Ludovic Orban, decizie în calitate de premier al României: Vom formula o propunere de comisar european după consultarea președintelui și audierea candidatului în comisiile de specialitate ale Parlamentului

Guvernul PNL va formula o propunere de comisar european după consularea președintelui României, respectând prevederile legale, adică vom solicita audierea candidatului în comisia de afaceri europene din Parlamentul României, a declarat premierul Ludovic Orban la ieșirea din sala de plen a Legislativului, după ce acesta a fost validat în funcția de prim-ministru de membrii celor două camere reunite, Senatul și Camera Deputaților.

”Cu siguranță, guvernul va formula o propunere de comisar european după consultarea președintelui României și cu respectarea prevederilor legale, adică vom solicita audierea candidatului în comisia de afaceri europene. Vom anunța propunerea de candidat când vom lua decizia.”, a răspuns Ludovic Orban unei întrebări adresate de jurnaliști. 

”Există deja termene stabilite la nivelul PE privind audierea celor trei candidați, francez, maghiar, român. Termene în comisari JURI și în comisiile de specialitate. Aceste termene sunt foarte strânse și va trebui să luăm decizia cât mai repede”, a atenționat premierul Ludovic Orban.

Potrivit legii 373/2013, Capitolul IX, Art. 19, Alin. 1 ”Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcţii în cadrul instituţiilor Uniunii Europene”.

În aceeași lege este precizat la Cap. IX, Art. 19, Alin. 2 că ”comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalizată de Guvern pentru funcţia de membru al Comisiei Europene”.

Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut în repetate rânduri României să propună urgent un comisar european, atât cu ocazia unei întrevederi pe care aceasta a avut-o cu președintele României, Klaus Iohannis la Bruxelles, în marja summitului Consiliului European din 17-18 octombrie, cât și prin intermediul declarațiilor publice.
Urgentarea acestui proces vine în contextul în care Ursula von der Leyen, a cărei Comisie trebuia să fie supusă votului Parlametului European la 23 octombrie, urmând să își își preia atribuțiile la 1 noiembrie, a acceptat la 29 octombrie noile propuneri ale Franței și Ungariei pentru posturile de comisari europeani. 

Propunerile inițiale ale celor trei țări (Sylvie Goulard – Franța, Rovana Plumb – România, Laszlo Trocsanyi – Ungaria) au fost respinse în comisiile Parlamentului European, Goulard în organismele de specialitate, iar Plumb și Trocsanyi ca urmare a unor probleme de integritate în Comisia pentru afaceri juridice, astfel că noua Comisie Europeană nu și-a putut prelua mandatul la termen, după cum a declarat și președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Conform agendei oficiale a legislativului european, următoare sesiune plenară la care Comisia von der Leyen ar putea fi supusă votului are loc în perioada 25-28 noiembrie.

Comisia completă trebuie să fie aleasă cu majoritatea simplă a voturilor exprimate în plen, prin apel nominal. 

În cele din urmă, noua Comisie Europeană este numită oficial de către Consiliul European, în urma unui vot cu majoritate calificată.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare