BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII
Grupul BEI și Deutsche Leasing România sprijină IMM-urile și fermierii în tranziția ecologică cu finanțări de peste 400 milioane de euro
Published
2 months agoon

Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI), format din Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI), își consolidează parteneriatul cu Deutsche Leasing România IFN SA (DLRO), parte a Deutsche Leasing Group, printr-o nouă tranzacție de securitizare sintetică și noi angajamente de creditare destinate sprijinirii afacerilor din România, potrivit unui comunicat.
Acordul are ca scop creșterea lichidităților disponibile pentru DLRO, permițând astfel finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și a companiilor de dimensiuni medii, contribuind în același timp la tranziția către neutralitate climatică.
Concret, FEI oferă protecție pentru o tranșă de tip mezanin în valoare de 54 milioane de euro, garantată parțial de BEI, și pentru o tranșă senior de 276 milioane de euro, din care 50% este garantată de BEI. Acest mecanism se bazează pe un portofoliu de leasing și credite cu un sold total de 355 milioane de euro.
Vicepreședintele BEI, Kyriacos Kakouris, a subliniat importanța acestui parteneriat pentru sprijinirea fermierilor din regiunile de coeziune și tranziția către o agricultură mai sustenabilă: „Împreună cu Deutsche Leasing, sprijinim fermierii din regiunile de coeziune din România, promovăm decarbonizarea sectorului agricol și contribuim la transformarea ecologică.”
Directorul executiv al FEI, Marjut Falkstedt, a evidențiat impactul acordului asupra finanțării proiectelor verzi: „Suntem foarte bucuroși să continuăm colaborarea cu Deutsche Leasing România pentru a asigura un acces mai ușor și extins la finanțare pentru proiectele legate de acțiunea climatică. Această tranzacție va crea oportunități de finanțare pentru afacerile românești și fermieri și va contribui semnificativ la tranziția verde.”
În baza acestui acord, DLRO se angajează să ofere 439 milioane de euro în împrumuturi și leasing-uri către IMM-uri și companii de dimensiuni medii pe o perioadă de trei ani. Aproximativ 30% din aceste finanțări vor fi direcționate către proiecte care sprijină acțiunile climatice și sustenabilitatea mediului, reflectând angajamentul DLRO și al Grupului BEI pentru o economie cu emisii reduse de carbon.
Laurențiu Zaharia, director general al DLRO, a subliniat beneficiile pentru clienții companiei: „Această operațiune reprezintă un moment important pentru Deutsche Leasing România și clienții noștri, permițându-ne să extindem opțiunile de finanțare și să oferim mai multă flexibilitate. Parteneriatul cu Grupul BEI ne întărește angajamentul de a furniza soluții financiare inovatoare și adaptate pentru a sprijini creșterea și succesul clienților noștri.”
Noua finanțare va avea un impact semnificativ asupra fermierilor români, o parte importantă dintre clienții DLRO aflându-se în regiunile de coeziune. Finanțările vor fi utilizate pentru modernizarea echipamentelor agricole, inclusiv înlocuirea combinelor și tractoarelor, îmbunătățirea sistemelor de irigații, implementarea tehnologiilor de agricultură fără arătură, dar și creșterea eficienței energetice în agricultură și alte industrii.
Aceasta este a doua tranzacție de securitizare sintetică dintre Grupul BEI și DLRO, continuând o colaborare începută în 2020.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene elaborarea unei strategii cuprinzătoare pentru alimentele și furajele pe bază de plante
Eurodeputatul Dan Motreanu solicită direcționarea unor resurse dedicate din politica de coeziune către regiunea celor Trei Mări, care include și România
UE a plătit o nouă tranșă de 1 miliard de euro Ucrainei din împrumutul G7. Kievul și BEI au semnat acorduri de 300 de milioane de euro pentru a răspunde celor mai presate nevoi de redresare
Sondaj BEI: Majoritatea orașelor din Europa intenționează să sprijine acțiunile climatice și infrastructura socială
Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene să faciliteze utilizarea îngrășămintelor naturale pentru a reduce dependența fermierilor de îngrășămintele chimice din Rusia și Belarus
Ramona Jurubiță, Consiliul Investitorilor Străini: Aderarea la OCDE reprezintă un pas strategic, care ne poate ajuta să depășim capcana venitului mediu
BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII
Sondaj BEI: Majoritatea orașelor din Europa intenționează să sprijine acțiunile climatice și infrastructura socială
Published
2 weeks agoon
April 8, 2025By
Andreea Radu
Majoritatea orașelor din Europa intenționează să cheltuiască mai mult pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice și pentru înmulțirea locuințelor publice, a școlilor și spitalelor, conform unui nou sondaj al Băncii Europene de Investiții (BEI).
Sondajul BEI privind municipalitățile din 2025 semnalează că 56% își propun să investească mai mult pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și 53% intenționează să-și mărească bugetele pentru infrastructura socială în următorii trei ani.
BEI a publicat raportul astăzi, concomitent cu o conferință la Bruxelles a Comitetului European al Regiunilor cu scopul de a discuta nevoile de investiții urbane din Europa și de a sprijini agenda politică a UE pentru orașe.
Sondajul cuprinde 1.002 municipalități din UE care au între câteva mii și câteva sute de mii de locuitori, având un total combinat de aproximativ 26 de milioane (aproximativ 6% din totalul populației UE-27).
Sunt reprezentate municipalitățile fiecărui stat membru, numărul acestora variind, de la 131 în Germania și 107 în Italia la câte cinci din Cipru șiLuxemburg. Similar cu sondajul anterior din 2022, nu sunt incluse capitalele naționale și teritoriile aflate în afara Europei, iar participarea orașelor a fost anonimă.
Deși granturile naționale și UE rămân principala sursă de finanțare a infrastructurii pentru municipalități, peste jumătate dintre ele – 61% – sunt interesate de explorarea altor opțiuni de finanțare, conform noului raport. Acestea ar putea include, de exemplu, transformarea granturilor în garanții care ulterior ar fi folosite pentru a atrage finanțări mai semnificative din partea unor organizații precum băncile.
„Într-o perioadă în care provocările sunt tot mai multe, trebuie să ne asigurăm că fiecare euro investit produce impact maxim. Aceasta înseamnă valorificarea soluțiilor de finanțare inovatoare pentru a sprijini municipalitățile în accelerarea acțiunilor climatice și a altor priorități cheie. BEI rămâne angajată să lucreze alături de orașele europene în vederea dezvoltării și implementării instrumentelor de care au nevoie pentru a construi un viitor mai durabil și mai rezilient”, a spus vicepreședintele BEI Ioannis Tsakiris.
Sondajul BEI privind municipalitățile oferă o imagine amplă și detaliată a planurilor de dezvoltare ale autorităților, care reprezintă aproximativ 54% din investițiile publice din UE. În domeniul acțiunilor climatice, municipalitățile reprezintă aproximativ 60% din investiții.
Pe lângă constatarea faptului că majoritatea orașelor din UE intenționează să investească mai mult în vederea reducerii emisiilor, cel mai recent sondaj dezvăluie că aproximativ jumătate dintre ele își propun și creșterea cheltuielilor pentru măsurile de adaptare la schimbările climatice. Acest tip de activitate include protecția împotriva amenințărilor precum inundațiile și incendiile.
„Municipalitățile din întreaga Europă demonstrează un angajament puternic față de tranziția verde. Transformarea acestor angajamente în rezultate tangibile va necesita un sprijin politic și de politici susținut la toate nivelurile”, a spus economista-șefă a BEI, Debora Revoltella.
O provocare persistentă pentru multe orașe din UE este deficitul de specialiști pentru efectuarea evaluărilor de mediu și de ingineri care să implementeze proiectele, conform celui mai recent sondaj. Până la 30% din municipalități au raportat lipsa de know-how tehnic în aceste domenii.
BEI ajută la gestionarea acestei provocări furnizându-le municipalităților know-how tehnic, financiar și strategic. Inginerii și economiștii BEI evaluează fiecare proiect finanțat de bancă. Acest know-how este disponibil și sub forma de sprijin consultativ pentru promotorii de proiecte, autoritățile naționale, regionale sau locale și pentru intermediarii financiari.
Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele membre ale acesteia. Construită în jurul a opt priorități principale, Banca finanțează investiții care contribuie la obiectivele de politică ale UE stimulând acțiunile climatice și de mediu, digitalizarea și inovarea tehnologică, securitatea și apărarea, coeziunea, agricultura și bioeconomia, infrastructura socială, uniunea piețelor de capital și o Europă mai puternică într-o lume mai pașnică și mai prosperă.
Grupul BEI, care include și Fondul European de Investiții (FEI), a încheiat noi finanțări în valoare de aproape 89 miliarde EUR pentru peste 900 de proiecte cu impact puternic în 2024, stimulând astfel competitivitatea și securitatea Europei.
BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII
BEI își intensifică investițiile în securitatea și apărarea europeană și în lanțul de aprovizionare cu materii prime critice
Published
1 month agoon
March 21, 2025
Banca Europeană de Investiții (BEI) a adoptat vineri, 21 martie, un set de măsuri pentru sporirea investițiilor în securitate și apărare, precum și pentru asigurarea accesului la materii prime critice, esențiale pentru industria europeană. Totodată, Consiliul de Administrație al BEI a aprobat finanțări noi în valoare de 8,9 miliarde de euro destinate transportului, educației, energiei, apei și investițiilor în afaceri, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.
„Mesajul liderilor europeni este clar: trebuie să consolidăm capacitățile de apărare și securitate ale Europei. Deciziile de astăzi arată că BEI face parte din soluție”, a declarat Nadia Calviño, președinta Grupului BEI.
Extinderea sprijinului pentru securitate și apărare
BEI a decis extinderea eligibilității pentru finanțarea industriei de securitate și apărare, limitând pe cât posibil activitățile excluse, conform deciziilor luate de liderii UE la Consiliul European Special din 6 martie.
De asemenea, inițiativa strategică existentă a BEI, Strategic European Security Initiative (SESI), în valoare de 8 miliarde de euro, va fi transformată într-o prioritate publică permanentă, fără un plafon prestabilit, finanțarea urmând să fie stabilită anual în Planul Operațional al BEI.
Astfel, Banca va putea susține investiții esențiale în mobilitate militară, protecția frontierelor, infrastructură critică, securitate cibernetică și echipamente avansate, inclusiv drone, radare, sateliți, avioane, sisteme anti-interferență și tehnologii de deminare. BEI intenționează să dubleze finanțarea pentru proiectele de apărare în 2025, atingând un nivel record.
Această decizie completează strategia Comisiei Europene pentru apărare, inclusiv Planul „Readiness 2030”, și facilitează cooperarea dintre UE, băncile naționale de promovare, sectorul privat și alți parteneri strategici.
Inițiativă strategică pentru materii prime critice
BEI a adoptat și o nouă inițiativă strategică privind materiile prime critice (CRM), consolidând rolul său de principal finanțator și consilier pentru proiecte din întregul lanț de aprovizionare, atât în interiorul, cât și în afara UE. Aceasta contribuie la obiectivele Legii UE privind Materiile Prime Critice.
Accesul sigur la aceste materiale este esențial pentru tranziția verde și digitală a Europei, precum și pentru industriile de apărare și aerospațiale. Inițiativa include:
- Finanțări de 2 miliarde de euro în 2025 pentru investiții în materii prime critice;
- Crearea unui grup de lucru CRM Task Force pentru gestionarea proiectelor;
- Dezvoltarea unui centru unic de coordonare pentru expertiză tehnică și parteneriate.
Investiții de 8,9 miliarde de euro în infrastructură și afaceri
BEI a aprobat finanțări de 8,9 miliarde de euro pentru proiecte din mai multe domenii, inclusiv:
- Transport: investiții majore în infrastructura feroviară din Cehia, Germania, Spania și Costa Rica și modernizarea unui port în Estonia.
- Educație: îmbunătățirea școlilor din Franța și Portugalia.
- Apă: dezvoltarea rețelelor de apă în Kenya și Letonia.
- Energie: proiecte în Andorra, Germania și Spania.
- Sprijin pentru afaceri: finanțări pentru farmacii din Spania, companii deținute de femei și tineri antreprenori în Africa, precum și IMM-uri din Grecia, Italia, Portugalia, Spania și Bangladesh.
Prin aceste decizii, BEI își reafirmă angajamentul de a sprijini securitatea, competitivitatea și tranziția ecologică a Europei, oferind resurse esențiale pentru creșterea economică și reziliența industrială a regiunii.
BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII
Oficialii BEI subliniază importanța asistenței financiare rambursabile de 4 miliarde de euro acordate României pentru implementarea eficientă a proiectelor strategice
Published
1 month agoon
March 15, 2025By
Teodora Ion
O delegație MIPE, condusă de secretarul de stat Carmen Moraru, a avut o întâlnire de lucru cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Ioannis Tsakiris, însoțit de alți reprezentanți ai instituției financiare internaționale pentru a discuta modalitățile concrete de sprijin pentru implementarea proiectelor strategice pentru dezvoltarea României.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, oficialii BEI au subliniat importanța asistentei financiare rambursabile în valoare de 4 miliarde de euro acordate României pentru acoperirea cofinanțării publice naționale și importanța continuării cooperării în domenii de interes strategic la nivel european.
Parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții reprezintă un pas important pentru implementarea cu succes a proiectelor. Finanțarea de 4 miliarde de euro va accelera dezvoltarea infrastructurii de transport și sănătate, domenii esențiale pentru creșterea calității vieții în România. Colaborarea cu BEI demonstrează angajamentul nostru comun pentru o implementare eficientă a fondurilor europene, asigurând astfel un impact pozitiv și de lungă durată pentru economia românească”, a subliniat secretarul de stat Carmen Moraru.
Banca Europeană de Investiții a jucat un rol important în România încă din 1991, finanțând cu peste 21 de miliarde de euro proiecte în țara noastră. Mai mult de două treimi din această sumă a fost direcționată înspre transporturi, linii de credit, energie, sănătate și industrie.
În 2024, instituția financiară europeană a acordat României finanțări în valoare de 2,49 de miliarde de euro.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”

Comisia Europeană lansează o consultare pentru a clarifica normele privind modelele de inteligență artificială cu uz general

Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”

Serviciile olandeze de informații militare semnalează că Rusia își intensifică atacurile hibride asupra Europei: Efectul potențial asupra securității noastre este fără precedent

Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor participa la funeraliile Papei Francisc, programate pentru sâmbătă

Roberta Metsola se declară “onorată” să primească Premiul Timișoara pentru Valori Europene, salutând susținerea valorilor care ne definesc ca europeni

Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem

UE aduce modificări specifice programelor sale de finanțare pentru a sprijini investițiile în domeniul apărării

Vicepreședintele american JD Vance, aflat în vizită în India, și premierul Narendra Modi salută ”progrese semnificative” în discuțiile comerciale

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Delegația Congresului SUA, “mulțumită” de clarificările României privind anularea alegerilor prezidențiale: Nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane. Politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată (surse)
- CONSILIUL UE1 week ago
UE amână cu până la doi ani obligațiile de raportare privind sustenabilitatea: Directiva “Stop-the-clock”, adoptată în numele competitivității europene și al simplificării pentru mediul de afaceri
- NATO7 days ago
De la Odesa, secretarul general NATO temperează acuzațiile lui Trump la adresa lui Zelenski: Rusia a început acest război. Nu există nicio îndoială
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Răbdarea lui Trump și perspectiva ca Putin să-l tragă pe sfoară în dosarul ucrainean
- ROMÂNIA1 week ago
Prima vizită oficială americană în România după instalarea administrației Trump: O delegație a Congresului SUA se întâlnește cu Bolojan și Ciolacu