Connect with us

ONU

Klaus Iohannis, la ONU: Cu șapte ani până în 2023, România a atins deja 62% din țintele implementării Agendei ONU pentru Dezvoltare Durabilă

Published

on

© Administrația Prezidențială

România şi-a atins deja 62% din ţintele naţionale ale implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, într-o intervenție pe care a avut-o la New York în cadrul Summitului privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă – Dialogul Liderilor, cuprins în agenda Adunării Generale a ONU.

Şeful statului a citat cifre din Raportul Naţional Voluntar privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) din 2023 şi a subliniat că România “a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte ODD-urile asociate protecţiei mediului şi limitării schimbărilor climatice”.

În acest sens, a menţionat dezvoltarea suplimentară a structurilor instituţionale pentru implementarea ODD-urilor, formarea experţilor în dezvoltare durabilă şi stabilirea setului naţional de indicatori de dezvoltare durabilă.

“Aceste realizări au fost facilitate de parteneriate regionale solide şi prin implicarea instituţiilor multilaterale”, a precizat şeful statului şi a făcut apel la unitate şi solidaritate.

“Au mai rămas doar şapte ani până în 2030! Mai avem puţin timp şi trebuie să ne intensificăm cooperarea. Anii rămaşi trebuie folosiţi pentru acţiuni generatoare de rezultate care nu sunt posibile fără unitate, solidaritate şi implicare puternică în cadru multilateral. Trebuie să consolidăm în continuare Sistemul de Dezvoltare al ONU, să monitorizăm mai bine implementarea ODD-urilor şi să fundamentăm politicile de dezvoltare pe ştiinţă şi date de calitate”, a arătat Iohannis, transmiţând celor prezenţi că România le este un partener “în construirea unei societăţi şi a unei economii durabile”. 

Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă – Dialogul Liderilor se desfășoară cu tema “Unitate și solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire”.

Președintele Klaus Iohannis conduce, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care are loc la New York, Statele Unite ale Americii.

Reprezentând România pentru a șaptea oară la lucrările unicului for politic la nivel global, șeful statului va susține un discurs în plenul Adunării Generale și va fi invitat de onoare la evenimentul World Leaders Forum organizat de Universitatea Columbia din New York cu tema perspectivei României privind impactul asupra securității la Marea Neagră generat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, președintele a participat și la dineul oficial oferit de președintele SUA Joe Biden.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ONU

Înaltul Reprezentant al UE sprijină apelul secretarului general al ONU de încetare a focului din motive umanitare în Gaza. Guterres a invocat o clauză rar utilizată pentru a preveni o ”catastrofă umanitară”

Published

on

© European Union, 2023

Secretarul general al NATO, Antonio Guterres, a invocat articolul 99 al Cartei ONU pentru prima dată în mai bine de 30 de ani pentru a solicita Consiliului de Securitate să se pronunțe în cazul războiului din Gaza, într-o acțiune sprijinită de Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, informează Politico Europe.

 Într-o scrisoare adresată miercuri președintelui Consiliului de Securitate, Guterres a scris că războiul din Gaza și Israel a creat ”suferințe umane îngrozitoare, distrugeri fizice și traume colective în Israel și în teritoriile palestiniene ocupate”.

Guterres a cerut Consiliului de Securitate să ”facă presiuni pentru a evita o catastrofă umanitară” și pentru ”declararea unei încetări a focului din motive umanitare”.

”Situația se deteriorează rapid și se transformă într-o catastrofă cu implicații potențial ireversibile pentru palestinieni în ansamblu și pentru pacea și securitatea din regiune”, a scris el, semnalând că ”un astfel de rezultat trebuie evitat cu orice preț”.

Articolul 99 îi permite secretarului general să alerteze Consiliul de Securitate cu privire la ”orice chestiune care, în opinia sa, poate amenința menținerea păcii și securității internaționale”. Ultima dată când a fost invocat în mod explicit a fost în 1989, pe fondul conflictului din Liban.

Borrell și-a exprimat sprijinul pentru această mișcare a lui Guterres. Într-o postare pe Twitter, el i-a îndemnat pe ”membrii UE din Consiliul de Securitate al ONU și pe partenerii care împărtășesc aceleași idei” să sprijine apelul secretarului general.

Borrell a criticat, de asemenea, coloniștii israelieni din Cisiordania pentru demolarea unei școli palestiniene construite cu fonduri UE, calificând-o drept o “încălcare a dreptului internațional”, adăugând că “violența coloniștilor împotriva comunităților palestiniene trebuie să înceteze”.

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a criticat decizia lui Guterres de a invoca articolul 99, acuzându-l de ”părtinire împotriva Israelului” și spunând că acesta ar trebui ”să demisioneze imediat”.

Într-un răspuns la scrisoarea lui Guterres, Emiratele Arabe Unite, membru nepermanent al Consiliului de Securitate, a declarat că a înaintat un proiect de rezoluție care solicită o încetare a focului din motive umanitare.

Continue Reading

ONU

Ciolacu, întâlnire cu secretarul general ONU: România iubeşte pacea, diplomația fiind oricând preferabilă armelor. Dar ne dorim o pace care să nu răsplătească agresorii

Published

on

© Guvernul României

Necesitatea consolidării ordinii internaţionale bazate pe norme, cu Organizaţia Naţiunilor Unite în rol central, consecinţele agresiunii militare a Federaţiei Ruse în Ucraina, securitatea alimentară globală şi conflictul din Fâşia Gaza au fost principalele teme ale întrevederilor pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut miercuri în SUA cu Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite, şi cu Dennis Frances, preşedintele Adunării Generale a acestui for.

“Susţinem leadership-ul şi viziunea dumneavoastră, reflectată în Agenda Noastră Comună (Our Common Agenda), asupra viitorului cooperării globale printr-un multilateralism incluziv şi eficient, care să însemne o solidaritate reînnoită între popoare şi generaţiile viitoare, un nou contract social ancorat în drepturile omului, o mai bună gestionare a bunurilor comune esenţiale şi bunurilor publice globale în beneficiul tuturor, în mod echitabil şi durabil”, a subliniat premierul, în cadrul întrevederii cu secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a exprimat sprijinul ferm din partea României pentru eforturile de reformare a ONU şi a apreciat că 2024 va fi un an esenţial pentru organizaţia mondială, îndeosebi prin prisma necesităţii de a asigura un rezultat ambiţios al Summitului Viitorului, test major, revelator pentru capacitatea statelor membre de a lucra împreună în mod eficient, se arată într-un comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro.

În problematica Ucrainei, premierul român a arătat că România susţine Formula pentru Pace, un cadru unic care să conducă la o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă în Ucraina, şi va continua sprijinul ferm pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, a doua cea mai afectată ţară din regiune.

Ca stat care a trecut prin ambele mari deflagraţii mondiale ale secolului trecut, cu multă suferinţă şi pierderi grele, România iubeşte pacea şi aspiră la soluţionarea tuturor divergenţelor de interese între ţările lumii pe calea dialogului şi negocierii. Diplomaţia e oricând preferabilă armelor. Dar ne dorim o pace care să nu răsplătească agresorii“, a mai adăugat şeful Executivului de la Bucureşti, potrivit comunicatului.

Legat de Fâşia Gaza, premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Antonio Guterres pentru rolul deosebit de important în facilitarea accesului ajutoarelor umanitare, a exprimat aprecierea deosebită pentru eforturile personalului ONU care, în ciuda riscurilor cu care se confruntă, continuă să acorde asistenţă populaţiei palestiniene şi a transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi în rândul acestuia.

“Sprijinim abordarea dumneavoastră în răspunsul la actuala situaţie din Israel şi Fâşia Gaza, bazată în mod esenţial pe apelul la respectarea dreptului internaţional şi a dreptului umanitar internaţional”, a mai transmis oficialul român, adăugând că principalele obiective aici, în opinia României, ar trebui să fie prevenirea pierderii de vieţi în rândul civililor, ameliorarea situaţiei umanitare din Fâşia Gaza, eliberarea cât mai rapidă şi fără condiţii a ostaticilor, prevenirea unei contagiuni regionale a conflictului şi crearea unui orizont politic care să conducă la implementarea soluţiei celor două state.

La rândul său, Antonio Guterres a felicitat România pentru rolul major pe care l-a avut în sprijinirea refugiaţilor ucraineni şi în prevenirea unei crize alimentare la nivel mondial, prin facilitarea tranzitului de cereale din Ucraina către pieţele globale. De asemenea, a remarcat mobilizarea de ajutoare umanitare româneşti pentru populaţia civilă din Gaza şi a menţionat potenţialul României în normalizarea situaţiei din regiune, prin prisma relaţiilor amicale pe care le are atât cu Israelul, cât şi cu statul palestinian, precizează sursa citată.

Alte subiecte abordate în cadrul întâlnirilor cu cei doi înalţi oficiali ONU, Antonio Guterres şi Dennis Frances, s-au referit la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, gestionarea schimbărilor climatice, combaterea dezinformării, întărirea prezenţei ONU în România, ca răspuns la ofensiva Federaţiei Ruse în Ucraina, şi rolul activ jucat de ţara noastră în acţiunile ONU pentru pace şi securitate, dezvoltare durabilă şi drepturile omului.

© Guvernul României

La finalul întrevederilor de la sediul ONU, premierul Marcel Ciolacu a semnat în Cartea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a vizitat Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU, pentru a se întâlni cu reprezentanţii corpului diplomatic care activează în cadrul acesteia.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

O nouă victorie pentru România la ONU: Iulia Motoc a fost aleasă judecătoare a Curții Penale Internaționale, devenind primul magistrat român care obține o astfel de poziție

Published

on

© Iulia Motoc/ Facebook

Iulia Motoc, fostă judecătoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și fostă judecătoare a Curții Constituționale, a fost aleasă luni, la New York, judecătoare a Curții Penale Internaționale, România obținând astfel a doua mare victorie la nivel internațional după ce fostul ministru de externe Bogdan Aurescu a fost ales judecător al Curții Internaționale de Justiție.

Alegerea Iuliei Motoc în funcția de judecător al Curții Penale Internaționale, cu prilejul alegerilor organizate la 4 decembrie 2023, a fost salutată de Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Alegerea prof. Iulia Motoc în această funcție, în premieră pentru România, reprezintă un succes al diplomației române și reconfirmă profilul țării noastre de stat profund atașat dreptului internațional și ordinii de drept la nivel internațional, precum și valorilor umanismului sprijinite constant de diplomația română. Promovarea prof. Iulia Motoc pentru o funcție de judecător la Curtea Penală Internațională și alegerea sa în această funcție fac parte din demersurile active ale României de susținere a Curții Penale Internaționale, instanță unică prin mandatul său de sancționare, în condițiile Statutului de la Roma, a celor care săvârșesc crime împotriva umanității, crime de război, genocid sau crime de agresiune. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că vasta expertiză a prof. Iulia Motoc în domeniul protejării și promovării drepturilor fundamentale va contribui la consolidarea profesionalismului și a eticii la nivelul Curții Penale Internaționale, întărind actul de justiție la nivel internațional”, a transmis MAE.

Iulia Motoc devine astfel primul judecător român ales ca membru al Curții Penale Internaționale, fiind felicitată de reprezentantul permanent al României la UE, Iulia Matei.

Iulia Motoc este judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului, expert în drept internațional și profesor universitar în cadrul Universității București. A fost membru al Comitetului pentru Drepturile Omului. Înainte de a-și începe mandatul la CEDO, a fost judecător la Curtea Constituțională a României, pentru o perioadă de trei ani, adică 2010-2013.

A fost raportor special al ONU pentru Republica Democrată Congo și a prezidat o serie de organisme internaționale de experți, fiind vicepreședinte al Comitetului ONU pentru Drepturile Omului.

În august 2021, ea a fost aleasă ca membru al Institutului de Drept Internațional. În octombrie 2013 a fost aleasă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pe data de 18 decembrie 2013 a depus jurământul și a fost oficial desemnată judecător.

Curtea Penală Internaţională (CPI) este prima şi totodată singura instanţă penală internaţională permanentă. Această instituţie a fost înfiinţată prin Statutul de la Roma al CPI, adoptat la data de 17 iulie 1998, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. În prezent, 123 de state sunt părţi la Statutul CPI. CPI este complementară jurisdicţiilor penale naţionale, competenţa acesteia incluzând crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale.

România este în mod tradiţional un susţinător al justiţiei penale internaţionale. Prin vocea ilustrului diplomat şi jurist Vespasian Pella, România a pledat încă din perioada interbelică pentru înfiinţarea unei jurisdicţii penale internaţionale cu caracter permanent în sprijinul păcii şi stabilităţii în lume.

România a semnat Statutul de la Roma al CPI la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002, fiind printre primele 60 de state care au întreprins acest demers, făcând astfel posibilă intrarea în vigoare a Statutului.

Cel mai recent, România s-a numărat printre statele care, la 2 martie 2022, au sesizat Procurorul CPI solicitând anchetarea crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și genocidului comise în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CONSILIUL UE7 mins ago

Ministrul german de externe subliniază importanța continuării sprijinirii Ucrainei pentru a-și putea ”elibera poporul din iad”: Este în interesul nostru de securitate

REPUBLICA MOLDOVA37 mins ago

Consiliul UE subliniază “valoarea adăugată” a Misiunii UE în R. Moldova pentru “politica de securitate și apărare comună” în actualul mediu geostrategic

REPUBLICA MOLDOVA1 hour ago

Maia Sandu, distinsă cu Premiul “Mihnea Constantinescu” decernat de Institutul Aspen România ca apreciere pentru păstrarea “traiectoriei pro-europene a R. Moldova”

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Patru lideri europeni solicită o dezbatere la summitul Consiliului European pentru a stabili o poziție clară asupra situației din Gaza, considerând urgentă sprijinirea unui proces politic pentru soluția a două state

ROMÂNIA1 hour ago

“Air Schengen” pentru România și Bulgaria? Austria a anunțat oficial condițiile pentru ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu frontierele aeriene

COMUNICATE DE PRESĂ2 hours ago

New Strategy Center organizează, la Sinaia, conferința internațională “The Reconstruction of Ukraine and the Strategic Role of Romania”

U.E.2 hours ago

Premierul Estoniei atrage atenția asupra campaniei de dezinformare a Rusiei care urmărește ”să ne facă să credem că sprijinul pentru Ucraina este o cauză fără speranţă”: Putem demonstra contrariul

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Volodimir Zelenski afirmă că a avut un schimb de replici ”foarte direct” cu Viktor Orban, înaintea unui summit care are pe agendă aprobarea începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina

Mircea Hava3 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Viitorul UE este unul în care granițele interne sunt nimic mai mult decât linii pe o hartă

CONSILIUL UE5 hours ago

Luminița Odobescu va discuta cu omologii din UE despre sprijinul pe termen lung pentru Ucraina și despre situația din Israel și Gaza, cu accent pe posibile măsuri pentru a evita escaladarea conflictului

ROMÂNIA3 days ago

Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane

ROMÂNIA6 days ago

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

ROMÂNIA7 days ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

NATO2 weeks ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Trending