Prim-ministrul maltez, Joseph Muscat, a confirmat duminică că va demisiona la începutul anului viitor, pe fondul presiunii crescânde asupra uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia, informează CNN și POLITICO.
Vineri, publicația Times of Malta anunțase că Joseph Muscat le-a mărturisit apropiaților săi intenția de a demisiona, zvonul fiind parțial confirmat după ce purătorul de cuvânt al premierului a spus că șeful guvernului va face o declarație în acest sens.
Astfel, Joseph Muscat a transmis, printr-o declarație, duminică seara, că va demisiona din funcția de șef al Partidului Laburist pe 12 ianuarie, astfel încât formațiunea să poată alege un nou lider și prim-ministru, proces care va dura aproximativ o lună. Între timp, Muscat a spus că va continua să activeze ca prim-ministru pentru a asigura stabilitatea țării.
La momentul morții sale, jurnalista investiga presupuse fapte de corupție la nivel înalt în cadrul Guvernului. Familia și susținătorii ei l-au acuzat pe Muscat că a încercat să-i protejeze pe membrii cercului său intern de anchetele aflate în curs de desfășurare. De asemenea, grupurile politice ale Parlamentului European (PE) au convenit joi să trimită o misiune „urgentă” în statul insular cât mai curând posibil, pe fondul solicitărilor tot mai vocale ca Malta să fie sancționată de UE dacă premierul Muscat nu-și prezintă demisia în contextul în care situația din această țară pune o pată pe justiția de la nivelul întregii UE.
Citiți și Premierul Maltei este așteptat să anunțe dacă demisionează pe fondul crizei politice cauzate de asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia
,,În fiecare zi din ultimii doi ani am avut responsabilități și am luat decizii. Am luat decizii având în vedere interesul cel mai bun pentru încheierea cazului și sunt convins că unele decizii au fost bune, în timp ce altele ar fi putut fi mai bune”, a spus Muscat în declarația sa.
Muscat a precizat că demisia sa ,,este un lucru care trebuie făcut”, deoarece ,,încrederea pe care mi-ați arătat-o este încă acolo și plec cu confortul că această încredere este în cea mai bună stare. Această mișcare va garanta păstrarea unei moșteniri a creșterii economice și a justiției sociale fără precedent”.
Anunțul privind demisia sa survine după ce familia jurnalistei Caruana Galizia și alte mii de protestatari au demonstrat duminică, solicitând plecarea lui Joseph Muscat din fruntea Guvernului, pe fondul anchetei care a dezvăluit legături strânse între suspecții din caz și echipa sa.
Referitor la protestele de ieri, premierul maltez a punctat faptul că ,,senzațiile de tristețe și mânie autentice în legătură cu această crimă sunt justificate”, dar ,,în aceeași manieră, violența și tulburarea, sub pretextul unui protest, nu sunt justificate într-o democrație”.
Săptămâna trecută, fostul şef de cabinet al prim-ministrului, Keith Schembri, a fost adus în fața investigatorilor pentru a da declarații în cadrul uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia, însă anchetatorii au considerat că nu există motive pentru a-l reține. Cu toate acestea, oficialul și-a dat demisia. Pe lângă demisia lui Schembri, alți doi miniştri ai guvernului maltez au demisionat după ce au fost legaţi de ancheta penală. Ei nu au fost puşi sub acuzare.
Citiți și Fostul șef de cabinet al premierului Maltei, eliberat în cazul asasinării jurnalistei Daphne Caruana de Galizia. Tot mai multe voci de la nivelul UE cer demisia premierului Muscat pentru gestionarea cazului
Caruana Galizia, jurnalistă și blogger proeminent, a investigat acte de corupție în cele mai înalte eșaloane ale guvernului și societății malteze. Ea a fost ucisă la 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnij.