Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de decorare a lui Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European și actual președinte al Partidului Popular European, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la exercitarea cu succes, de către România, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, șeful statului a semnat o serie de decrete de decorare, în urma exercitării, de către România, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
Președintele Klaus Iohannis i-a conferit lui Donald Tusk Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Din poziția de lider al Consiliului European, Donald Tusk a avut o relație apropiată cu România, momentele culminante fiind discursul său în limba română susținut la Ateneul Român, cu ocazia debutului președinției României la Consiliul UE, și summitul de la Sibiu, din data de 9 mai, prima reuniune a liderilor europeni desfășurată chiar de Ziua Europei.
“Aş vrea să fac un apel la români să apere. Vreau să apere în România fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la Sevilla în finala Cupei Campionilor. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi”, a rostit Donald Tusk, la București, la 10 ianuarie 2019.
”Aș dori să-i mulțumesc președintelui Klaus Iohannis. Când ne-am întâlnit în ianuarie, am vorbit din suflet despre România, pentru că am convingerea că sunteţi remarcabili. Ați organizat un summit excepțional. Puteți fi mândri de munca depusă. Pur și simplu, m-am îndrăgostit de Sibiu”, a spus Tusk, la 9 mai 2019.
În cele din urmă, la finalul Consiliului European din 20-21 iunie 2019, Donald Tusk a transmis un nou mesaj în limba română – ”Mulțumesc Klaus, mulțumesc România” -, în semn de apreciere pentru rezultatele primei președinții a României la Consiliul Uniunii Europene.
Șeful statului a mai conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer lui Jeppe Tranholm-Mikkelsen, secretar general al Consiliului Uniunii Europene și Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor lui Klaus Welle, secretar general al Parlamentului European.
De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia importantă avută la exercitarea cu succes, de către România, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor lui Jean-Pierre (Jim) Cloos, director general adjunct al Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, Christinei Roger, director general pentru justiţie şi afaceri interne, Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, și luiPiotr Serafin, director de cabinet al preşedintelui Consiliului European.
De asemenea, Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler Oanei Duţescu, Consilier Antici, Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, și lui Katrin Eitel, Consilier Mertens, Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.




