Marea Britanie și Norvegia susțin public ideea unei misiuni NATO de tip „Santinela Arctică”, o cooperare militară care ar avea ca obiectiv contracararea amenințărilor rusești, dar și reasigurarea președintelui american Donald Trump cu privire la angajamentul Europei față de regiune, au declarat miniștrii de externe ai celor două țări, Yvette Cooper și Espen Barth Eide pentru Politico Europe.
Susținerea vine după ce țările europene au discutat planuri de consolidare a prezenței militare în Groenlanda, inclusiv o misiune de tip Santinela Arctică sugerată de Belgia, pentru a demonstra președintelui american că aliații de pe continentul european iau în serios securitatea Arcticii. În paralel, Danemarca și mai multe țări aliate – Suedia, Germania, Canada, Franța și Țările de Jos, au anunțat miercuri că își vor intensifica prezența militară în Groenlanda, ca parte a unor exerciții extinse din cadrul Operation Arctic Endurance, pe fondul presiunilor tot mai mari exercitate de Washington în legătură cu suveranitatea insulei arctice.
Ministrul britanic de externe, Yvette Cooper, a declarat că își imaginează această misiune ca acoperind „întregul nord îndepărtat”, inclusiv Groenlanda, Islanda, Finlanda și rutele maritime din jurul acestora, din ce în ce mai aglomerate. Ea nu a exclus posibilitatea organizării unor exerciții militare ale trupelor NATO în Groenlanda.
„Vrem să vedem un rol NATO mai puternic și ca NATO să își intensifice cu adevărat implicarea în securitatea arctică și să dezvolte această abordare de tip Santinela Arctică”, a spus Cooper în timpul ultimei opriri din cadrul turneului său de mai multe zile în regiunea nordică.
Această inițiativă este cea mai recentă dintr-o serie de pași făcuți de liderii europeni pentru a evidenția investițiile lor în securizarea Arcticii nu doar împotriva amenințărilor rusești, ci și a celor chineze. De altfel, Ministerul german al Apărării a anunțat joi trimiterea unei echipe de recunoaștere în Groenlanda, justificând misiunea prin „amenințările ruse și chineze” în Arctica, potrivit unui comunicat care nu menționează ambițiile teritoriale ale Statelor Unite.
Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, care a vizitat joi împreună cu Cooper zona de instruire arctică Camp Viking a Pușcașilor Marini Regali britanici, în nordul îndepărtat al Norvegiei, și-a exprimat, la rândul său, sprijinul pentru această idee.
Intervențiile lor au avut loc la o zi după ce vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a întâlnit la Casa Albă cu reprezentanți danezi și groenlandezi, pe fondul tensiunilor tot mai mari generate de intenția exprimată în mod repetat de Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei. În urma întâlnirii, ministrul de externe al Danemarcei a declarat că există în continuare un „dezacord fundamental” cu Statele Unite. Totuși, cele două părți au convenit să creeze un grup de lucru pentru a discuta modalități de depășire a diferențelor.
Citiți și
Nordul Îndepărtat, noul test al solidarității și unității NATO. De ce România nu poate lipsi
Ideea unei „Santinele Arctice” ca angajament pe termen lung a câștigat teren în ultimele zile. Cooper a spus că intenția ar fi de a „reflecta” misiunea NATO „Santinela Baltică”, lansată în urmă cu un an cu fregate și aeronave de patrulare maritimă pentru monitorizarea infrastructurii critice, precum și „Santinela Estică”, lansată în septembrie de-a lungul flancului estic al Alianței, după incursiunea unei drone rusești în Polonia.
În astfel de misiuni, „o coordonare NATO mai puternică — care reunește statele în jurul comunicațiilor, operațiunilor și coordonării — reprezintă o modalitate de a consolida răspunsul nostru la amenințarea rusă, dar și de a întări descurajarea”, a afirmat Cooper.
Este ceva la care Marea Britanie a lucrat de ceva timp împreună cu Norvegia și suntem în proces de extindere a acestui demers, dar ceea ce ne dorim este un cadru mai larg, ca parte a NATO. Iar abordarea Santinelei Arctice este menită să reflecte ceea ce NATO a făcut deja cu succes prin Santinela Baltică și Santinela Estică”, a adăugat ea.




