Connect with us

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Oficial BCE: Creșterea prețurilor la energie ar putea necesita schimbarea politicii monetare

Published

on

©European Union, 2020

Creşterea preţurilor la energie ar putea forţa Banca Centrală Europeană (BCE) să oprească „examinarea” inflaţiei ridicate şi să acţioneze pentru a tempera creşterea preţurilor, în special dacă tranziţia ecologică se dovedeşte a fi inflaţionistă, a afirmat Isabel Schnabel, membru al Comitetului executiv al BCE, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicată vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 5% în decembrie, de la un nivel de 4,9% în noiembrie. Este un nivel-record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), de 2%.

Până în prezent, BCE nu a înăsprit politica monetară, argumentând că factorii care stau la baza acestei creşteri a preţurilor au caracter temporar.

„Tranziţia verde reprezintă un risc ridicat de inflaţie pe termen mediu. Creşterea preţurilor la energie ar putea necesita schimbarea politicii de expectativă”, a avertizat Schnabel.

Oficialul a adăugat că există două scenarii în care BCE ar trebui să-şi modifice politica. În primul scenariu, Banca va acţiona dacă preţurile ridicate la energie afectează alte sectoare ale economiei şi comportamentul de stabilire a preţurilor. „Până acum, totuşi, nu sunt indicii că avem efecte secundare extinse. Creşterile salariale şi solicitările sindicatelor rămân comparativ moderate”, a explicat reprezentanta BCE.

În al doilea scenariu, Banca Centrală Europeană va acţiona dacă traiectoria preţurilor energiei, afectate de taxele pe emisiile de dioxid de carbon şi tranziţia verde, ameninţă să împingă inflaţia de bază peste ţintă, a adaugat Schnabel.

Analiştii apreciază că majoritatea factorilor care au dus la majorarea inflaţiei sunt temporari, astfel încât în cele din urmă presiunile asupra preţurilor se vor atenua.

Citiți și: Oficial BCE: Presiunile inflaționiste din zona euro se vor reduce pe parcursul acestui an

Comisia Europeană estima, în previziunile economice de toamnă, că inflaţia în zona euro va atinge un nivel maxim de 2,4% în 2021, înainte de a scădea la 2,2% în 2022 şi la 1,4% în 2023.

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Christine Lagarde: BCE trebuie să țină cont de schimbările climatice când ia decizii. Au un impact clar, în special asupra inflației

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Banca Centrală Europeană trebuie să ţină cont de schimbările climatice când ia decizii deoarece au un impact clar, în special asupra inflaţiei, a afirmat președinta BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat joi publicaţiei Madame Figaro, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„În condiţiile în care se produc în lume din ce în ce mai multe dezastre climatice, secetă şi foamete, vor exista repercusiuni asupra preţurilor, asupra primelor de asigurare şi asupra sectorului financiar. Trebuie să ţinem cont de ele”, a declarat Lagarde.

Şefa BCE a adăugat că îşi poate imagina că va avea loc rapid o armonizare şi o înăsprire a standardelor diferite de mediu şi de guvernanţă.

Citiți și: Oficial BCE: Ținând cont de inflația ridicată, Banca Centrală Europeană trebuie să continue majorarea dobânzilor

În urmă cu un an, BCE şi-a prezentat aşteptările cu privire la riscurile climatice, însă, până acum, băncile le-au adaptat cu încetineală şi instituţia de la Frankfurt a făcut în mod repetat apeluri către acestea să urgenteze ritmul.

BCE face presiuni asupra companiilor şi băncilor să înţeleagă şi să gestioneze ameninţările climatice şi posibilitatea ca firmele poluatoare să fie eliminate de pe piaţă.

Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane vor lucra în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE.

„Am decis să înfiinţăm un nou centru dedicat schimbărilor climatice pentru a aduce laolaltă mai eficient diferitele tipuri de expertiză cu privire la climă care există în cadrul băncii. Schimbările climatice afectează toate domeniile politicii noastre”, a precizat Christine Lagarde. 

Continue Reading

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Oficial BCE: Ținând cont de inflația ridicată, Banca Centrală Europeană trebuie să continue majorarea dobânzilor

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Banca Centrală Europeană ar trebui să continue să majoreze ratele dobânzilor, a afirmat Joachim Nagel, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, avertizând că Germania s-ar putea confrunta cu o recesiune în cazul escaladării situaţiei din energie, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

„Ţinând cont de inflaţia ridicată, trebuie să urmeze noi creşteri ale dobânzilor. Ultimele luni au arătat că am luat decizii de politică monetară de la o întâlnire la alta”, a declarat Nagel într-un interviu acordat Rheinische Post, fără a preciza la ce nivel estimează că ar urma să fie majorată dobânda, la reuniunea BCE din septembrie.

La şedinţa din 21 iulie, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.

Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflaţiei în zona euro. De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% şi, respectiv, 0,75%.

Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la nivelul record de 8,9% în iulie, de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.

„Va fi crucial să menţinem aşteptările inflaţioniste pe termen mediu stabile, la 2%. Sunt convins că vor fi luate măsurile adecvate de către Consiliul guvernatorilor BCE”, a explicat oficialul BCE.

Joachim Nagel, care este şi preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), a avertizat că dacă criza energetică se înrăutăţeşte, o recesiune pare probabilă în următoarea iarnă.

„Economia germană încă are o evoluţie sub aşteptări din cauza condiţiilor dificile din primul semestru din 2022. Totuşi, dacă apar şi mai multe probleme, de exemplu o perioadă prelungită cu un nivel scăzut al apelor, perspectivele economice în semestrul doi se vor deteriora şi mai mult”, a avertizat Nagel.

Acesta a apreciat că rata inflaţiei în Germania ar putea atinge 10% în toamnă şi a cerut angajaţilor să ţină cont de situaţia economică când negociază salariile.

Faptul că majorarea inflaţiei în Germania este determinată în special de costurile cu energia „înseamnă că va trebui să cheltuim mai mult cu importurile de energie”. 

Continue Reading

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Christine Lagarde: Banca Centrală Europeană va majora ratele dobânzilor până când inflația va reveni la 2%

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Banca Centrală Europeană va majora ratele dobânzilor până când inflaţia va reveni la ţinta sa de 2%, a afirmat președinta BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat grupului media german Funke Mediengruppe, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Este cel mai puternic angajament al șefei BCE de până acum privind lupta contra inflaţiei, care a atins luna trecută un nou maxim istoric, de 8,6%, în pofida sporirii temerilor unei recesiuni în blocul comunitar, din cauza efectelor războiului din Ucraina. Este un nivel al inflaţiei de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.

„Vom majora dobânzile atât timp cât va fi necesar pentru a readuce inflaţia la ţinta noastră”, a declarat Christine Lagarde.

Joi, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.

Citiți și: Christine Lagarde anunță că BCE va merge „oricât de departe este nevoie” pentru a contracara inflația „excesivă”

Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflaţiei în zona euro.

De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% şi, respectiv, 0,75%.

„La viitoarele reuniuni ale Consiliul guvernatorilor BCE, o normalizare suplimentară a ratelor dobânzilor va fi adecvată. Decizia semnificativă de joi, de a renunţa la ratele negative ale dobânzii, permite Consiliului guvernatorilor BCE să facă o tranziţie spre o abordare a deciziilor de politică monetară la fiecare şedinţă în parte,” se arată într-un comunicat al instituţiei.

Continue Reading

Facebook

NATO4 hours ago

Reuniunea miniștrilor de externe aliați la București: NATO poate aduce forțe militare suplimentare în Marea Neagră dacă este necesar, asigură Jens Stoltenberg

G75 hours ago

România a găzduit în premieră o reuniune a miniștrilor de externe G7, axată pe refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei. SUA anunță un ajutor de 53 de milioane de dolari

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Șeful diplomației SUA, în România, la 25 de ani de Parteneriat Strategic: În 1989, democrația a prins rădăcini. Să fim întăriți de amintirea curajului poporului român în cel mai întunecat moment al său

REPUBLICA MOLDOVA6 hours ago

R. Moldova: Nicolae Ciucă a discutat cu Natalia Gavrilița despre sprijinul suplimentar al României pentru asigurarea energiei în această iarnă

NATO6 hours ago

Reuniunea NATO de la București: Bogdan Aurescu și Mélanie Joly au stabilit că România și Canada vor ridica relația bilaterală la nivel de Parteneriat Consolidat

NATO6 hours ago

Jens Stoltenberg, după prima zi a reuniunii miniștrilor de externe NATO de la București: Vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Nu vom da înapoi

CHINA7 hours ago

China caută să își intensifice legăturile energetice cu Rusia. Sunt așteptate noi măsuri din partea G7 cu privire la exporturile de petrol rusesc

Eugen Tomac7 hours ago

Președinta Parlamentului European, prezentă, la invitația lui Eugen Tomac, la inaugurarea unei expoziții fotografice dedicate R. Moldova

U.E.8 hours ago

Josep Borrell subliniază nevoia de a evita ”capcanele mercantilismului” în relația cu regiunea Indo-Pacifică: Avem nevoie de o abordare care să acopere și dimensiunea de securitate

NATO8 hours ago

Miniștrii de externe din NATO au adoptat Declarația de la București, “aproape de țărmul Mării Negre, reafirmând deciziile summitului din 2008” privind aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Șeful diplomației SUA, în România, la 25 de ani de Parteneriat Strategic: În 1989, democrația a prins rădăcini. Să fim întăriți de amintirea curajului poporului român în cel mai întunecat moment al său

NATO8 hours ago

Klaus Iohannis, către miniștrii de externe NATO reuniți la București: Trebuie să implementăm cât mai curând deciziile privind postura de apărare pe flancul estic și la Marea Neagră

NATO9 hours ago

Blinken și Aurescu au discutat despre contribuția României la viitoarea strategie a SUA pentru Marea Neagră: Nu ne lăsăm descurajați, vom consolida prezenţa NATO în Marea Neagră

NATO11 hours ago

Mircea Geoană, la Aspen – GMF Bucharest Forum: Noua realitate a descurajării și apărării în Europa presupune claritate asupra nevoilor NATO. Bucureștiul, unul dintre locurile în care ne vom reenergiza comunitatea

ROMÂNIA14 hours ago

Antony Blinken, alături de Nicolae Ciucă la aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic România-SUA: Avem o alianță de neclintit, cu atâtea legături în domeniul economic, politic și în relațiile personale

NATO17 hours ago

Începe ministeriala de externe a NATO de la București. Jens Stoltenberg: Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Mă aștept să sporim sprijinul de apărare antiaeriană pentru Ucraina

NATO1 day ago

Reuniunea Liderilor de la München. Klaus Iohannis: Unitatea transatlantică, o surpriză strategică pentru Rusia. Importanța strategică a Mării Negre, o lecție învățată

NATO1 day ago

Bogdan Aurescu: Organizarea Reuniunii Liderilor de la München la București, o recunoaștere a rolului strategic al României. Ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă a discutat cu premierul Serbiei despre revigorarea dialogului bilateral și intensificarea cooperării economice

ROMÂNIA2 days ago

Ministrul croat de externe se așteaptă la o decizie pozitivă privind aderarea țării sale la Schengen: Susţinem adoptarea aceleiaşi decizii pentru România şi Bulgaria

Team2Share

Trending