Connect with us

U.E.

Londra anunță marți cine va fi succesorul Theresei May. Comisia Europeană, pregătită să stabilească relații de lucru cu noul ”prim-ministru al Marii Britanii”, oricare ar fi acesta

Published

on

Comisia Europeană este pregătită să stabilească relații de lucru cu noul  ”prim-ministru al Marii Britanii”, oricare ar fi acesta, a declarat luni o purtătoare de cuvând a Executivului european, în condițiile în care dintre cei doi candidați, Jeremy Hunt și Boris Johnson, cel din urmă este favorit pentru a deveni noul lider conservator, succedând-o pe Theresa May, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Comisia Europeană a reiterat că este gata ”să se angajeze cu statele membre care ar fi cel mai afectate” de un Brexit fără acord, la care Boris Johnson spune că este pregătit să recurgă pentru a se asigura că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie, dată la care mandatul Comisiei Juncker se încheie. 

Citiți și:
Bugetul UE pentru 2019: Consiliul UE, prezidat de Finlanda, adoptă măsuri de contingență pentru un Brexit fără acord

UE a anunțat că Irlanda se poate baza pe sprijinul său.

De altfel, presa britanică a anunțat că Comisia Europeană pregătește un pachet de ajutoare de miliarde de euro pentru Irlanda, menit să compenseze pierderile economice produse de un posibil Brexit fără acord.

Planul de contingență acoperă și scenariul în care ”Marea Britanie nu va plăti ce este luat în calcul” în conformitate cu actualul buget al UE, în care Londra este şi ea parte, a mai spus Bertaud.

În condiţiile în care Boris Johnson, care a condus campania pro-Brexit înainte de referendumul din 2016, urmează să devină premier al Marii Britanii, blocul comunitar se pregăteşte pentru un Brexit fără acord, dar ia în considerare şi o posibilă amânare a ieşirii Regatului Unit.

În cadrul primului său discurs în fața plenului Parlamentului European, Ursula von der Leyen, președintele-ales al Comisiei Europene, și-a reafirmat disponibilitatea pentru extinderea termenului de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Impactul pe care îl va avea o ieșire dezordonată a Marii Britanii din UE asupra Acordului din Vinerea Mare, o chestiune spinoasă care a dominat discuțiile dintre negociatorii britanici și europeni, reprezintă una dintre principalele probleme.

Într-un articol de opinie publicat de The Telegraph, Boris Johnson, favorit pentru a o succeda pe Theresa May la conducerea Guvernului lodonez, a militat pentru tehnologie care ar putea fi o alternativă pentru așa-numitul ”mecanism de backstop” privind granița nord-irlandeză, o măsură menită să evite reinstaurarea unei frontiere dure între provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda, potrivit Reuters.

Duminică, ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, a reiterat faptul că Uniunea Europeană nu accepta modificarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE.

Numele noului premier al Marii Britanii va fi cunoscut pe 23 iulie, potrivit anunțului făcut la 25 iunie de Partidul Conservator.

Cei aproximativ 160.000 de membri ai Partidului Conservator vor putea vota până pe 22 iulie dacă doresc ca Boris Johnson sau Jeremy Hunt – singurii candidați rămați în cursă după ce Michael Grove a fost eliminat în urma votului parlamentarilor conservatori – să o înlocuiască pe Theresa May la preşedinţia formațiunii politice şi în funcţia de prim-ministru. 

Rezultatul alegerilor urmează să fie anunțat marți, următorul șef al executivului putându-și prelua atribuțiile chiar miercuri.

Mai mulți miniștrii au anunțat că vor renunța la portofolii înainte ca Theresa May să-i prezinte Reginei Elisabeta a II-a demisia sa.

La 7 iunie, Theresa May a demisionat din funcţia de lider al Partidului Conservator după ce încercarea sa de a obţine sprijin parlamentar pentru acordul privind Brexitul negociat cu Uniunea Europeană a eşuat de de trei ori în Camera Comunelor, ceea ce a condus la amânarea retragerii Regatului Unit din UE până pe 31 octombrie.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

U.E.

Germania, Spania și Regatul Unit se distanțează de poziția Franței privind blocarea acordului comercial UE-Mercosur. Acestea resping un blocaj al ratificării acordului care va crea una dintre cele mai extinse zone de comerț liber de pe mapamond

Published

on

Spania ”nu împărtășește poziția de blocare a acordului” comercial de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur, exprimată vineri de președintele francez, Emmanuel Macron împotriva Braziliei, a precizat sâmbătă președinția guvernului spaniol într-un comunicat citat de AFP, citat de Agerpres.

”Spania a fost în fruntea ultimului efort de a semna acordul UE-Mercosur care va deschide oportunităţi enorme pentru cele două blocuri regionale”, a indicat Madridul, respingând un ”blocaj al ratificării” controversatului tratat de liber schimb.

”Pentru Spania, obiectivul de combatere a schimbărilor climatice este un obiectiv prioritar, dar considerăm că, prin aplicarea clauzelor de mediu ale acordului, putem avansa şi nu prin propunerea unei blocări a ratificării sale care ar izola ţările Mercosur”, potrivit guvernului spaniol.

Vineri, un purtător de cuvânt al guvernului german a estimat deja că opoziţia faţă de un acord între UE şi Mercosur ”nu este răspunsul potrivit” la incendiile din pădurea amazoniană din Brazilia.

Germaniei i s-a alăturat și Regatul Unit care, prin vocea premierului britanic, Boris Johnson, a criticat decizia liderului francez de a bloca acest acord care va crea una dintre cele mai extinse zone de comerț liber de pe mapamond, informează Reuters.

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat vineri, în ajunul deschiderii summitului G7 de la Biarritz, că se va opune tratatului de liber schimb UE-Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), după ce l-a acuzat în prealabil pe omologul său brazilian Jair Bolsanaro că a ”mințit” cu privire la angajamentele asumate în favoarea mediului.

”Ţinând cont de atitudinea Braziliei din ultimele săptămâni, preşedintele Republicii nu poate decât să constate că preşedintele Bolsonaro l-a minţit la summitul (G20) de la Osaka”, afirmă Palatul Elysée, apreciind că ”preşedintele Bolsonaro a decis să nu-şi respecte angajamentele climatice şi să nu se angajeze în materie de biodiversitate”.

”În aceste condiţii, Franţa se opune acordului Mercosur în situaţia actuală”, afirmă Administrația Prezidențială franceză.

Incendiile de pădure care se propagă rapid în Amazonia sunt pe care să devină subiect diplomatic major.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a cărui țară deține președinția rotativă a G7, a spus joi că numărul record de incendii din Pădurea Amazoniană reprezintă o ”criză internațională”, care trebuie să fie printre principalele subiecte abordate în cadrul summitului primelor șapte economii mondiale, ce va avea loc în perioada 24-26 august în orașul francez Biarritz.

”Casa noastră arde. La propriu. Pădurea Amazoniană, plămânii care produc 20% din oxigenul planetei noastre, ard”, a scris Emmanuel Macron pe Twitter.

Pădurea amazoniană produce aprozimativ 20% din oxigenul Planetei și este adesea numită ”plămânul Lumii”. Conform WWF, dacă va fi distrusă irevocabil, ar putea să emită carbon în loc de oxigen, și asta ar duce la schimbarea majoră a climei globale.

Continue Reading

U.E.

Regatul Unit nu va desemna un comisar european în noua Comisie Europeană: Părăsim Uniunea Europeană la 31 octombrie, indiferent de circumstanțe

Published

on

Regatul Unit nu va desemna un comisar europen în noua Comisie Europeană, ce va fi condusă de Ursula von der Leyen, care urmează să-și intre în atribuții la 1 noiembrie 2019, când Comisia Juncker își va fi încheiat mandatul.

Toate statele membre trebuie să trimită nominalizările pentru funcția de comisar european până la 26 august.

Într-o scrisoare înaintată secretarului general al Consiliului Uniunii Europene, Jeppe Tranholm-Mikkelsen, șefului echipei de tranziție a președintelui ales al Comisiei Europene, Bjoern Seibert, secretarului general în exercițiu al Comisiei Europene, Ilze Juhansone și reprezentantului permanent al Finlandei pe lână Uniunea Europeană, Marja Rislakki, țară care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, reprezentatul permanent al Regatului Unit pe lângă Uniunea Europeană, Tim Barrow a precizat că Regatul Unit nu va mai desemna un nou comisar european în noua Comisie Europeană, deoarece se pregătește să părăsească comunitatea europeană la 31 octombrie.

”Acest lucru respectă angajamentul pe care premierul Boris Johnson și l-a asumat în Camera Comunelor la 25 iulie. Guvernul a fost clar că părăsim Uniunea Europeană la 31 octombrie, indiferent de circumstanțe. Având în vedere că noua Comisie (n.r. Europeană)  nu-și va prelua mandatul decât după ce vom fi părăsit (n.r. UE) (1 noiembrie), nu vom avea nevoie de un nou comisar”, este scris într-un comunicat al Downing Street prin care se anunță înaintarea scrisorii către oficialii europeni în vederea informării acestora cu privire la decizia adoptată de Londra.

Potrivit documentului, ”Regatul Unit este pregătit pentru o colaborare constructivă astfel încât noul Colegiu al Comisarilor să fi numit la timp pentru a-și prelua mandatul la 1 noimebrie”, ceea ce denotă că Londra nu va bloca aprobarea întregii Comisii Europene în Consiliul European.

Marea Britanie a anunțat la 20 august că nu va mai trimite reprezentanţi la majoritatea reuniunilor la nivelul Uniunii Europene începând de la 1 septembrie, excepţie făcând cele care ”privesc interesul naţional”, în domenii precum securitatea, a anunţat marţi Ministerul pentru Brexit, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Guvernul condus de Boris Johnson consideră că timpul astfel câştigat va fi mai bine folosit pentru pregătirea Brexitului, prevăzut să aibă loc la 31 octombrie.

Prim-ministrul britanic va continua totuşi să participe la reuniunile Consiliului European, precizează comunicatul oficial.

”Multe discuţii la aceste reuniuni ale UE se vor referi la Uniune după ce Marea Britanie va fi ieşit din ea”, a explicat ministerul, potrivit căruia ”degrevarea reprezentanţilor de aceste reuniuni le va permite să-şi concentreze mai bine talentele pe priorităţile noastre naţionale imediate”.

În acelaşi timp, Londra a dat asigurări că decizia nu vizează ”în niciun caz să stânjenească funcţionarea UE”, precizând că ”votul britanic va fi delegat astfel încât să nu blocheze dosarele în curs ale celorlalţi 27 de membri”.

Continue Reading

U.E.

Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov neagă că Sofia și-ar dori portofoliul Agriculturii în viitoarea Comisie Europeană: Vă spun clar şi precis. Dorim să păstrăm portofoliul actual, cel privind economia şi societatea digitală, cu atribuții sporite

Published

on

Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a negat că Sofia ar dori să obțină portofoliul Agriculturii în viitoarea Comisie Europeană, insistând că țara sa vizează să-l păstreze pe cel actual, cu atribuții sporite, anunță agenția bulgară și de știri Focus, citată de Agerpres.

Mariya Gabriel, propusă de guvernul bulgar să facă parte din viitorul executiv comunitar, ocupă în prezent postul de comisar european pentru economia şi societatea digitale.

”Trebuie să învăţaţi să întrebaţi despre lucruri care contează, nu despre prostiile cuiva”, a replicat vineri Borisov la întrebarea unui jurnalist în ce priveşte portofoliul dorit pentru comisarul bulgar.

”De ce am dori Agricultura, acolo banii sunt clar şi precis distribuiţi între toate statele. Cineva a fabricat această prostie pentru ca mai târziu să se bucure că nu l-am obţinut”, a afirmat premierul bulgar.

”Sunt sătul de fake news”, a adăugat Borisov.

”Ne dorim portofolii moderne – securitatea cibernetică, management IT. Am spus acest lucru Comisiei Europene acum o lună şi jumătate. Vă spun clar şi precis: portofoliul pe care îl avem acum, plus o extindere a acestuia”, a punctat şeful guvernului de la Sofia.

La 4 iunie, Comisarul european Mariya Gabriel, responsabilă pentru economia și societatea digitale, a anunțat că renunță la fotoliul de europarlamentar, câștigat în urma alegerilor europene pe 26 mai, pentru a-și duce la final mandatul de comisar, care se încheie la 31 octombrie, fiind nominalizată pentru un nou mandat.

Gabriel, care a deschis lista partidului GERB, formațiunea premierului Boiko Borissov afiliată Partidului Popular European (PPE) care a obținut 32.8% dintre sufragii, cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare, va fi înlocuită în Parlamentul European de Lilyana Pavlova, fost ministru pentru pregătirea președinției bulgare a Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending