Germania justifică misiunea în Groenlanda cu argumentele SUA: “Amenințările ruse și chineze” în Arctica, fără a menționa ambițiile teritoriale americane

Ministerul german al Apărării a anunțat joi trimiterea unei echipe de recunoaștere în Groenlanda, justificând misiunea prin „amenințările ruse și chineze” în Arctica, potrivit unui comunicat care nu menționează ambițiile teritoriale ale Statelor Unite.

„Germania, în colaborare cu alți parteneri ai NATO, va trimite o echipă de recunoaștere în Groenlanda. Obiectivul este evaluarea mijloacelor de a asigura securitatea în fața amenințărilor ruse și chineze în Arctica”, a precizat ministerul, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Danemarca și mai multe țări aliate – Suedia, Germania, Canada, Franța și Țările de Jos, au anunțat miercuri că își vor intensifica prezența militară în Groenlanda, ca parte a unor exerciții extinse, pe fondul presiunilor tot mai mari exercitate de Washington în legătură cu suveranitatea insulei arctice. 

Misiunea intitulată Operation Arctic Endurance este condusă de Danemarca.

Această mutare strategică și militară a fost făcută înainte de întâlnirea de la Washington dintre ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, ministrul groenlandez pentru afaceri externe, Vivian Motzfeldt, vicepreședintele american J.D. Vance și secretarul de stat Marco Rubio.

Cele două părți au convenit să creeze un grup de lucru pentru a discuta modalități de depășire a diferențelor, în condițiile în care Trump continuă să ceară preluarea de către SUA a teritoriului arctic al Danemarcei, Groenlanda.

Washingtonul susține că acest demers este legat de securitatea națională, având în vedere activitățile Rusiei și Chinei în regiune, elemente citate și în comunicatul Ministerului Apărării de la Berlin.

Președintele Donald Trump a reluat și duminică ideea că Statele Unite trebuie să achiziționeze Groenlanda — nu să o închirieze — argumentând că teritoriul arctic nu are mijloace de apărare și avertizând că Rusia sau China ar interveni dacă Washingtonul nu ar acționa. O parte din argumentele lui Trump legate de rolul Groenlandei în securitatea națională a SUA sunt acelea că Statele Unite trebuie să „dețină” Groenlanda pentru a împiedica Rusia și China să o facă.

„Îi iubesc pe chinezi. Îi iubesc pe ruși. Dar nu îi vreau ca vecini în Groenlanda, nu se va întâmpla (…) Aveți distrugătoare și submarine rusești, precum și distrugătoare și submarine chinezești peste tot. Nu vom permite acest lucru” în Groenlanda, a spus președintele american.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a subliniat că țările europene și membrii NATO vor să contribuie la securizarea Arcticii, coordonându-se strâns cu SUA.

„Rusia și China utilizează din ce în ce mai mult Arctica în scopuri militare, punând astfel sub semnul întrebării libertatea căilor de transport, comunicații și comerț. Misiunea militară de recunoaștere va avea loc în acord, în special cu partenerii noștri americani”, a declarat Pistorius.

Potrivit ministerului german, echipa Berlinului, formată din 13 persoane, va merge joi la Karup, în Danemarca, pentru a se alătura militarilor danezi și altor țări europene. Aceștia vor pleca „împreună vineri” către Groenlanda la bordul „unui avion civil danez”.

„Misiunea vizează adunarea unor informații esențiale privind condițiile locale pentru posibilitățile de desfășurare și de antrenament”, a mai precizat comunicatul.

În paralel, un grup de țări europene, condus de Marea Britanie și Germania, discută planuri de consolidare a prezenței militare în Groenlanda, inclusiv o misiune de tip Santinela Arctică, pentru a demonstra președintelui american că aliații de pe continentul european iau în serios securitatea Arcticii.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare