Liderii fostei coaliții de guvernare se vor întâlni, săptămâna viitoare, cu președintele Nicușor Dan pentru a discuta proiectul Legii salarizării, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, după consultările de la Palatul Cotroceni.
Burnete a precizat că partidele au primit o nouă versiune a proiectului, care respectă, în principiu, obligațiile asumate prin PNRR și constrângerile bugetare.
„Statul român discută cu Comisia Europeană pe toate jaloanele din PNRR (…). Astăzi liderii partidelor au primit o versiune a proiectului care îndeplinește, în principiu, toate obligațiile asumate de România prin PNRR și satisface toate constrângerile fiscale pe care le avem”, a afirmat Burnete, potrivit Agerpres.
El a spus că vor urma discuții tehnice în zilele următoare, iar la începutul săptămânii viitoare liderii partidelor se vor întâlni din nou cu președintele pentru a stabili dacă există consens politic pentru adoptarea legii.
Ministrul interimar al investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, a subliniat că legea este un jalon PNRR și că prevederile trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027. El a precizat că depășirea plafonului de 12 miliarde de euro pentru cheltuielile salariale ar crea „o zonă de risc”.
Pîslaru a exclus însă majorarea taxelor ca măsură compensatorie. „Nu s-a pus problema de vreo creștere de taxe ca măsură compensatorie pentru partea de buget”, a arătat ministrul.
Potrivit lui Burnete, proiectul Legii salarizării are un impact financiar de aproape 170 de miliarde de lei anual și vizează peste un milion de persoane.
Discuțiile de la Cotroceni au avut loc după ce Comisia Europeană a transmis observații și solicitări de clarificare privind proiectul Legii salarizării, trimis de România pentru verificarea jalonului din PNRR.
Premierul interimar Ilie Bolojan a precizat că una dintre problemele semnalate vizează impactul bugetar al majorării anvelopei salariale. „Nu au respins propunerea, au făcut anumite observații și au pus niște semne de întrebare și niște clarificări care sunt de bun simț”, a declarat Bolojan.
El a avertizat că lipsa unui acord asupra proiectului ar putea duce la pierderea unor fonduri europene. Legea salarizării este un jalon al PNRR, iar îndeplinirea acestuia este legată de deblocarea unor fonduri de 770 de milioane de euro, termenul-limită fiind 31 august.




