Klaus Iohannis și premierul Vietnamului au discutat la New York despre intensificarea dialogului bilateral dintre România și țara asiatică

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri, în marja lucrărilor Adunării Generale a ONU de la New York, o întrevedere cu premierul Vietnamului Phạm Minh Chính, cu care a discutat despre modalitățile de intensificare a dialogului bilateral.

Într-o postare pe platforma X, șeful statului a precizat că a avut o “întâlnire foarte bună” cu premierul Vietnamului.

“Am discutat despre modalitățile de intensificare a dialogului nostru, despre cooperarea economică și sectorială, inclusiv în cadrul relațiilor UE – Vietnam, despre cooperarea noastră în domeniul educației și climei și la nivel multilateral”, a adăugat Iohannis.

Relațiile dintre România și Vietnam au cunoscut o dinamică aparte în ultimii ani. În 2019, în ultima zi a președinției României la Consiliul Uniunii Europene, România a semnat în numele Uniunii Europene acordurile comerciale și de investiții UE-Vietnam.

Ulterior, pe parcursul pandemiei de COVID-19, România a donat aproape 200.000 de doze de vaccin, decizie asumată în urma unei convorbiri telefonice la nivel prezidențial.

Nu în ultimul rând, la scurt timp după debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, Vietnamul și-a evacuat cetățenii aflați în Ucraina cu sprijinul României.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare