INTERNAȚIONAL
MSC 2022 | Kamala Harris: Angajamentul SUA pentru articolul 5 al NATO este sacru. Am dislocat 6.000 de militari în România, Polonia și Germania și vom întări și mai mult aliații pe flancul estic
Published
3 years agoon

Într-un discurs dur rostit sâmbătă pe podiumul Conferinței de Securitate de la München vicepreședintele american Kamala Harris a avertizat Moscova că SUA și aliații săi vor impune Rusiei costuri economice “semnificative și fără precedent” și că Statele Unite vor întări și mai mult aliații noștri din NATO pe flancul estic” ca răspuns la o eventuală invazie rusească în Ucraina.
Aflată pentru prima dată pe scena Conferinței de la München și rostind cel mai important discurs al său de politică externă de la asumarea vicepreședinției SUA, Harris a păstrat tradiția predecesorilor săi, Joe Biden și Mike Pence, reînnoind angajamentul SUA pentru articolul 5 din Tratatul NATO, o afirmație care pe fondul comasărilor de forță și tehnică militară rusești la granița cu Ucraina deține o importanță aparte.
“Fundația securității europene se află sub directă amenințare în Ucraina”, a afirmat ea în Germania după ce, de la Washington, Joe Biden s-a arătat convins că Vladimir Putin “a luat decizia” invadării Ucrainei și că America, Europa, comunitatea transatlantică și întreaga lume liberă sunt unite în fața acțiunilor Rusiei.
“Coloana vertebrală a principiilor care ne-au adus pace și securitate este NATO, cea mai mare alianță pe care lumea a văzut-o. Dați-mi voie să o spun clar: angajamentul SUA pentru articolul 5 este de neclintit. Acest angajament este sacrosanct pentru mine, pentru președintele Biden și pentru întreaga noastră națiune“, a spus Kamala Harris la forumul pe care Rusia îl boicotează în acest an, într-un nou semnal al tensiunilor dintre Federația Rusă, pe de o parte, și SUA, NATO și UE, pe de altă parte.
La München, Kamala Harris a avut și întrevederi bilaterale cu secretarul general al NATO, cu președinta Comisiei Europene, cu liderii țărilor baltice și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Ea a amintit că este însoțită la München de o delegație bipartizană a Congresului, democrați și republicani care acționează unitar în privința importanței și recunoașterii Alianței NATO într-un moment dificil pentru securitatea aliată.
Kamala Harris a insistat că orice invazie rusă în Ucraina va aduce nu doar sancțiuni economice dăunătoare, ci și un NATO consolidat pe flancul estic al Europei.
“Dacă Rusia invadează mai departe Ucraina, Statele Unite, împreună cu aliații, vor impune sancțiuni economice fără precedent”, a spus vicepreședinta SUA, arătând că Washington-ul, împreună cu aliații, este pregătit pentru “diplomație serioasă” și că Statele Unite și Europa au pregătit împreună măsuri economice care vor fi “rapide, severe și unite”.
“Rusia continuă să afirme că este pregătită pentru discuții, dar, în același timp, îngustează căile diplomației. Pur și simplu, acțiunile lor nu se potrivesc cu vorbele lor”, a precizat Kamala Harris.
“Vom impune sancțiuni financiare, vom ținti instituțiilor financiare ale Rusiei și industriile cheie. (…) Aceste măsuri vor provoca pagube majore. Nu ne vom opri la măsuri economice. Ne vom întări și mai mult aliații noștri din NATO pe flancul estic” ca răspuns la o invazie, a declarat Harris, înainte de a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timp ce situația din estul separatist al Ucrainei se înrăutățește.
La München, vicepreședinta SUA s-a întâlnit și cu liderii republicilor baltice, cărora le-a reafirmat angajamentul de neclintit al SUA pentru securitatea acestor țări, dar și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
“Am făcut deja pași pentru a întări descurjarea și apărarea noastră colectivă. Am dislocat 6.000 de militari americani suplimentari în România, Polonia și Germania. Am pus alți 8.500 de soldați în alertă“, a afirmat Harris, parafrazând afirmațiile recente ale președintelui Joe Biden potrivit cărora forțele SUA nu vor fi desfășurate în Ucraina, ci “vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO“, mai ales că liderul american a avut vineri o nouă convorbire cu liderii transatlantici, inclusiv președinții României și Poloniei.
“Statele Unite, aliații noștri și partenerii noștri, împreună, am realizat o unitate remarcabilă. (…) În fața agresiunii rusești, am fost liniștită și încurajată de acordul larg răspândit în cadrul comunității transatlantice că regulile și normele internaționale vor fi apărate”, a conchis Kamala Harris.
Statele Unite au trimis în ultimele săptămâni mii de soldați, tehnică militară și avioane de luptă în România și Polonia.
Cei 1.700 de militari de elită americani pe care SUA au decis să-i disloce în Polonia pe fondul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina au ajuns deja în Polonia, forțele americane fiind conduse de generalul-maior Christopher Donahue, ultimul militar al Statelor Unite care a părăsit Afganistanul în cadrul procesului de retragere militară americană și a condus operațiunile Diviziei 82 Aeropurtate în cadrul prezenței acesteia în Afganistan.
Și în România, prezența militară a Statele Unite a fost dublată în ultima perioadă la aproape 2.000. Pe 11 februarie, în prezența secretarului general al NATO Jens Stoltenberg și a președintelui Klaus Iohannis, circa 1.000 de soldați americani din batalionul Stryker au fost dislocați la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, împreună cu tehnica militară aferentă. De asemenea, forțele SUA se află în România și cu prezență aeriană.
Doisprezece aeronave americane – opt de tip F-16 și patru de tip F/A-18 Super Hornet – se află în România în completarea avioanelor Typhoon Eurofighter cu care Forțele Aeriene Italiene și cele Germane asigură misiunile de poliție aeriană ale NATO în România.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Decorată pentru întreaga carieră în handbal, Cristina Neagu îi îndeamnă pe români să voteze: Calea europeană este cea mai potrivită pentru noi
“Fake news-ul” cu cocaina pe masa lui Macron, Merz și Starmer, demontat de Franța: “Când unitatea europeană devine incomodă, un șervețel pentru suflat nasul arată cum precum drogurile”
Ilie Bolojan: “Îl voi vota pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Președintele va trebui să aducă România la un loc”
Comisarul european Andrius Kubilius pledează pentru o integrare mai puternică a industriilor de apărare din UE și Ucraina: În viitor, Ucraina va fi cea mai importantă parte a noii arhitecturi europene de securitate
Zelenski a vorbit pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea despre o “pace justă și durabilă”. Noul Suveran Pontif, invitat în Ucraina pentru o vizită apostolică
Înaltul Reprezentant al UE acuză Rusia de ”lipsă de seriozitate” și subliniază nevoia unor presiuni sporite asupra Moscovei
INTERNAȚIONAL
OECD: Creștere alarmantă a restricțiilor la exportul de materii prime industriale. China și alte șase state responsabile pentru 94% dintre măsuri
Published
8 hours agoon
May 12, 2025
Utilizarea restricțiilor la exportul de materii prime industriale a crescut de peste cinci ori între 2009 și 2023, potrivit celui mai recent raport publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Creșterea accentuată din 2023 sugerează o schimbare majoră în modul în care guvernele gestionează resursele critice, pe fondul cererii tot mai mari generate de tranziția verde și digitală și al tensiunilor geopolitice.
„Mineralele sunt esențiale pentru securitate și prosperitate, iar cererea pentru ele crește exponențial odată cu dezvoltarea energiei regenerabile, digitalizării și industriei de apărare”, notează OECD. De exemplu, un vehicul electric necesită de șase ori mai multe resurse minerale decât unul clasic, iar o centrală eoliană terestră are nevoie de nouă ori mai multe decât una pe gaze naturale.
China și alți actori cheie își întăresc controlul
Șapte țări au fost responsabile pentru 94% dintre noile restricții la export introduse în 2023. China, Vietnam și Burundi au impus cele mai multe măsuri, urmate de Rusia, Republica Democrată Congo, Zimbabwe și Laos. Cele mai frecvente instrumente utilizate au fost taxele la export și interdicțiile totale, justificate prin motive strategice și obiective de procesare locală.
Conform datelor OECD, China produce aproximativ 70% din aprovizionarea globală cu germaniu, grafit, pământuri rare și magneziu, consolidându-și poziția dominantă pe lanțurile de aprovizionare critice.
Materiile prime afectate: molibden, germaniu, zirconiu și altele
Printre materiile prime care au înregistrat cele mai mari creșteri ale restricțiilor se numără: molibdenul, potasiul, tungstenul, zirconiu și germaniul. Alte metale importante, precum manganul, titanul, cuprul, vanadiul, galiul și niobiul, se confruntă cu un grad ridicat de restricționare la export.
În perioada 2021–2023, aproximativ 14% din comerțul global cu materii prime industriale (excluzând deșeurile și resturile) a fost afectat de cel puțin o restricție, în creștere de la 12% în perioada 2009–2011. Cazuri extreme includ cobaltul (67%) și pământurile rare (46%), unde proporția exporturilor restricționate aproape s-a dublat față de începutul deceniului trecut.
OECD atrage atenția că restricțiile unilaterale tind să creeze efecte în lanț: măsura unei țări determină răspunsuri similare în altele, ceea ce duce la scumpiri și o disponibilitate globală redusă. În plus, cele mai frecvente justificări în 2023 nu au fost legate de politici industriale sau ecologice, ci de generarea de venituri la bugetul de stat și de monitorizarea exporturilor.
„Deși scopurile variază de la protejarea mediului până la atragerea investițiilor, eficacitatea acestor restricții în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă rămâne discutabilă”, se menționează în raport.
MAREA BRITANIE
UE și-a stabilit prioritățile pentru summitul de resetare a relațiilor cu Marea Britanie. Securitatea ocupă un loc fruntaș pe agenda primului astfel de eveniment post-Brexit găzduit de Londra
Published
10 hours agoon
May 12, 2025By
Teodora Ion
Bruxelles-ul și-a stabilit prioritățile pentru summitul de resetare a relațiilor cu Regatul Unit, după ce acesta a părăsit Uniunea Europeană, securitatea ocupând un loc fruntaș pe agendă.
În informațiile publicate luni dimineață, Consiliul European a enumerat apărarea și securitatea drept principala prioritate a mult-așteptatei reuniuni, în cadrul căreia Regatul Unit și UE speră să semneze un pact de securitate, informează Politico Europe.
Consiliul a confirmat, de asemenea, că summitul, care va avea loc la 19 mai, va discuta măsurile sanitare și fitosanitare, securitatea internă și chestiunile penale, sistemele de comercializare a emisiilor, precum și „contactele interpersonale, inclusiv migrația și mobilitatea tinerilor”.
Discuțiile din cadrul summitului se vor axa pe ”modul de a explora în continuare potențialul” actualului acord de comerț și cooperare dintre Regatul Unit și UE, a afirmat Consiliul într-o declarație.
Informațiile privind summitul mai arată că ”o atenție deosebită va fi acordată, de asemenea, accesului la ape pentru pescuit și cooperării energetice” – două domenii în care acordurile existente urmează să expire în iunie 2026 și trebuie să fie actualizate sau înlocuite.
În plus, se așteaptă ca cele două părți ”să își reafirme angajamentul de a lucra împreună în chestiuni strategice și geopolitice și de a consolida cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate” într-o declarație comună – al cărei proiect a fost dezvăluit anterior de POLITICO.
Consiliul a confirmat că Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, va participa la summit, alăturându-se președintelui Consiliului Antonio Costa și președintelui Comisiei Ursula von der Leyen, care se va întâlni cu prim-ministrul britanic Keir Starmer.
De asemenea, se așteaptă ca liderii să discute despre ”punerea deplină în aplicare a acordului de retragere și a acordului-cadru Windsor” – acorduri anterioare care s-au confruntat cu dificultăți de punere în aplicare.
Regatul Unit, primul stat care a decis printr-un referendum organizat în iunie 2016 să părăsească Uniunea Europeană, este conștient că este în interesul național să aibă o relație mai cooperată cu familia europeană de care s-a despărțit după un travaliu al negocierilor care a durat ani.
INTERNAȚIONAL
UE și Japonia își consolidează parteneriatul digital, angajându-se să coopereze în continuare în domenii-cheie precum inteligența artificială și semiconductorii
Published
11 hours agoon
May 12, 2025By
Andreea Radu
Uniunea Europeană și Japonia au organizat, la Tokyo, cel de-al treilea Consiliu de Parteneriat Digital, desfășurat luni, 12 mai, pentru a consolida cooperarea în domeniul tehnologiei și digitalizării, informează comunicatul oficial.
Consiliul a fost coprezidat de Henna Virkkunen, vicepreședintă executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, alături de Masaaki Taira, ministrul transformării digitale, Masashi Adachi, ministrul de stat al afacerilor interne și comunicațiilor și Shinji Takeuchi, ministrul adjunct parlamentar al economiei, comerțului și industriei.
În fața incertitudinilor geopolitice globale actuale, UE și Japonia au reafirmat importanța tot mai mare a parteneriatului lor. Ele recunosc necesitatea de a-și stimula competitivitatea și de a promova o abordare bazată pe valori a guvernanței digitale globale.
În plus, acestea urmăresc să își consolideze securitatea economică prin promovarea rezilienței în domeniul tehnologiilor digitale critice. Pe baza punerii în aplicare cu succes a parteneriatului lor digital, aceștia au analizat progresele înregistrate de la cel de al doilea Consiliu al parteneriatului digital din 2024.
UE și Japonia au convenit să coopereze în continuare în ceea ce privește tehnologiile digitale de bază, cum ar fi inteligența artificială (IA), 5G/6G, semiconductorii, calculul de înaltă performanță și tehnologia cuantică. De asemenea, își vor consolida colaborarea în ceea ce privește guvernanța datelor și platformele online, cablurile submarine, conectivitatea arctică, identitățile digitale, serviciile de încredere și securitatea cibernetică.
„Astăzi, la Tokyo, am consolidat parteneriatul digital deja puternic UE-Japonia. Aprofundarea activității noastre privind tehnologiile de bază pentru a asigura competitivitatea reciprocă este acum mai importantă ca niciodată. Acest parteneriat strategic are o pondere economică reală atât pentru UE, cât și pentru Japonia și aștept cu interes să avansez în acest sens”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședintă executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.
Consiliul de astăzi s-a încheiat cu următoarele rezultate-cheie:
- Semiconductori: UE și Japonia și-au confirmat angajamentul față de cercetarea colaborativă în domeniul semiconductorilor. De asemenea, aceștia s-au angajat să își intensifice eforturile de asigurare a rezilienței lanțului de aprovizionare cu semiconductori prin intermediul schimbului de informații și al mecanismelor de alertă timpurie.
- Cercetare: Partenerii au convenit să își extindă cooperarea dincolo de cercetarea 5G/6G, cu accent pe proiectul comun 6G MIRAI-HARMONY, care urmărește să dezvolte rețele bazate pe IA pentru comunicații axate pe utilizator.
- Calcululcuantic și IA: UE și Japonia au lansat o cerere comună de proiecte de cercetare în colaborare privind informatica cuantică, cu aplicații în domenii precum biomedicina, științele materialelor și modelarea climatică. De asemenea, aceștia și-au reiterat angajamentul de a promova o IA inovatoare, sigură, securizată și de încredere, inclusiv procesul IA de la Hiroshima.
- Identitățile digitale și serviciile de încredere: UE și Japonia depun eforturi pentru realizarea interoperabilității și a recunoașterii reciproce a acreditărilor academice prin intermediul identității digitale și al serviciilor de încredere, pe baza Memorandumului de cooperare.
- Guvernanțadatelor: Partenerii au început să lucreze la instituirea unui posibil grup de lucru comun pentru a facilita îmbunătățirea schimbului de date și a interoperabilității spațiilor de date.
- Platformeleonline și piețele digitale: Recunoscând necesitatea unui mediu online sigur și a protejării drepturilor fundamentale ale utilizatorilor, UE și Japonia s-au angajat în schimburi de reglementare pentru a promova o guvernanță eficace a platformelor online și piețe digitale echitabile.
- Securitatea cibernetică: Prin intermediul celui de al șaselea dialog cibernetic UE-Japonia, ambii parteneri au făcut schimb de informații cu privire la evoluțiile în materie de reglementare, în special în ceea ce privește protecția infrastructurii critice și securitatea produselor.
- Cabluri submarine și conectivitate: UE și Japonia și-au consolidat cooperarea privind cablurile submarine, recunoscând importanța unei conectivități globale sigure, reziliente și durabile. Aceștia au recunoscut, de asemenea, importanța dezvoltării rutei de conectivitate arctice de pionierat pentru a asigura fluxuri de date fiabile între Europa și Japonia.
Cel de al patrulea Consiliu de parteneriat digital este planificat pentru 2026, la Bruxelles.
UE și Japonia se numără printre principalele economii digitale din lume. De la lansarea primului parteneriat digital în 2022, în cadrul celui de al 29-lea summit Japonia-UE de la Tokyo, acestea și-au avansat colaborarea în multe domenii digitale și tehnologice. Parteneriatul digital cuprinde cooperarea prin cercetare colaborativă, dialog în materie de reglementare și promovarea pozițiilor comune în cadrul forurilor internaționale. Acest parteneriat se aliniază la strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică, care vizează consolidarea legăturilor cu țările din regiune.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Decorată pentru întreaga carieră în handbal, Cristina Neagu îi îndeamnă pe români să voteze: Calea europeană este cea mai potrivită pentru noi

OECD: Creștere alarmantă a restricțiilor la exportul de materii prime industriale. China și alte șase state responsabile pentru 94% dintre măsuri

“Fake news-ul” cu cocaina pe masa lui Macron, Merz și Starmer, demontat de Franța: “Când unitatea europeană devine incomodă, un șervețel pentru suflat nasul arată cum precum drogurile”

Președintele interimar al Senatului: România trebuie să rămână ferm ancorată în UE, alături de partenerii care împărtășesc aceleași principii ale statului de drept

UE și-a stabilit prioritățile pentru summitul de resetare a relațiilor cu Marea Britanie. Securitatea ocupă un loc fruntaș pe agenda primului astfel de eveniment post-Brexit găzduit de Londra

Ilie Bolojan: “Îl voi vota pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Președintele va trebui să aducă România la un loc”

România ar putea primi 18 luni în plus pentru finalizarea proiectelor din PNRR după adoptarea propunerii din raportul lui Victor Negrescu privind implementarea MRR

UE și Japonia își consolidează parteneriatul digital, angajându-se să coopereze în continuare în domenii-cheie precum inteligența artificială și semiconductorii

Comisarul european Andrius Kubilius pledează pentru o integrare mai puternică a industriilor de apărare din UE și Ucraina: În viitor, Ucraina va fi cea mai importantă parte a noii arhitecturi europene de securitate

ICI București este partener al celei de-a 9-a ediții Smart City Industry Awards (SCIA)

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

Elena Lasconi: Am votat cu gândul și credința că sistemul poate fi resetat și că în sfârșit se va face dreptate pentru România

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
“Un singur drum: Europa! / RO, rămâi!”. O manifestație pro-europeană va avea loc pe 9 mai, de Ziua Europei, înainte de turul doi al prezidențialelor
- EVENIMENTE6 days ago
MLNR marchează 145 de ani de la momentul fondator al Masoneriei române moderne. Peste 120 de delegați din 41 de Mari Loji regulare de pe toate continentele, găzduiți la București în perioada 9-10 mai
- ROMÂNIA5 days ago
Prima dezbatere George Simion – Nicușor Dan, candidații din turul doi al alegerilor prezidențiale 2025, are loc la Euronews România, joi, 8 mai, de la ora 20:00
- POLITICĂ6 days ago
Prima confruntare George Simion – Nicușor Dan, LIVE ora 16:00 la Congresul BNS. “România este ca un bolnav ținut pe aparate”, afirmă președintele BNS
- POLITICĂ1 week ago
Alegeri prezidențiale 2025: George Simion și Nicușor Dan se vor confrunta în turul al doilea într-un scrutin decisiv pentru orientarea României în NATO și UE (rezultate parțiale)