelor membre să își intensifice eforturile în ceea ce privește integrarea spațiului Schengen și să ia măsurile necesare pentru a admite Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen“, se arată în comunicatul remis CaleaEuropeană.ro.

Cât privește admiterea Bulgariei, României și Croației în spațiul Schengen, apelul Parlamentului European reprezintă un mesaj politic ce se înscrie în linia declaraţiei comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, care a propus recent ca România, Bulgaria şi Croaţia să adere la Schengen, ca “măsură de actualizare şi consolidare a acestui spaţiu”.

Parlamentul European a dat undă verde încă din 2011 pentru aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, poziție reafimată de-a lungul vremii de mai multe ori până la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce privește Comisia Europeană, cât și legislativul european.

În ceea ce privește Croația, cel mai tânăr membru al Uniunii Europene, aceasta a primit undă verde din partea Comisiei Europene în luna octombrie a anului 2019 pentru aderarea la spațiul Schengen.

Decizia finală pentru aderarea deplină a unui stat membru la spaţiul Schengen necesită un vot în unanimitate al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne.

Continue Reading

INTERVIURI

INTERVIU Președintele Parlamentului European David Sassoli: Vom copleși cu datorii viitoarele generații. Dacă răspunsul UE nu va fi suficient, atunci vom pune în pericol viitorul tinerilor

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Măsurile ce urmează a fi decise de statele membre și instituțiile UE pentru redresarea economică post-pandemie a Europei vor copleși cu datorii viitoarele generații, a avertizat luni președintele Parlamentului European, David Sassoli, într-un interviu acordat pentru CaleaEuropeană.ro și alte cinci publicații din Franța, Germania, Irlanda, Italia și Spania.

Șeful co-legislativului european a solicitat statelor membre să asculte și să ia în considerare poziția exprimată de Parlamentul European, subliniind că “dacă răspunsul Uniunii Europene și al statelor membre nu va fi suficient, atunci vom pune în pericol viitorul tinerilor“.

“Toată lumea depune eforturile sale maxime pentru a ajunge la un acord. Nu cred că avea sens să discutăm dacă nu aveam încredere unul în celălalt, că putem face acest lucru și cu putem ajunge la un rezultat bun. Însă, nimic nu poate fi luat de la sine. Cu siguranță, am încredere că vom ajunge la un rezultat pozitiv în cadrul acestui proces pentru că este în interesul tuturor. În mod special, dacă solicitările Parlamentului sunt ascultate, atunci cred că lucrurile ar fi mai ușoare”, a spus Sassoli, în interviul acordat pentru Konbini.com (Franța), T-online.de (Germania), TheJournal.ie (Irlanda), Open.online (Italia), CaleaEuropeană.ro (România) și HuffingtonPost.es (Spania).

Citiți și Parlamentul European se reunește în plen: Angela Merkel vine în hemiciclul democrației europene pentru a prezenta prioritățile președinției Germaniei la Consiliul UE

Președintele Parlamentului European urmează să poarte miercuri discuții cu cancelarul german Angela Merkel, în contextul în care aceasta prezintă în plenul de la Bruxelles prioritățile președinției Germaniei la Consiliul UE. De asemenea, Sassoli va participa la prima rundă de negocieri inter-instituționale alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel, și cancelarul Angela Merkel în calitate de reprezentant al președinției rotative a Consiliului UE.

El a mai spus că este neclar cât timp vor dura aceste negocieri, mai ales în condițiile în care Comisia Europeană, Germania și Franța fac presiuni pentru un acord rapid asupra planului gigantic de 1.850 de miliarde de euro. Cu toate acestea, David Sassoli a spus că va reitera poziția Parlamentului European.

“Nu putem merge cu spatele, nu putem pune la îndoială sumele stabilite de planul Comisiei, trebuie să avem un calendar adecvat care să includă data exactă când resursele proprii vor intra în vigoare. Cu privire la CFM, vrem să discutăm câteva linii bugetare cu care nu suntem mulțumiți și mă refer la liniile bugetare privind cultura, Erasmus și cercetarea. Nu putem tăia bani în ce-i privește pe tineri, dacă vrem ca tinerii să fie viitorul Europei (…) Cu toții trebuie să facem un efort comun. Trebuie să spunem celorlalte instituții că noi vom copleși cu datorii viitoarele generații, fie că vorbim de împrumuturi sau de subvenții, asta se va întâmpla (…) Dacă răspunsul Uniunii Europene și al statelor membre nu va fi suficient, atunci vom pune în pericol viitorul tinerilor (…) Dacă vom intra în datorii, dar nu oferim nimic care să construiască un viitor pentru generațiile tinere, atunci vom fura resurse de la generațiile tinere“, a avertizat președintele PE.

“Nu este suficient să ajungă la un acord în Consiliu pe instrumentul de redresare și pe bugetul multianual. Trebuie să vină în Parlament cu ele. Cred că este o idee bună să asculte Parlamentul. Cu cât ascultă mai mult Parlamentul, cu atât va fi mai ușor să ajungă să ajungă la soluții. Cred că urmează săptămâni intense înaintea noastră. Vom lucra din greu și cred că Comisia a arătat că are abilități bune de ascultare. Ei vor să activeze articolul 324 din Tratat. Acest lucru transmite un semnal bun, de a începe dezbateri între instituții care să conducă la un rezultat bun. Cu cât vor asculta mai mult ce spune Parlamentul, cu atât va fi mai ușor să găsim soluții“, a completat el.

Înaintea prezentării de către Germania a priorităților sale la cârma UE, David Sassoli a apreciat că ambițiile președinției semestriale germane sunt în deplin acord cu solicitările Parlamentului European. 

“Avem nevoie de o Europă care relansează toate economiile statelor membre și avem nevoie ca cetățenii să fie într-o poziție în care să poată ieși din această situație teribilă”, a afirmat acesta.

Pe de altă parte, David Sassoli a făcut un apel către președinția germană și către instituțiile UE să reducă diferențele dintre Nord și Sud.

“Am spus de multe ori că Europa va fi mai unită atunci când va reduce diferențele dintre Nord și Sud. (…) Dacă președinția germană și instituțiile UE acționează către această viziune, cred că vom putea spune că am atins obiectivele pe care ni le-am asumat la începutul lunii martie, când toată lumea a înțeles că fie Uniunea Europeană va fi întărită, fie se va prăbuși. Trebuie să continuăm să ne consolidăm Uniunea. În termeni practici, asta înseamnă să dăm Uniunii Europene noi instrumente. Putem aborda provocări globale numai dacă dăm Uniunii Europene noi puteri. De aceea, un proces de care nu am uitat și care va fi relansat de o manieră mai intensă este Conferința privind Viitorul Europei”, a mai precizat el.

De asemenea, David Sassoli a subliniat că este nevoie de o Europă mai independentă, mai rezilientă și mai autonomă în fața efectelor crizelor. “Dar pentru a face asta, trebuie să avem punctul nostru de vedere propriu. Trebuie să aducem înapoi în Europa mare parte din producția pe care am delegat-o altora. Pentru a face asta trebuie să reflectăm la cum putem fi un jucător pe scena internațională”, a mai spus el.

Citiți și Președinția Germaniei la Consiliul UE susține aderarea României la Schengen: Prin cancelarul Angela Merkel, am avut deja idei concrete precum intrarea cu aeroporturile

Președintele Parlamentului European a mai subliniat că este în interesul tuturor ca procesul de reformă și de extindere a spațiului Schengen să continue, întrebat fiind de contextul unei posibile aderări a Bulgariei, României și Croației la spațiul de liberă circulație

Sper că toată Europa să poată beneficia de Schengen. Acesta este punctul de vedere al Parlamentului European. (…) Sunt bucuros să văd că președinția germană pune accentul pe înaintarea procesului de aderare. Sper că asta poate ajuta la integrarea mai bună a cetățenilor și a companiilor și să beneficieze de libertatea de mișcare, care este foarte importantă. După cum știți, Parlamentul a fost mereu angajat către acest obiectiv și vedem toate evoluțiile într-o lumină pozitivă“, a mai precizat David Sassoli.

Continue Reading

INTERVIURI

INTERVIU Tudor Ciuhodaru solicită sprijin de la Bruxelles pentru înființarea Companiei Farmaceutice Române ca parte a strategiei UE pentru asigurarea autonomiei producției și aprovizionării cu medicamente

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Singura opțiune sănătoasă pentru a depăși vulnerabilitățile sanitare în contextul unei viitoare crize de magnitudinea celei produse de noul coronavirus este elaborarea unei noi strategii europene privind politicile de sănătate, care să cuprindă standarde comune de calitate privind serviciile medicale și autonomie în asigurarea lanțurilor de aprovizionare cu medicamente, a declarat, într-un interviu pentru caleaeuropeana.ro, Conf. univ. dr. Tudor Ciuhodaru, actualmente eurodeputat (PSD, S&D) și medic primar urgențe în cadrul Spitalului Clinic de Urgență ,,Prof. Dr.Nicolae Oblu” din Iași.

Strategie Europeană privind Politicile de Sănătate

Criza coronavirusului a evidențiat neajunsuri importante ale sistemelor de sănătate din Uniunea Europeană în ceea ce privește capacitatea spitalelor de a gestiona un număr foarte ridicat de cazuri în condiții speciale de siguranță, dotarea cu echipamente necesare atât pentru personalul medical cât și pentru populația expusă riscului de îmbolnăvire comunitară, aprovizionarea cu medicamente sau asigurarea serviciilor medicale pentru bolnavii cronici, precum și dificultăți privind implementarea unui răspuns coordonat la nivel european pentru combaterea pandemiei. 

Abordând chestiunea întreruperilor în aprovizionarea cu medicamente, precum Euthyrox – medicament utilizat în tratarea deficiențelor hormonale tiroidiene, Tudor Ciuhodaru vorbit despre soluțiile posibile atât pentru evitarea unor situații asemănătoare în cazul unui al doilea val de COVID-19 în următoarele șase luni, precum și pentru întărirea rezilienței sistemelor de sănătate la nivelul Uniunii Europene și ameliorarea sănătății populației. Astfel, bazându-se pe experiența sa practică în domeniul medical, eurodeputatul social-democrat a intervenit pe lângă Comisia Europeană cu cinci solicitări urgente, care privesc atât România cât și Uniunea Europeană:

(1) Introducerea unui Program Unitar European de Sănătate, care să se bazeze pe un standard european de calitate în sănătate, pe care Tudor Ciuhodaru l-a propus deja în Parlamentul European. Acesta presupune (după modelul NATO ce prevede alocare a 2% pentru apărare) alocarea minim a 6% din PIB pentru sănătate la nivelul fiecărui stat, Uniunea venind cu sume suplimentare în zonele/domeniile cu vulnerabilități (prin programe de tip REACT-EU).

Vreau să fim tratați la Iași, București, Timișoara, Alba Iulia, Oradea la fel ca la Bruxelles”, spune eurodeputatul român. 

(2) Înființarea CFR (Companiei Farmaceutice Române) care trebuie să includă cel puțin o fabrică de vaccinuri și de materiale sanitare. Antibiotice Iași poate deveni o parte importantă în această construcție menită să asigure tot ce e necesar într-un context geopolitic și epidemiologic delicat. Tudor Ciuhodaru consideră că redeschiderea Institutului Cantacuzino trebuie să devină o prioritate și la nivel european și să beneficieze de finanțare corespunzătoare.

Soluția mea legislativă a fost adoptată deja în Parlamentul României (după ce a fost depusă de 7 ori!) dar e momentul să accelerăm și la nivel euopean redeschiderea acestui obiectiv strategic nu doar pentru România (în contextul epidemiilor de gripă, coronavirus și rujeolă). O strategie a Comisiei Europene în domeniul farmaceutic va fi realizată până la sfârșiul acestui an, iar 10 milioane de euro sunt accesibili și pentru acest demers”, informează acesta.

(3) Alocarea fondurilor necesare Spitalelor Regionale de Urgență.

Iașul este primul oraș din Româna care va beneficia de un Spital Regional. Comisia Europeană a primit deja cererea de finanțare. Proiectul meu de suflet, atât de necesar, merge mai departe”, precizeză medicul de la Iași. 

(4) Un plan unic de combatere a cancerului la nivel european care se referă la prevenție, tratament, sprijin al pacienților oncologici dar și la cercetarea acestei patologii. În acest sens, Tudor Ciuhodaru menționează că s-a reușit deja elaborarea unui cod european de prevenție a cancerului, care include 12 moduri prin care puteți reduce riscul acestei boli.

(5) Eliminarea dublului standard la alimente și sancționarea dură a celor ce încalcă normele privind siguranța alimentară (pesticide, antibiotice, perturbatori endocrini). Se dezvoltă o nouă strategie privind siguranța alimentară, aplicabilă din 2021, pentru a proteja atât consumatorii cât și mediul.

Tratament autorizat pentru infecția cu COVID-19

În ceea ce privește utilizarea unui tratament eficace împotriva infecției cu COVID-19, eurodeputatul PSD a fost întrebat despre stadiului procesului de emitere a autorizației de către Agenția Europeană a Medicamentului pentru comercializarea pe piața internă a Remdesivir, medicament care a avut rezultate pozitive în tratatea pacienților cu coronavirus din SUA.  În acest sens, Tudor Ciuhodaru a declarat că va avea o nouă întâlnire, pe 22 iunie, cu comisarul european Stella Kyriakides pentru a evalua stadiul acestui proces, menționând, totodată că a solicitat și prezentarea stadiului de dezvoltare a unui nou vaccin.

Până acum nu există un medicament/vaccin aprobat la nivel mondial și, chiar dacă unele par promițătoare am văzut numeroase controverse și erori la nivelul forurilor responsabile de sănătatea noastră. Cele mai optimiste previziuni vorbesc de un an, un an și jumătate pentru obținerea unei astfel de soluții medicale și să nu uităm că sunt multe boli infecțioase pentru care nu avem nici azi vaccin”, a specificat politicianul de la Bruxelles. 

De asemenea, eurodeputatul a precizat că a interpelat Comisia Europeană pentru a lămuri în ce mod vor fi distribuite fondurile de 7,4 mld. de euro strânse în urma teledonului mondial de la începutul lunii mai în vederea finanțării cercetării și dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19, precum și cine va avea acces la ele, în acest caz subliniind importanța ca aceste instrumente medicale să fie disponibile şi pentru ţările sărace, precum şi pentru cele bogate.

Asigurarea serviciilor medicale pentru bolnavii cronici

Aducând în discuție un sondaj realizat de OMS în 155 de țări, în luna mai, care a arătat că în majoritatea acestora furnizarea serviciilor de sănătate pentru diagnosticarea și tratarea hipertensiunii, afecțiunilor cardio- vasculare, a cancerului sau diabetului a fost îngreunată sau chiar întreruptă în contextul pandemiei COVID-19, Tudor Ciuhodaru a mai fost întrebat ce măsuri a luat România pentru a include bolile cronice în planul național de răspuns la coronavirus.

Astfel, Tudor Ciuhodaru a răspuns că a cerut „în repetate rânduri redeschiderea spitalelor pentru astfel de pacienți, zeci dintre acești ajungând la spital și fiind diagnosticați „chiar și cu forme grave ale tuberculozei”. În context, eurodeputatul trage „un nou semnal de alarmă privind erorile și haosul din strategia și aplicarea măsurilor din această pandemie”, care a adus în prim-plan „bolnavi umiliți, cozi pentru rețete și tratamente”. „Politica e una, știința e alta… Nu numai că majoritatea reacțiilor au fost tardive și mai mult pompieristice decât științifice, dar nici acum nu vedem semne de trezire în ceea ce ne privește”, deplânge acesta.

Programul „UE pentru sănătate” și oportunitățile pentru redresare post-pandemie

Încheiând într-o notă mai optimistă, Tudor Ciuhodaru a vorbit despre potențialul Programului „UE pentru sănătate”, finanțat cu 9,4 mld. de euro prin viitorul Cadru Financiar Multianual și Instrumentul Next Generation EU, de a avea o contribuție semnificativă la redresarea post-COVID-19, prin creșterea nivelului de sănătate a populației UE, consolidarea rezistenței sistemelor de sănătate și promovarea inovării în domeniul sănătății. 

E un program ambițios, o adevărată revoluție în sănătatea europeană”, spune eurodeputatul cu referire la potențialul acestuia de a acoperi lacunele din sistemele de sănătate deja cunoscute, precum și pe cele evidențiate de criza COVID-19. Astfel, Tudor Ciuhodaru precizează că susține „asigurarea și la nivel european a gratuității asistenței medicale pentru mamă și copil, accesul la diagnostic precoce și tratament pentru pacienții oncologici și cei cu boli rare, practic asigurarea unui adevărat trepied al sănătății prin programe naționale de sănătate, infrastructură medicală (de la spitale regionale la digitalizare)” și, nu în ultimul rând, prin asigurarea autonomiei producției farmaceutice la nivel european, în care înființarea unei Companii Farmaceutice Române poate avea un rol important. 

În acest sens, Tudor Ciuhodaru propune să așteptăm să vedem ce linii de finanțare se vor deschide sub Programul „UE pentru sănătate” și recomandă, ulterior, investiții în Institutul Cantacuzino care „poate deveni acum un brand de țară, în opinia sa. 


Eurodeputatul Tudor Ciuhodaru (PSD, S&D), aflat la primul său mandat în Parlamentul European, este vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu India, membru în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, precum și membru supleant în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Legislativul de la Bruxelles. Specializat în medicina de urgență, Tudor Ciuhodaru activează ca medic primar în cadrul Spitalului Clinic de Urgență ,,Prof. Dr.Nicolae Oblu” din Iași.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending