Connect with us

JUSTIȚIE

Guvernul României ar putea contesta, în premieră, raportul MCV la Curtea de Justiție a UE. Anunțul făcut de președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților

Published

on

Guvernul României va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare publicat marți de Comisia Europeană, susține președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților. În raportul cu pricina țara noastră a primit opt recomandări suplimentare, executivul european cerând Guvernului de la București să suspende punerea în aplicare a legilor Justiției și să le revizuiască în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și GRECO.

Deputatul PSD Nicuşor Halici, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, a declarat, miercuri, că Guvernul va contesta raportul MCV, informează Adevărul. Liderul Comisiei în cauză a explicat că României i s-a făcut o nedreptate şi a acuzat Uniunea Europeană de dublu standard.

FOTO: European Commission

Aceeași informație, privind contestarea raportului MCV la CJUE, a fost relatată, pe baza unor informații pe surse de Digi24 și Știrile ProTV.

”Liviu Dragnea își dorește ca raportul MCV să fie contestat de Guvern, iar această contestație să fie făcută de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Liderul PSD a discutat despre contestarea raportului MCV și cu premierul României”, scrie Digi24.

Potrivit procedurii, contestarea poate fi făcută fie de ministrul Justiției, fie de agentul guvernamental al României pe lângă Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pe de altă parte, o decizie a Curții Constituționale din 2012 precizează că deținerea ”calității de membru al Uniunii Europene impune statului român obligația de a aplica acest mecanism și a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție”.

Dispozițiile articolului din Constituție la care se face referire în decizie arată că ”Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)”.

Alineatul 2 stipulează că ”urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Marți, 13 noiembrie, Comisia Europeană a publicat cel mai dur raport MCV pentru România din ultimii ani, în care țara noastră are opt recomandări suplimentare, executivul european cerând Guvernului de la București să suspende punerea în aplicare a legilor Justiției și să le revizuiască în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și GRECO.

De asemenea, Comisia Europeană solicită înghețarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală, dar și suspendarea procedurii procedurilor de numire și revocare a procurorilor șefi.

Cele 8 recomandări suplimentare ale Comisiei Europene

 Pentru Legile justiției

1. Suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgență ulterioare.

2. Revizuirea legilor justiției ținând seama pe deplin atât de recomandările formulate în cadrul MCV, cât și de cele formulate de Comisia de la Veneția și de Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).

Pentru numirile/revocările în cadrul sistemului judiciar

3.Suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire și revocare aflate în curs care vizează procurori în funcții-cheie.

4.Relansarea procesului de numire a unui procuror-șef al DNA care să aibă experiență dovedită în domeniul urmăririi penale a infracțiunilor de corupție și un mandat clar pentru ca DNA să continue efectuarea de anchete profesioniste, independente și imparțiale în cazurile de corupție.

5.Numirea imediată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, a unei echipe interimare de conducere a Inspecției Judiciare și numirea, în termen de trei luni, prin concurs, a unei noi conduceri a acestei instituții.

6.Respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea sau revocarea unor procurori cu funcții de conducere până la intrarea în vigoare a unui nou cadru legislativ, în conformitate cu recomandarea 1 din ianuarie 2017.

Pentru Codul penal și Codul de procedură penală

7.Înghețarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală.

8.Relansarea procesului de revizuire a Codului penal și a Codului de procedură penală ținând seama pe deplin de necesitatea de a se asigura compatibilitatea acestor coduri cu dreptul UE și cu instrumentele internaționale în materie de combatere a corupției, precum și cu recomandările formulate în cadrul MCV și cu avizul Comisiei de la Veneția.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

România, criticată în raportul GRECO privind corupția: Țara noastră are cel mai mare număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari

Published

on

©️ Council of Europe

Percepţia publică privind nivelul scăzut al corupţiei în unele ţări poate conduce la subestimarea necesităţii unor măsuri de combatere a practicilor de corupţie, relevă raportul anual publicat marţi de Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei, în care România a fost ţara cu cel mai mare număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari.

În raport, GRECO îşi exprimă îngrijorarea faţă de ritmul general lent de implementare a recomandărilor sale şi le cere ţărilor să soluţioneze această situaţie cât mai rapid. Documentul analizează măsurile adoptate de cele 49 de state membre în combaterea corupţiei în anul 2018, în special în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor.

”Corupţia are consecinţe devastatoare pentru drepturile omului, democraţie şi statul de drept. În general statele noastre membre au făcut progrese pentru a pune în practică măsuri de prevenire şi combatere a corupţiei, dar trebuie făcut mult mai mult. Recomandările GRECO nu sunt opţionale. Guvernele, parlamentarii şi alte autorităţi naţionale trebuie să-şi arate angajamentul în combaterea corupţiei prin implementarea integrală a recomandărilor GRECO”, a subliniat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

Concret, raportul GRECO indică faptul că doar 34% dintre recomandări au fost implementate integral până la finalul anului, notează Agerpres.

Ţările cu cel mai mare număr de recomandări neimplementate sau implementate doar parţial sunt Turcia (33), Bosnia (23), Grecia (19), Armenia (17), Belgia (17), Macedonia de Nord (17), Serbia (17), Cipru (14), Portugalia (14) şi România (12).

Cel mai mic nivel de conformare cu recomandările s-a înregistrat în legătură cu parlamentarii (23%), în timp ce pentru judecători (36%) şi procurori (45%) indicatorul a fost mai ridicat.

România a fost ţara cu cel mai mare (6) număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari, fiind urmată de Polonia (5), Cipru, Serbia şi Turcia (câte 4 recomandări neimplementate).

De asemenea, ţara noastră s-a aflat printre cele 16 ţări care nu s-au conformat deplin niciunei recomandări a GRECO privind parlamentarii, alături de Azerbaidjan, Belgia, Bosnia, Croaţia, Cipru, Danemarca, Germania, Lituania, Malta, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Turcia.

Cu privire la judecători, Finlanda, Norvegia şi Suedia sunt singurele trei ţări care s-au conformat deplin recomandărilor GRECO, Estonia şi Polonia unei proporţii de 80% din recomandări, ele fiind urmate de Slovenia (75%), România (67%), Azerbaidjan şi Letonia (câte 57%).

În cursul anului 2018, GRECO a adoptat şapte rapoarte de evaluare, 29 de rapoarte de conformitate şi trei evaluări ad hoc în contextul noii proceduri de evaluare referitoare la evoluţiile care necesită acţiuni rapide, de exemplu evaluarea unei noi legislaţii ce poate periclita eforturile anticorupţie. 

Continue Reading

JUSTIȚIE

Klaus Iohannis, reacție după opinia Comisiei de la Veneția: Guvernul are datoria să repare prejudiciul adus sistemului judiciar

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus  Iohannis atrage atenția Guvernului asupra noului semnal de alarmă transmis de către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) în Opinia referitoare la modificările succesive ale legilor justiției prin ordonanțe de urgență, adoptată la 21 iunie și publicată luni, 24 iunie.

”Președintele Klaus Iohannis evidențiază că Opinia Comisiei de la Veneția reprezintă o reconfirmare clară, cu argumente juridice solide, a prejudiciului adus funcționării sistemului judiciar prin intervenția abuzivă a Guvernului de a legifera defectuos și în favoarea unor interese particulare sau de grup, și nu în beneficiul cetățeanului. Această intervenție abuzivă s-a produs, așa cum arată și Opinia Comisiei, ulterior adoptării de către Parlament a pachetului de modificări asupra legilor justiției care privesc statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin adoptarea de către Guvern a cinci ordonanțe de urgență: O.U.G. nr. 77/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 92/2018, O.U.G. nr. 7/2019 și O.U.G. nr. 12/2019”, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Aspectele constatate de Comisia de la Veneția consolidează concluzia că instrumentul ordonanțelor de urgență a fost complet denaturat și folosit abuziv de către Guvern, fără evaluarea impactului, ocolindu-se atât o dezbatere autentică în Parlament a măsurilor urmărite, cât și o consultare efectivă a reprezentanților sistemului judiciar. Așa cum arată Opinia, schimbările intempestive într-un domeniu atât de sensibil și lipsa unui control efectiv de constituționalitate al ordonanțelor de urgență nu numai că bulversează întregul sistem, dar afectează chiar esența statului de drept – securitatea raporturilor juridice și previzibilitatea legii, precum și principiul separației puterilor în stat.

Președintele României subliniază că mesajul transmis în documentul adoptat de Comisia de la Veneția este cât se poate de clar: guvernanții au datoria să repare prejudiciul adus sistemului judiciar prin punerea în aplicare de îndată și în integralitate a recomandărilor organismelor europene din domeniu.

Președintele Klaus Iohannis consideră inadmisibilă conduita guvernanților care, nici până la acest moment, după votul clar al românilor din 26 mai, nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneția cuprinse în Opinia finală din luna octombrie 2018 privind cele trei legi ale justiției, aspect subliniat și în opinia din 21 iunie 2019. Păstrarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ca instrument de intimidare a magistraților, menținerea în legislație a dispozițiilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraților, care pun în pericol însăși funcționarea sistemului judiciar, diminuarea rolului CSM concomitent cu creșterea rolului ministrului justiției în procedurile de numire a procurorilor de rang înalt sunt doar câteva exemple care, în viziunea Comisiei, necesită remedieri urgente.

Mai mult, Opinia Comisiei de la Veneția vizează chiar modul general de folosire a ordonanțelor de urgență, indiferent de domeniul în care sunt adoptate, și instabilitatea pe care această practică o creează. Folosirea în continuare a ordonanțelor de urgență în lipsa unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în domenii precum administrație publică sau economie, reprezintă un mod profund greșit de înțelegere de către Guvern a votului românilor din 26 mai. Este un abuz evidențiat de Comisia de la Veneția și respins în mod clar de către cetățeni, prin răspunsul covârșitor favorabil dat celei de-a doua întrebări de la referendum, care și-a demonstrat, și astfel, justețea.

Comisia de la Veneția reafirmă principiul potrivit căruia, într-o democrație, procedura parlamentară de adoptare a legilor trebuie să fie regula, iar legiferarea prin ordonanțe de urgență să reprezinte excepția permisă de Constituție doar în anumite condiții. Utilizarea instrumentului ordonanțelor de urgență într-un mod care conduce la transformarea excepției în regulă a fost sancționată așadar atât de cetățeni, cât și de Comisia de la Veneția.

Președintele României reiterează atenționarea transmisă Guvernului actual că această practică trebuie să înceteze. Participarea semnificativă la scrutinul din luna mai arată, încă o dată, că cetățenii își doresc o Românie ferm angajată să respecte valorile europene în scopul consolidării democrației, pentru că fără o justiție independentă și funcțională nu poate exista stat de drept și nici progres al țării, care să se reflecte, în fiecare zi, într-o viață mai bună pentru români.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Președintele Klaus Iohannis, întâlnire cu procurorul general al SUA. Oficialul american subliniază ca România să rămână un aliat predictibil care respectă statul de drept

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe procurorul general al SUA, William Barr, context în care oficialul american a subliniat importanţa ca România să rămână un aliat predictibil, stabil şi responsabil, care respectă şi promovează valorile democratice şi statul de drept.

“Oficialul american a exprimat aprecierea deosebită pentru soliditatea Parteneriatului Strategic cu România, care este cel mai de încredere aliat al SUA din regiune, relaţiile bilaterale fiind foarte apropiate, nu numai în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul apărării şi securităţii, ci şi al aplicării legii, inclusiv în domeniul cibernetic. Procurorul general al SUA a evidenţiat importanţa ca România să rămână un aliat predictibil, stabil şi responsabil, care respectă şi promovează valorile democratice şi statul de drept. În acest context, procurorul general William Barr a exprimat aprecierea şi sprijinul puternic ale Statelor Unite ale Americii pentru poziţia fermă şi eforturile puternice ale preşedintelui Klaus Iohannis în susţinerea statului de drept, combaterea corupţiei şi consolidarea unui sistem judiciar independent, corect şi transparent, în beneficiul cetăţenilor”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, preşedintele Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru substanţa şi dinamica Parteneriatului Strategic dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii, ”care a devenit tot mai puternic în ultimii ani”, reiterând angajamentul consecvent al României şi al său personal pentru aprofundarea acestuia pe toate dimensiunile: politică, de apărare şi securitate, dar şi în domeniul cooperării juridice şi al statului de drept.

Şeful statului a subliniat şi necesitatea ca şi cooperarea în domeniul economic să ajungă la acelaşi nivel de excelenţă.

“Preşedintele României a evocat recentul vot pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul pe teme legate de justiţie, care a demonstrat că cetăţenii români sunt profund ataşaţi de valorile democratice şi înţeleg importanţa unui sistem de justiţie independent şi eficient, fără de care nu poate exista o democraţie funcţională”, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Cei doi înalţi oficiali au avut şi un schimb de opinii asupra rezultatelor, apreciate ca foarte bune, ale Preşedinţiei României a Consiliului UE, respectiv asupra perspectivelor negocierilor comerciale dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

Între cei care au făcut parte din delegaţia procurorului general al Statelor Unite ale Americii s-a numărat şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

Din delegaţia preşedintelui Iohannis au făcut parte consilierii prezidenţiali Bogdan Aurescu, Ion Oprişor şi Mihaela Ciochină şi consilierii de stat Mădălina Dobrovolschi şi Daniela Bârsan.

William Barr efectuează o vizită în România, în contextul participării la reuniunea ministerială UE-SUA în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), organizată de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending