Connect with us

CONSILIUL UE

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu: Implementarea directivei privind nivelul minim de impozitare de 15% pentru grupurile multinaționale din UE reprezintă o prioritate pentru România

Published

on

© European Union, 2022

Adoptarea şi implementarea directivei privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaţionale din Uniunea Europeană este un obiectiv prioritar pentru România, susţine ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Într-un comunicat al ministerului, acesta a anunțat că țara noastră va pregăti toate măsurile necesare implementării acesteia chiar de la 1 ianuarie 2023.

Propunerea de Directivă privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaţionale din UE a fost cel mai important subiect al reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (Ecofin), desfăşurată marţi, 18 ianuarie 2022, la Bruxelles, sub auspiciile președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, ce a oferit ocazia prezentării priorităților pe care aceasta le are în cele șase luni de mandat. 

”Europa a reușit să își revină după cea mai gravă criză economică din 1929 încoace. Am luat măsurile potrivite la momentul potrivit. Cu toate acestea, criza ne-a arătat că este necesar să construim un nou model economic, bazat pe autonomie strategică. Ce fel de Europă dorim să construim? Ne dorim o Europă independentă, capabilă să își apere valorile, să promoveze investițiile în inovare și în tehnologiile-cheie și să protejeze mediul. Vrem să construim un nou model bazat pe o creștere durabilă”, a fost mesajul transmis de Bruno Le Maire, ministrul francez a economiei, finanțelor și redresării, potrivit unui comunicat al Consiliului UE. 

Astfel, miniştrii de Finanţe au fost invitaţi să confirme, la nivel politic, prioritatea acestui dosar şi necesitatea transpunerii în legislaţia UE, până la 1 ianuarie 2023, a regulilor internaţionale agreate în Cadrul Incluziv al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Directiva asigură o cotă minimă efectivă de impozitare de 15% pentru activităţile globale ale multinaţionalelor.

Regulile vizează toate grupurile mari, naţionale sau internaţionale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an şi care au compania-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.

Miniştrii au discutat, de asemenea, despre stadiul implementării Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi au aprobat Concluziile cu privire la Raportul privind Mecanismul de Alertă 2022, Concluziile Analizei Anuale a Creşterii Durabile 2022 şi Recomandarea pentru politica economică a zonei euro 2022.

În egală măsură, cei 27 au avut un schimb de opinii pe marginea mandatului UE pentru viitoarea reuniune G20, din februarie 2022.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL UE

UE prelungește până în 2025 sancțiunile împotriva atacurilor cibernetice care amenință statele membre

Published

on

© European Union 2021 - EP

Consiliul Uniunii Europene a decis luni să prelungească cu încă trei ani, până la 18 mai 2025, cadrul pentru măsurile restrictive împotriva atacurilor cibernetice care amenință Uniunea Europeană și statele membre.

Potrivit unui comunicat al instituției, acest cadru permite UE să impună măsuri restrictive specifice persoanelor sau entităților implicate în atacuri cibernetice care au un impact semnificativ și constituie o amenințare externă la adresa UE sau a statelor sale membre.

De asemenea, pot fi impuse măsuri restrictive ca răspuns la atacuri cibernetice împotriva unor state terțe sau organizații internaționale, în cazul în care astfel de măsuri sunt considerate necesare pentru atingerea obiectivelor politicii externe și de securitate comune (PESC).

În prezent, sancțiunile se aplică în cazul a opt persoane și patru entități și includ înghețarea activelor și o interdicție de călătorie. În plus, persoanelor și entităților din UE le este interzis să pună fonduri la dispoziția celor care figurează pe listă. Aceste liste individuale vor continua să fie revizuite la fiecare 12 luni.

Decizia de a prelungi măsurile restrictive cu trei ani arată angajamentul ferm al UE de a-și spori reziliența și capacitatea de a preveni, descuraja și răspunde la amenințările cibernetice și la activitățile cibernetice rău intenționate, pentru a proteja securitatea și interesele europene.

În iunie 2017, UE a stabilit un cadru pentru un răspuns diplomatic comun al UE la activitățile cibernetice rău intenționate (”set de instrumente de diplomație cibernetică”).

Cadrul permite UE și statelor sale membre să utilizeze toate măsurile PESC, inclusiv măsuri restrictive, dacă este necesar, pentru a preveni, descuraja și răspunde la activitățile cibernetice rău intenționate care vizează integritatea și securitatea UE și a statelor sale membre.

Cadrul UE pentru măsuri restrictive împotriva atacurilor cibernetice care amenință Uniunea și statele sale membre a fost instituit în mai 2019.

UE își menține angajamentul față de un spațiu cibernetic global deschis, stabil, pașnic și sigur și, prin urmare, reiterează necesitatea de a consolida cooperarea internațională pentru a promova ordinea bazată pe norme în acest domeniu.

Continue Reading

CONSILIUL UE

TEN-E: Consiliul UE dă undă verde noilor norme pentru infrastructura energetică transfrontalieră

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Consiliul UE a adoptat luni, 16 mai, un regulament revizuit privind rețelele transeuropene pentru energie (TEN-E). Noile norme vizează modernizarea, decarbonizarea și interconectarea infrastructurilor energetice transfrontaliere ale statelor membre pentru a ajuta Uniunea Europeană să își atingă obiectivele de neutralitate climatică pentru 2050, informează comunicatul oficial.

Regulamentul revizuit urmărește, de asemenea, să asigure în continuare integrarea pieței, competitivitatea și securitatea aprovizionării.

Adoptarea are loc în urma unui acord provizoriu încheiat cu Parlamentul European în decembrie 2021 și reprezintă etapa finală a procedurii de adoptare.

Printre altele, noile norme vor pune capăt sprijinului pentru noi proiecte de gaze naturale și petrol și vor introduce criterii obligatorii de durabilitate pentru toate proiectele. Acestea vor simplifica și accelera procedurile de autorizare și de eliberare a permiselor.

Normele revizuite pun accentul pe rolul energiei din surse regenerabile în ceea ce privește toate activele, inclusiv rețelele inteligente de gaze. Acestea vor crea posibilitatea unei cooperări fără caracter obligatoriu în domeniul planificării rețelelor offshore.

Comisia Europeană și-a prezentat propunerea privind TEN-E revizuită la 15 decembrie 2020. Revizuirea Regulamentului privind TEN-E identifică 11 coridoare prioritare și 3 domenii tematice prioritare care trebuie dezvoltate și interconectate. Acesta actualizează categoriile de infrastructură eligibile pentru acordarea sprijinului, punând accent pe decarbonizare, și acordă o atenție sporită rețelelor offshore de energie electrică, infrastructurii de hidrogen și rețelelor inteligente. Acest lucru se va realiza preponderent prin proiecte de interes comun care sunt eligibile pentru finanțare prin Mecanismul pentru interconectarea Europei pentru perioada 2021-2027.

Lista proiectelor de interes comun este adoptată de Comisie sub forma unui regulament delegat bazat pe o evaluare efectuată de așa-numitele grupuri regionale. Proiectele de interes comun beneficiază de o serie de avantaje, dar nu există nicio garanție de finanțare din partea UE pentru proiectele de pe lista proiectelor de interes comun.

Continue Reading

CONSILIUL UE

România susține o decizie “cât mai curând posibil” pentru ca R. Moldova, Ucraina și Georgia să devină simultan state candidate la UE

Published

on

© European Union 2022

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a pledat luni, la începutul reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor de externe din UE, pentru o decizie “cât mai curând posibil” pentru acordarea statutului de candidat la UE pentru pentru toate cele trei țări – Ucraina, Republica Moldova și Georgia.

“România este unul dintre cei mai mari susținători ai perspectivei europene și euro-atlantice a Georgiei și am sprijinit Georgia destul de mult, inclusiv în timpul pregătirii răspunsului la chestionarul Comisiei. Și credem că locul Georgiei, ca și locul Ucrainei, ca și locul Republicii Moldova, este în cadrul Uniunii Europene, pentru că fac parte din familia europeană”, a spus șeful diplomației române, în cadrul unor scurte declarații de presă, unde a fost întrebat despre perspectiva europeană a Georgiei.

El a insistat asupra faptului că este important ca avizele Comisiei Europene, care vor fi elaborate în baza chestionarelor de aderare completate de autoritățile de la Kiev, Chișinău și Tbilisi, să fie “emise în același timp”.

 

Totodată, potrivit șefului diplomației de la București, aceste avize vor reprezenta punctul de plecare e din cadrul discuțiilor ce vor avea loc la summitul Consiliului European din 23-24 iunie.

“Cred că acordarea statutului de candidat pentru toate cele trei țări – Ucraina, Republica Moldova și Georgia – este importantă, pentru că nu este sfârșitul procesului. Este doar începutul unui proces foarte important, iar aceste țări au nevoie de o foaie de parcurs pentru reforme. Bineînțeles, după aceea, va depinde de fiecare țară implicată în acest proces să meargă pe această cale și să performeze”, a indicat acesta

Ministrul de externe a reafirmat că România este pregătită să sprijine acest proces: Credem că aceste decizii sunt necesare și că nu trebuie pierdut elanul”.

Întrebat suplimentar dacă aceste decizii ar putea fi luate în marja summitului european din iunie, Aurescu a răspuns că este important “să avem o decizie cât mai curând posibil și, după aceea, va fi la latitudinea acestor țări să meargă mai departe pe această cale foarte importantă și noi vom fi acolo, împreună, alături de ele, pentru a le sprijini”.

Ucraina, Republica Moldova și Georgia așteaptă un aviz pozitiv din partea Comisiei Europene, după ce au parcurs sau încă parcurg procesul de completare a chestionarului de aderare, demers în urma căruia executivul de la Bruxelles va putea să recomande sau nu statelor membre să ofere Kievului, Chișinăului și Tbilisiului statut de candidate la aderarea la UE.

Afirmațiile pronunțate de Aurescu vin după ce președintele francez Emmanuel Macron a indicat că procedura de aderare a Ucrainei la UE nu se va produce cu rapiditate.

Astfel, prin propunerea sa de creare a unei ”comunităţi politice europene” noi ca alternativă la o procedură de aderare pentru țări ca Ucraina care ar putea dura câteva decenii, Macron a spulberat visul Ucrainei că o eventuală aderare la Uniunea Europeană s-ar realiza rapid. La Strasbourg, de Ziua Europei, președintele francez a închis lucrările Conferinței privind viitorul Europei, lansând un apel la crearea unei “comunități politice europene” care să primească în special Ucraina, în paralel cu o procedură de aderare la UE care ar dura “decenii” și s-a arătat “favorabil” unei “revizuiri a tratatelor” Uniunii Europene, propunând ca liderii celor 27 de țări să discute despre aceasta la summitul lor din iunie.

Continue Reading

Facebook

NATO2 mins ago

Klaus Iohannis: România salută decizia Suediei de a adera la NATO și susține un proces rapid de extindere. Alianța noastră va fi mai puternică ca niciodată

COMISIA EUROPEANA58 mins ago

UE pregătește un plan care să permită plata gazului rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei

NATO1 hour ago

Decizie istorică la Stockholm: Suedia a decis să depună cererea de aderare la NATO, punând capăt unei perioade de două secole de neutralitate

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja: România trebuie să achite „minim 60 de milioane de euro” din datoria pe care o are la Agenția Spațială Europeană

CONSILIUL UE2 hours ago

UE prelungește până în 2025 sancțiunile împotriva atacurilor cibernetice care amenință statele membre

SUA2 hours ago

Declarație transatlantică privind tehnologia și comerțul: SUA și UE au ajuns la noi înțelegeri pentru investiții în semiconductori, acordarea licențelor sau integritatea informațiilor în situații de criză

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 hours ago

Nicolae Ciucă: Acordul între BEI și Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare constituie un pas important pentru România în dezideratul său de a face tranziția către o economie verde

U.E.3 hours ago

Lituania critică opoziția Ungariei față de embargoul asupra petrolului rusesc: ”Întreaga UE este ținută ostatică de un stat membru”

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

CE propune noi norme pentru a îmbunătăți flexibilitatea bugetului UE în perioade de criză și digitalizarea gestionării banilor europeni

CONSILIUL UE4 hours ago

TEN-E: Consiliul UE dă undă verde noilor norme pentru infrastructura energetică transfrontalieră

NATO24 hours ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO1 day ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL1 day ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO1 day ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE6 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

De la Chișinău, secretarul general al ONU mulțumește R. Moldova pentru ”exemplul de umanitate” în criza refugiaților ucraineni

ROMÂNIA7 days ago

PNRR: Marcel Boloș se deplasează la Bruxelles pentru clarificări în vederea lansării celor 57 de apeluri din 69 existente în portofoliu

Team2Share

Trending