Cancelarul german Friedrich Merz se va întâlni luni, la Hamburg, cu liderii statelor europene riverane Mării Nordului, în cadrul celui de-al treilea Summit al Mării Nordului, organizat pentru prima dată de Germania. Reuniunea, concepută inițial ca un forum dedicat cooperării economice și energetice, va fi dominată acum de subiecte legate de securitate, în contextul tensiunilor apărute după declarațiile președintelui american Donald Trump privind Groenlanda, relatează EFE, preluat de Agerpres.
La reuniune sunt invitați lideri și miniștri ai energiei din Belgia, Danemarca, Franța, Regatul Unit, Irlanda, Luxemburg, Olanda și Norvegia, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai NATO și, în premieră, ai Islandei. Summitul se desfășoară în orașul-port Hamburg.
Deși președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer nu vor fi prezenți, este de așteptat ca miniștrii lor să participe la discuții.
Înaintea reuniunii, Friedrich Merz a declarat, joi, la Bruxelles că temele principale vor fi „securitatea Mării Nordului, succesul economic și strategia portuară”, subliniind nevoia de „creștere a rezilienței Uniunii Europene”, în special în domeniile „competitivității și apărării”.
„Trebuie să ne concentrăm asupra tuturor zonelor din NATO, inclusiv asupra nordului”, a afirmat cancelarul german.
Contextul este marcat de recentele amenințări ale lui Donald Trump privind introducerea unor tarife vamale împotriva mai multor state europene, ca reacție la desfășurarea temporară a aproximativ 30 de soldați în Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei. Ulterior, liderul american a renunțat la aceste amenințări și la ideea utilizării forței, după ce a ajuns la un cadru de acord preliminar la Davos cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, care să faciliteze accesul sporit al SUA pe insula arctică.
În acest cadru, Merz a reiterat apelul către statele europene de a-și consolida capacitățile militare.
„Acum alocăm cu toții mai mulți bani (apărării). Știm, din păcate, că trebuie să facem acest lucru dacă vrem să ne apărăm”, a spus el.
După încheierea summitului, Friedrich Merz, premierul danez Mette Frederiksen și omologul său belgian Bart De Wever vor susține o conferință de presă. Evenimentul are loc simultan cu reuniunea miniștrilor energiei din țările participante.




