Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un nou set de tarife pentru un număr mare de țări care exportă bunuri către Statele Unite, măsura urmând să intre în vigoare la 1 februarie, relatează BBC.
Trump afirmă că aceste tarife vor rămâne în vigoare până „în momentul în care se ajunge la un Acord pentru achiziția completă și totală a Groenlandei” de către Statele Unite.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Trump scrie că țări precum Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda vor fi „taxate cu un tarif de 10%” pentru „toate și orice” bunuri trimise în SUA.
La 1 iunie, acest tarif va fi majorat la 25%, a scris el pe platforma Truth Social, în timp ce protestatarii au înfruntat vremea rece în întreaga Groenlandă pentru a manifesta împotriva amenințărilor lui Donald Trump de a prelua controlul asupra insulei arctice.
Președintele american adaugă că, după secole, „a venit timpul ca Danemarca să dea înapoi”.
„Pacea mondială este în joc! China vrea Groenlanda, iar Danemarca nu poate face nimic în această privință”, afirmă Trump, susținând că Groenlanda este protejată doar de „două sănii trase de câini”.
El continuă spunând că Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda „au călătorit în Groenlanda în scopuri necunoscute” și că joacă un „joc foarte periculos”.
„Trebuie luate măsuri ferme” pentru ca această „situație potențial periculoasă să se încheie rapid și fără echivoc”, adaugă Trump.
Țările europene au discutat planuri de consolidare a prezenței militare în Groenlanda, inclusiv o misiune NATO de tip Santinela Arctică sugerată de Belgia și susținută rapid de Marea Britanie și Norvegia, pentru a demonstra președintelui american că aliații de pe continentul european iau în serios securitatea Arcticii. În paralel, Danemarca și mai multe țări aliate – Suedia, Germania, Canada, Franța și Țările de Jos, au anunțat miercuri că își vor intensifica prezența militară în Groenlanda, ca parte a unor exerciții extinse din cadrul Operation Arctic Endurance, pe fondul presiunilor tot mai mari exercitate de Washington în legătură cu suveranitatea insulei arctice.
Această mutare strategică și militară a fost făcută înainte de întâlnirea de la Washington dintre ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, ministrul groenlandez pentru afaceri externe, Vivian Motzfeldt, vicepreședintele american J.D. Vance și secretarul de stat Marco Rubio.
Cele două părți au convenit să creeze un grup de lucru pentru a discuta modalități de depășire a diferențelor, în condițiile în care Trump continuă să ceară preluarea de către SUA a teritoriului arctic al Danemarcei, Groenlanda.
Și prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat joi că există în continuare un „dezacord fundamental” cu Statele Unite în privința Groenlandei, preluând formularea comunicată public de șeful diplomației daneze și subliniind că ambiția americană de a prelua insula arctică rămâne neschimbată, în pofida dialogului diplomatic aflat în desfășurare.
În ajunul întâlnirii din capitala SUA, președintele Donald Trump a apreciat că NATO devine mult mai redutabilă cu Groenlanda în mâinile Statelor Unite și a fost categoric cu privire la intenția de a prelua insula arctică. „Orice altceva mai puțin de atât este inacceptabil”, a scris el, pe Truth Social.
Trump a reluat și duminică ideea că Statele Unite trebuie să achiziționeze Groenlanda — nu să o închirieze — argumentând că teritoriul arctic nu are mijloace de apărare și avertizând că Rusia sau China ar interveni dacă Washingtonul nu ar acționa, o mișcare pe care el o consideră esențială pentru securitatea Statelor Unite și a NATO.
Dacă președintele american Donald Trump invadează Groenlanda aceasta va însemna sfârșitul NATO, a avertizat, însă, premierul danez Mette Federiksen, în vreme ce liderii europeni au transmis un mesaj ferm de susținere a rolului NATO în Arctica, subliniind că „Regatul Danemarcei – inclusiv Groenlanda – face parte din NATO”, o formulare menită să elimine orice ambiguitate privind statutul de securitate al teritoriului, și evidențiind că securitatea regiunii arctice este „o prioritate-cheie pentru Europa” și un element esențial al securității internaționale și transatlantice.
