Acasă U.E. PARLAMENTUL EUROPEAN Parlamentul European a aprobat clauzele de salvgardare pentru a-i proteja pe fermierii...

Parlamentul European a aprobat clauzele de salvgardare pentru a-i proteja pe fermierii europeni în contextul acordului UE-Mercosur

486
© European Union 2025 - Source : EP

Eurodeputații au sprijinit marți măsuri suplimentare de protecție pentru a preveni prejudicierea sectorului agricol european în urma liberalizării comerțului cu țările Mercosur.

Noul regulament, deja convenit informal cu statele membre ale UE, a fost adoptat cu 483 voturi pentru, 102 împotrivă și 67 abțineri.

Potrivit unui comunicat al legislativului european, acesta stabilește modul în care UE ar putea suspenda temporar preferințele tarifare prevăzute în acordul comercial UE-Mercosur privind importurile agricole din țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), în cazul în care o creștere bruscă a acestor importuri afectează producătorii din UE.

În temeiul noilor norme, Comisia va lansa o anchetă privind necesitatea unor măsuri de protecție atunci când importurile de produse agricole sensibile (precum carnea de pasăre, carne de vită, ouă, citrice și zahăr) cresc cu 5% în medie pe o perioadă de trei ani (sub nivelul de 10% pe an propus de Comisie) și dacă, în același timp, prețurile de import sunt cu 5% mai mici decât prețul intern respectiv.

O anchetă poate fi, de asemenea, solicitată de un stat membru sau de o persoană fizică sau juridică care reprezintă industria sau de o asociație care acționează în numele industriei, în cazul unei amenințări de prejudiciu grav pentru industria în cauză.

Cel puțin o dată la șase luni, Comisia va trebui să prezinte Parlamentului un raport de evaluare a impactului importurilor de produse sensibile.

Odată adoptat în mod oficial de Consiliu, regulamentul va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE. Acesta se va aplica după intrarea în vigoare a Acordului comercial interimar UE-Mercosur.

Clauzele de salvgardare bilaterale trebuie să facă parte atât din Acordul de parteneriat UE-Mercosur, cât și din Acordul comercial interimar UE-Mercosur.

Aceste două acorduri trebuie încă ratificate de Parlamentul European.

Parlamentul European a solicitat avizul Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la compatibilitatea acordurilor cu tratatele UE.

Între timp, Parlamentul European nu poate ratifica acordurile, dar Comisia Europeană poate opta pentru aplicarea provizorie a acordului după ce cel puțin o țară Mercosur a finalizat ratificarea acestuia.