Liderii europeni au ripostat sâmbătă la decizia președintelui american Donald Trump de a impune tarife vamale de 10% împotriva a opt țări europene de la data de 1 februarie, cu sporirea lor la 25% începând cu 1 iunie, până “în momentul în care se ajunge la un acord pentru achiziția completă și totală a Groenlandei” de către Statele Unite.
Țările vizate de măsura intempestivă a liderului de la Casa Albă sunt Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda, acestea fiind și statele care au trimis militari pe insula arctică și în regiune, ca parte a unor manevre militare daneze în scopul asigurării securității arctice.
Țările europene au discutat și planuri de consolidare a prezenței militare în Groenlanda, inclusiv o misiune NATO de tip Santinela Arctică sugerată de Belgia și susținută rapid de Marea Britanie și Norvegia, pentru a demonstra președintelui american că aliații de pe continentul european iau în serios securitatea Arcticii.
Președintele francez Emmanuel Macron a fost primul care a răspuns la ultimele amenințări ale lui Donald Trump, avertizând că „niciun fel de intimidare” nu va convinge națiunile europene să-și schimbe cursul în ceea ce privește Groenlanda.
“Franța este dedicată suveranității și independenței națiunilor, în Europa și în restul lumii. Acest lucru ne ghidează alegerile. (…) Din acest motiv sprijinim și vom continua să sprijinim Ucraina și tot din acest motiv am construit o coaliție a celor dispuși pentru o pace robustă și durabilă, pentru a apăra aceste principii și securitatea noastră. Tot din acest motiv am decis să participăm la exercițiul hotărât de Danemarca în Groenlanda. Ne menținem această decizie, cu atât mai mult cu cât este vorba despre securitatea în Arctica și la frontierele Europei. Nicio intimidare sau amenințare nu ne va influența, fie în Ucraina, Groenlanda sau oriunde altundeva în lume, atunci când ne confruntăm cu astfel de situații”, a scris Macron, pe X și pe Facebook.
France is committed to the sovereignty and independence of nations, in Europe and elsewhere. This guides our choices. It underpins our commitment to the United Nations and to its Charter.
It is on this basis that we support, and will continue to support Ukraine…
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) January 17, 2026
Președintele francez a descris amenințările lui Trump privind tarifele drept “inacceptabile”, adăugând că acestea “nu își au locul în acest context”. “Europenii vor răspunde într-o manieră unită și coordonată dacă acestea vor fi confirmate. Vom ști să apărăm suveranitatea europeană”, a mai punctat liderul de la Elysee.
Guvernul Germaniei va lua o decizie ”privind măsurile de răspuns adecvat la momentul potrivit”, a declarat și purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Stefan Cornelius.
Momentul anunțării acestor tarife de către Trump a coincis cu momentul în care Uniunea Europeană și Mercosur semnau la Asuncion, capitala Paraguayului, acordul comercial care va crea cea mai mare zonă de liber schimb de pe planetă, o piață comună de 700 de milioane de cetățeni, reprezentând 30% din PIB-ul global.
Din America de Sud, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că „coordonează un răspuns comun” la anunțul președintelui Donald Trump privind tarifele.
“Ceea ce putem spune este că Uniunea Europeană va fi întotdeauna foarte fermă în apărarea dreptului internațional, oriunde ar fi acesta aplicat, ceea ce, desigur, începe pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Pentru moment, coordonez un răspuns comun al statelor membre ale Uniunii Europene pe această chestiune”, a declarat Costa.
Mai mult, șeful Consiliului European și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis și o declarație comună, avertizând că tarifele vor submina relațiile transatlantice, riscând “să genereze o spirală descendentă periculoasă”.
“Integritatea teritorială și suveranitatea sunt principii fundamentale ale dreptului internațional. Ele sunt esențiale atât pentru Europa, cât și pentru comunitatea internațională în ansamblu. Am subliniat constant interesul nostru transatlantic comun pentru pace și securitate în Arctica, inclusiv prin intermediul NATO. Exercițiul danez pre-coordonat, desfășurat împreună cu aliații, răspunde nevoii de consolidare a securității în Arctica și nu reprezintă o amenințare pentru nimeni. Uniunea Europeană stă în deplină solidaritate cu Danemarca și cu poporul groenlandez. Dialogul rămâne esențial, iar noi ne angajăm să construim pe baza procesului început săptămâna trecută între Regatul Danemarcei și Statele Unite. Europa va rămâne unită, coordonată și hotărâtă să apere suveranitatea sa”, au transmis ei.
La rândul său, președintele finlandez Alexander Stubb a reluat ideea că “tarifele ar submina relația transatlantică și ar risca să declanșeze o spirală descendentă periculoasă”, subliniind că “dialogul cu Statele Unite continuă”.
“Între aliați, problemele se rezolvă cel mai bine prin dialog, nu prin presiune. Consolidarea securității în Arctica împreună cu aliații este foarte importantă pentru Finlanda. Acesta este și scopul acțiunii coordonate de Danemarca și de aliați în Groenlanda. Țările europene sunt unite. Subliniem principiile integrității teritoriale și ale suveranității. Susținem Danemarca și Groenlanda”, a adăugat el.
Among allies, issues are best resolved through discussion, not through pressure.
Strengthening Arctic security together with allies is very important for Finland. This is also the purpose of the Danish-led and allied-coordinated action in Greenland.
European countries stand…
— Alexander Stubb (@alexstubb) January 17, 2026
Și premierul britanic Keir Starmer a condamnat cele mai recente tarife anunțate de Donald Trump drept “complet greșit”, subliniind că Groenlanda face parte din Danemarca și că “viitorul său este o chestiune care îi privește pe groenlandezi și pe danezi”.
“Poziția noastră privind Groenlanda este foarte clară – ea face parte din Regatul Danemarcei, iar viitorul său este o chestiune care ține de groenlandezi și de danezi. Am precizat, de asemenea, că securitatea în Arctica este importantă pentru întregul NATO, iar aliații ar trebui să facă mai mult împreună pentru a face față amenințării venite din partea Rusiei în diferite zone ale Arcticii. Aplicarea de tarife împotriva aliaților pentru că urmăresc securitatea colectivă a statelor membre NATO este complet greșită. Desigur, vom aborda direct această chestiune cu administrația Statelor Unite”, a declarat el.
Our position on Greenland is very clear – it is part of the Kingdom of Denmark and its future is a matter for the Greenlanders and the Danes.
We have also made clear that Arctic Security matters for the whole of NATO and allies should all do more together to address the threat…
— Keir Starmer (@Keir_Starmer) January 17, 2026
“Nu ne vom lăsa șantajați”, a declarat și premierul Suediei, Ulf Kristersson, ca reacție la amenințarea președintelui Donald Trump privind impunerea de tarife.
Ulf Kristersson a subliniat că “doar Danemarca și Groenlanda decid asupra chestiunilor care privesc Danemarca și Groenlanda”. El a evidențiat angajamentul său de “a apăra întotdeauna țara mea și vecinii noștri aliați”.
“Este o problemă a Uniunii Europene, care privește mult mai multe țări decât cele vizate acum în mod specific. Suedia poartă în prezent discuții intense cu alte state membre ale UE, cu Norvegia și cu Regatul Unit, în vederea unui răspuns colectiv”, a continuat el, referindu-se la reacția europeană cu privire la tarife.
Vi låter oss inte utpressas. Bara Danmark och Grönland bestämmer i frågor som rör Danmark och Grönland. Jag kommer alltid stå upp för mitt land, och för våra allierade grannar. Detta är en EU-fråga som rör många fler länder än de som nu pekas ut. Sverige har nu intensiva…
— Ulf Kristersson (@SwedishPM) January 17, 2026
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că “amenințările nu își au locul între aliați”.
“Poziția Norvegiei este fermă: Groenlanda face parte din Regatul Danemarcei. Norvegia susține pe deplin suveranitatea Regatului Danemarcei. Există un larg consens în cadrul NATO cu privire la necesitatea consolidării securității în Arctica, inclusiv în Groenlanda”, a scris el într-un mesaj publicat pe platforma X.
Threats have no place among allies. Norway’s position is firm: Greenland is part of the Kingdom of Denmark. Norway fully supports the sovereignty of the Kingdom of Denmark. There is broad agreement in NATO on the need to strengthen security in the Arctic, including in Greenland.
— Jonas Gahr Støre (@jonasgahrstore) January 17, 2026
O reacție a venit și din partea ministrului de externe danez, care a încercat să reducă tensiunea diplomatică.
Într-un comunicat, ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a făcut referire la discuțiile “constructive” purtate în această săptămână la Washington cu vicepreședintele american Jd Vance și cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, context în care a calificat anunțul lui Trump drept o “surpriză”. El a recunoscut totodată că este nevoie de eforturi suplimentare pentru consolidarea securității în Arctica.
“De aceea, noi și partenerii noștri din NATO ne intensificăm acțiunile, în deplină transparență, împreună cu aliații noștri americani”, a declarat Rasmussen.
Cele două părți au convenit miercuri să creeze un grup de lucru pentru a discuta modalități de depășire a diferențelor.
Și ministrul de externe al Țărilor de Jos a declarat că țara sa „a luat act” de anunțul președintelui Donald Trump privind tarifele.
Într-un comunicat publicat pe rețelele de socializare, David van Weel a afirmat că “eforturile militare legate de exercițiile din Groenlanda sunt menite să contribuie la securitatea în regiunea arctică”. El a adăugat că Țările de Jos se află în “contact strâns” cu Comisia Europeană și cu partenerii săi, în timp ce elaborează un răspuns.
Pe acest fond al escaladării crizei legate de Groenlanda, ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene se vor reuni într-o ședință de urgență. Cipru, care deține președinția rotativă a UE pentru șase luni, a organizat această reuniune pentru duminică, potrivit agenției de presă Reuters.
În același timp, este de așteptat ca Parlamentul European să blocheze acordul privind tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene, după ce cele două mari grupuri politice din Parlament au anunțat că vor opri procesul de ratificare legală ca răspuns la cele mai recente amenințări ale președintelui american.
La Nuuk, capitala Groenlandei, protestatarii au înfruntat vremea rece pentru a manifesta împotriva amenințărilor lui Donald Trump de a prelua controlul asupra insulei arctice, precum și împotriva celei mai recente serii de tarife aplicate țărilor europene.




