Ministrul german de externe Heiko Maas a numit otrăvirea disidentului rus Aleksei Navalnîi “o problemă pentru întreaga comunitate internaţională”, în discursul său pre-înregistrat pentru Adunarea Generală a ONU, care urmează să fie difuzat marţi seară, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Maas, a cărui țară este membru în Consiliul de Securitate al ONU până la finele lui 2020, a criticat presupusul atac drept o încălcare a legislaţiei privind armele chimice. Laboratoare din Germania, Franţa şi Suedia au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok.
“Fac apel la Rusia să facă mai mult pentru a investiga acest caz. Un astfel de caz trebuie să aibă consecinţe“, a spus şeful diplomaţiei germane, adăugând că Uniunea Europeană îşi rezervă dreptul de a impune sancţiuni.
El a mulţumit partenerilor internaţionali ai Germaniei pentru “sprijinul lor lipsit de echivoc”, conform discursului publicat de Ministerul de Externe de la Berlin.
Navalnîi a fost adus la Berlin în comă pentru tratament pe 22 august, la două zile după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern în Rusia.
Politicianul rus în vârstă de 44 de ani a fost externat din spitalul Charite săptămâna trecută şi s-a angajat să se întoarcă în Rusia, unde este militant proeminent anti-corupţie şi unul dintre oponenţii cei mai vocali ai preşedintelui Vladimir Putin. De altfel, Aleksei Navalnîi a fost vizitat la spital de cancelarul german Angela Merkel.
Kremlinul neagă orice implicare în otrăvirea lui Aleksei Navalnîi.
Într-o rezoluție adoptată la 17 septembrie cu 532 de voturi pentru, 84 împotrivă și 72 de abțineri Parlamentul European a condamnat cu fermitate încercarea de a-l asasina pe proeminentul politician rus de opoziție și activistul anticorupție Aleksei Navalnîi cu un agent neurotoxic.
Germania, țara care asigură președinția Consiliului UE și care s-a oferit să-l trateze pe Navalnîi, a anunțat la data de 2 septembrie că analizele toxicologice de sânge efectuate în cadrul unui laborator militar german au relevat ”dovezi fără echivoc” că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok.
După acest anunț, cancelarul german Angela Merkel a condamnat în termenii cei mai duri otrăvirea lui Navalnîi, a cerut explicații din partea Rusiei și a menţionat de asemenea că Berlinul, care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, va contacta în această chestiune Organizaţia Internaţională pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), precum şi partenerii europeni şi aliaţii din cadrul NATO, cu care ”va discuta un răspuns comun adecvat”, dat fiind că este vorba despre un atac la adresa ”drepturilor şi valorilor fundamentale”.
Cancelarul german Angela Merkel și ministrul de externe din cabinetul său Heiko Maas au dat de înțeles că Germania nu exclude impunerea de sancțiuni asupra gazoductului Nord Stream 2 după otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, în contextul în care au apărut tot mai multe solicitări în acest sens, subliniindu-se că sancțiuni de tipul celor aplicate în ce privește cazul Skripal, anumă expulzări diplomatice, ar putea să nu fie suficiente.




