Congresul Partidului Popular European înainte de alegerile europene de anul viitor va avea loc în România, a anunțat marți președintele PNL, Nicolae Ciucă, subliniind că această decizie reprezintă un gest de încredere al PPE față de România, de PNL și de președintele Klaus Iohannis și că obiectivul reuniunii va fi adoptarea strategiei PPE pentru alegerile europarlamentare.
“Suntem încântați că vom organiza ediția din 2024 a Congresului PPE în România înainte de alegerile europene”, a scris Ciucă, într-un mesaj pe contul său de X, rețea cunoscută anterior sub numele de Twitter.
Liderul liberal i-a mulțumit președintelui PPE Manfred Weber și colegilor din Partidul Popular European pentru încrederea lor în România și în PNL.
“Decizia PPE de a organiza la București cea mai importantă reuniune a sa arată încrederea de care se bucură Partidul Național Liberal și președintele Klaus Iohannis în cadrul celei mai mari familii politice europene. Alegerea României reprezintă un mesaj de susținere și de solidaritate pentru toate statele din Europa Centrală și de Est, care au făcut eforturi deosebite în contextul invadării Ucrainei de către armata rusă. Obiectivul principal al congresului de la București va fi adoptarea strategiei PPE pentru alegerile europarlamentare”, a declarat președintele PNL, Nicolae Ciucă.
La eveniment vor participa peste 2.000 de delegați din peste 40 de țări, printre care vor fi toți șefii de state și de guverne și președinții de partide din partea PPE, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum și toți comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.
”Prin organizarea acestui Congres, PNL va oferi un cadru de dezbatere proeuropeană. Sunt convins că toate deciziile pe care le vom lua la București vor contribui la câștigarea alegerilor europarlamentare, care vor consolida PPE ca principală forță politică pentru următorii 5 ani”, a adăugat europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Partidului Popular European.
Precedenta manifestare politică de amploare a Partidului Popular European, cea mai mare familie politică europeană, găzduită de România a avut loc în martie 2019, când la un summit al PPE organizat cu prilejul celui de-al 8-lea Summit al regiunilor și orașelor din Europa a fost promovată și candidatura lui Manfred Weber la funcția de președinte al Comisiei Europene.
România a mai găzduit Congresul PPE în anul 2012, la Palatul Parlamentului, dintre liderii marcanți ai popularilor europeni participând atunci Wilfried Martens, președinte al PPE în perioada 1990 – 2013, Angela Merkel, cancelar al Germaniei în perioada 2005 – 2021 sau Donald Tusk, prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014, președinte al Consiliului European în perioada 2014-2019 și președinte al PPE în perioada 2019-2022.
Partidul Popular European este un partid politic de centru-dreapta, pro-european, care reunește peste 82 de partide din 43 de țări, iar la nivelul Parlamentului European, grupul PPE este cel mai mare și cel mai vechi grup din Parlamentul European.
În prezent, PPE deține cel mai mare număr de eurodeputați (175 din 705), de comisari europeni (10 din 27), iar șapte șefi de state sau de guverne din cei 27 reuniți la nivelul Consiliului European sunt din partea popularilor europeni.
De asemenea, două instituții cheie – Comisia și Parlamentul – sunt conduse de reprezentante ale PPE: Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.