Connect with us

INTERNAȚIONAL

Președinția Consiliului de Securitate al ONU respinge cererea SUA de a reimpune sancțiuni Iranului

Published

on

© United Nations

Indonezia, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, a declarat marţi că nu este în măsură să întreprindă acţiuni suplimentare cu privire la o solicitare a Statelor Unite de a reimpune sancţiuni globale împotriva Iranului, deoarece nu există un consens în rândul celor 15 membri, informează Reuters și Agerpres.

Vineri, 13 membri ai Consiliului de Securitate şi-au exprimat opoziţia faţă de demersul american. Ei au argumentat că acţiunea Washingtonului este nulă având în vedere că vor să utilizeze un proces convenit în cadrul acordului nuclear semnat în 2015 cu Iranul, din care însă SUA s-au retras în urmă cu doi ani.

SUA doresc declanşarea acestui mecanism, cunoscut sub numele de “snapback” în calitate de participant la acordul din 2015 (cunoscut sub numele de JCPOA – Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune). Însă, SUA a încetat unilateral participarea la JCPOA prin Memorandumul prezidențial la 8 mai 2018 și ulterior nu a participat la nicio activitate legată de JCPOA.

Prin urmare, SUA nu poate fi considerat a fi un stat participant la JCPOA în scopul eventualelor sancțiuni prevăzute de rezoluție, explică Înaltul Reprezentat al UE pentru politică externă, Josep Borrell.

De asemenea, Josep Borrell a luat act de anunțul SUA, iar în calitate de coordonator al Comisiei mixte JCPOA va continua să facă tot posibilul pentru a asigura punerea în aplicare completă a JCPOA de către toți participanții.

Citiți și: O reuniunea a comisiei mixte privind acordul nuclear iranian, programată pentru 1 septembrie la Viena în urma unei ședințe tensionate la ONU în cadrul căreia SUA au acuzat UE că a ales ”să se alinieze cu ayatollahii”

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

NATO

Klaus Iohannis reafirmă argumentele candidaturii sale la șefia NATO: Este o aspirație legitimă pentru țările din flancul estic care s-au confruntat permanent cu pericolul rusesc

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat miercuri argumentele intrării sale în competiţia pentru funcţia de secretar general al NATO, subliniind că ţările din Flancul Estic se află în “prima linie aliată de descurajare şi apărare”, dar şi că România şi-a consolidat statutul de “partener de încredere” în cadrul Alianţei.

“Ţările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare şi apărare pentru menţinerea securităţii euroatlantice în faţa posturii agresive a Rusiei. Este, de aceea, o aspiraţie legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO a unei întregi regiuni care, de-a lungul istoriei, s-a confruntat permanent cu pericolul rusesc. România a primit recunoaşterea tuturor aliaţilor pentru performanţele şi profesionalismul militarilor noştri şi şi-a consolidat statutul de partener de încredere în interiorul NATO. Acestea au şi fost, de altfel, argumentele intrării mele în competiţie pentru funcţia de Secretar General al NATO, având convingerea că experienţa şi înţelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate reprezintă atuuri semnificative pentru deciziile viitoare pe care Alianţa va trebui să le ia astfel încât să asigure securitatea euroatlantică”, a spus preşedintele, în cadrul evenimentului “ROMÂNIA – NATO, 20 de ani”, desfăşurat la Palatul Cercului Militar Naţional.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 12 martie că a decis să intre în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, evocând momentul important al marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, pilonul de stabilitate și securitate reprezentat de România pe flancul estic prin alocarea a 2% și a 2,5% din PIB pentru apărare, sprijinul pentru Ucraina, dar și contribuție valoroasă a Europei de Est în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.

Anterior, SUA, Marea Britanie, Franța și Germania și-au anunțat susținerea pentru Mark Rutte. Înainte de reuniunea miniștrilor de externe din NATO, ambasadoarea SUA la Alianță, Julianne Smith, a precizat că Statele Unite au un “respect profund pentru prietenul” Klaus Iohannis, dar au reafirmat “susținerea deplină” pentru Rutte.

Potrivit mai multor diplomați occidentali citați de Reuters, premierul olandez Mark Rutte are sprijinul a aproximativ 90% dintre membrii NATO pentru acest post, inclusiv al Statelor Unite, Franței, Marii Britanii și Germaniei, dar el se confruntă cu opoziția Ungariei și cu candidatura președintelui român Klaus Iohannis.

Miniștrii de externe ai Poloniei și Ungariei, Radoslaw Sikorski și Peter Szijjarto, au pledat, la Bruxelles, pentru ca următorul secretar general al NATO să fie din regiunea Europei Centrale și de Est, în contextul candidaturii președintelui român. În schimb, omologul lor italian, Antonio Tajani, a anunțat că Italia și o largă majoritate de aliați îl susțin pe Rutte pentru șefia NATO, în timp ce Turcia, România și Ungaria susțin candidatura lui Klaus Iohannis.

Tot de la Bruxelles, Slovacia a apreciat drept “legitimă” candidatura președintelui Klaus Iohannis la funcția de secretar general al NATO, în vreme ce Republica Cehă s-a arătat favorabilă pentru o numire a premierului olandez demisionar Mark Rutte în fruntea Alianței.

Între timp, liderii a două republici baltice, Lituania și Estonia, au anunțat susținerea lor pentru Mark Rutte, deși anterior au deplâns lipsa de reprezentare a Estului. La momentul vehiculării candidaturii lui Mark Rutte la șefia NATO, prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, ea însăși o potențială candidată, s-a întrebat dacă aliații din Europa de Est sunt egali cu ceilalți aliați, precizând că premierul olandez ar fi cel de-al patrulea secretar general aliat care ar proveni din Olanda. Kallas și-a anunțat schimbarea de poziție marți, după discuții pe care le-a numit “aprofundate” cu premierul olandez, precizând Estonia “îl poate susține pe Mark Rutte pentru funcția de secretar general NATO”.

Un mesaj de susținere pentru candidatura lui Rutte a venit și din partea președintelui Lituaniei, Gitanas Nauseda, care l-a găzduit pe Mark Rutte la Vilnius la o reuniune multilaterală a mai multor lideri din statele membre ale UE privind pregătirea agendei strategice 2024-2029 a Uniunii Europene.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis premierului olandez Mark Rutte, în cadrul unei convorbiri telefonice, că Ankara va susţine un candidat pentru postul de nou şef al NATO în funcţie de aşteptările şi nevoile sale. De asemenea, premierul Sloveniei a anunțat că ia în serios candidatura lui Klaus Iohannis la șefia Alianței, deși și-a exprimat sprijinul pentru Rutte când era singurul candidat.

Succesorul lui Jens Stoltenberg la șefia Alianței ar trebui anunțat la summitul aniversar al NATO de la Washington, din perioada 9-11 iulie. În acest sens, o primă reuniune politică importantă este anunțată a fi reuniunea miniștrilor de externe din NATO de la Bruxelles, din perioada 3-4 aprilie, când Alianța Nord-Atlantică împlinește 75 de ani de la înființare.

Continue Reading

NATO

“România – NATO, 20 ani”. Nicolae Ciucă: Avem nevoie de un proiect de țară în care următorii 10 ani să fie un deceniu al siguranței pentru România și români

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că România este o ţară sigură datorită Armatei şi a Alianţei Nord-Atlantice la care a aderat în urmă cu 20 de ani, menţionând că România încheie o etapă şi are nevoie de “un nou proiect de ţară care să răspundă provocărilor prezentului şi să definească viitorul”.

România este o ţară sigură. Da, asta spunem astăzi datorită armatei României şi datorită Alianţei la care am aderat în urmă cu 20 de ani. Aceasta este una dintre cele mai mari realizări pe care România le-a făcut în ultimele decenii. România a arătat lumii întregi cum o ţară trecută prin decenii de comunism şi de tranziţie dificilă a reuşit să se transforme într-o democraţie consolidată şi într-un aliat de încredere al NATO”, a afirmat Ciucă, la evenimentul “România – NATO, 20 de ani”, organizat de Ministerul Apărării Naţionale, potrivit Agerpres.

Nicolae Ciucă a spus că aderarea la NATO a reprezentat pentru ţara noastră “începutul transformării şi al efortului întregii societăţi de a deveni mai bună şi mai dreaptă”.

El a rememorat faptul că, în urmă cu 20 de ani, se afla în Irak, la comanda unui batalion de infanterie ca parte a coaliţiei internaţionale.

“Ţara noastră a pornit pe drumul integrării euroatlantice imediat după 1990, cu neobosită determinare. Am fost primii care am semnat în 1994 Parteneriatul pentru pace, iar atunci când a fost nevoie nu am ezitat să participăm cu trupe în teatrele de operaţii alături de aliaţi”, a mai spus Ciucă.

Şeful Senatului a adăugat că, după intrarea în NATO, România nu a rămas la statutul de simplu beneficiar, ci “a devenit o sursă de securitate în regiune, un pilon esenţial al Alianţei Nord Atlantice la Marea Neagră

Potrivit lui Ciucă, România a fost printre primele state ale Alianţei care s-a angajat să aloce 2% din produsul intern brut pentru Apărare.

“Pentru aceasta vă mulţumim domnule preşedinte căci în 2015, alături de ceilalţi decidenţi politici, aţi acordat atenţia cuvenită nevoii bugetare pentru înzestrarea Armatei române. Ca şef al Statului Major al Apărării începând cu 2015 am participat la implementarea deciziei politice de a creşte bugetul apărării şi de a investi în dotarea şi modernizarea Armatei României”, a mai menţionat Nicolae Ciucă.

El a subliniat că ţara noastră este, în prezent, în prima linie a sprijinului pentru Ucraina.

“Sunt mândru că România contribuie la apărarea Ucrainei şi dă dovadă de solidaritate. Este un lucru corect. Acţiunile sunt cele care arată adevărata faţă a aliaţilor, iar în acest caz acţiunile vorbesc pentru România. Dacă vrem ca pacea să revină pe continentul nostru, dacă vrem să lăsăm generaţiilor următoare o lume mai sigură, bazată pe respect pentru regulile internaţionale, avem datoria să sprijinim Ucraina să câştige războiul împotriva Rusiei. Trebuie să dăm Ucrainei tot ce are nevoie, nu doar să se apere, ci să câştige. De victoria Ucrainei depinde spre ce fel de viitor ne îndreptăm”, a mai spus Ciucă.

Preşedintele Senatului a arătat că, odată cu aniversarea a 20 de ani de NATO, România încheie o etapă şi are nevoie de “un nou proiect de ţară care să răspundă provocărilor prezentului şi să definească viitorul”.

“Trebuie să ne întrebăm cum vrem să arate România peste 10 sau peste 20 de ani. În interiorul acestui proiect de ţară putem să ne gândim la următorii 10 ani ca la un deceniu al siguranţei pentru România şi pentru români. Nu includ aici doar creşterea capacităţii de apărare şi investiţia în industria de apărare, ci toate elementele care fac o societate puternică. Cred că România viitorului este una cu instituţii democratice solide, capabile să ofere siguranţă la nivelul întregii societăţi. România viitorului este un pol de independenţă energetică, excelează în inovaţie şi tehnologie, pune accentul pe educaţie şi pe combaterea dezinformării şi, mai ales, investeşte în oameni şi în potenţialul lor”, a mai menţionat Nicolae Ciucă.

El a afirmat şi că România este astăzi puternică în NATO şi datorită cetăţenilor şi susţinerii lor pentru Alianţă, adăugând că “bătălia acestor ani este una dintre democraţie şi autoritarism, între o ordine mondială bazată pe principii şi reguli, pe de o parte, şi cei care vor să o schimbe prin forţă, de cealaltă parte”.

“Cu Alianţa Nord Atlantică suntem astăzi mai puternici ca niciodată, iar pentru aceasta vreau să păstrăm vie memoria celor care şi-au pierdut viaţa în misiunile internaţionale în ultimii 20 de ani şi, de asemenea, să le mulţumesc tuturor celor care au avut o contribuţie esenţială la ceea ce a însemnat parcursul României în NATO şi existenţa celor 20 de ani de când România este membră a Alianţei”, a adăugat Ciucă.

La eveniment au mai participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, personalităţi politice şi militare din ţară şi din state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Continue Reading

NATO

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

Published

on

© Administrația Prezidențială

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că România este ancorată ireversibil în comunitatea euroatlantică şi reprezintă, la rândul său, o “ancoră strategică” a NATO pe Flancul de Est.

“Astăzi, România este ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică şi reprezintă, la rândul său, o ancoră strategică a NATO pe Flancul de Est. România rămâne un aliat matur şi credibil, cu o atitudine pro-activă şi cu capacitatea de a acţiona susţinut pentru îndeplinirea obiectivelor proprii şi protejarea valorilor Aliate”, a declarat Marcel Ciolacu, în cadrul evenimentului “ROMÂNIA – NATO, 20 de ani”, desfăşurat la Palatul Cercului Militar Naţional.

Potrivit premierului, aderarea la NATO a însemnat revenirea României la comunitatea de valori şi principii democratice occidentale.

“Acum 20 de ani, România s-a alăturat Alianţei Nord-Atlantice în cea mai semnificativă extindere din istoria NATO. Pentru ţara noastră, natura istorică a acestui moment trece dincolo de numărul noilor membri admişi în 2004. De fapt, a semnificat revenirea României la comunitatea de valori şi principii democratice occidentale, un pas indispensabil pentru securitatea şi dezvoltarea ţării. Integrarea în structurile euroatlantice a reprezentat un obiectiv strategic de politică externă şi securitate susţinut de întreaga societate şi de clasa politică. Acest proiect de ţară a devenit fundamentul României democratice şi prospere, în măsură să ofere cetăţenilor cele mai solide garanţii de securitate din întreaga noastră istorie”, a subliniat șeful Guvernului, potrivit transcrierii oficiale difuzate de Guvern.

“Ameninţările şi provocările cărora trebuie să le facem faţă împreună sunt din ce în ce mai diferite şi complexe. Important este că, într-un context regional şi global volatil, angajamentul aliaţilor de a proteja valorile acestui spaţiu şi de a se apăra reciproc este de neclintit”, a spus Ciolacu.

El a adăugat că România continuă să-şi respecte angajamentul faţă de susţinerea neechivocă a Ucrainei.

“Responsabilitatea noastră de asigurare a securităţii cetăţenilor români şi de protejare a valorilor Alianţei este susţinută de statutul nostru de aliat de nădejde şi de apărători ai Flancului Estic. Marea Neagră, zonă de importanţă strategică pentru Alianţă, este centrul de gravitaţie al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, iar instabilitatea din zonă afectează profund securitatea euroatlantică. Pe acest fond, România continuă să-şi respecte angajamentul faţă de susţinerea neechivocă a Ucrainei, dar şi a partenerilor NATO vulnerabili precum Republica Moldova şi Georgia, care au ales să adere la sistemul de valori euroatlantice”, a precizat premierul.

La evenimentul “ROMÂNIA – NATO, 20 de ani”, organizat de Ministerul Apărării Naţionale, au mai participat: președintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, personalităţi politice şi militare din ţară şi din state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 hours ago

Marian-Jean Marinescu a organizat în Parlamentul European un eveniment dedicat rezultatelor proiectului PULSAR privind identificarea inițiativelor cruciale de cercetare în domeniul aviației după 2050

ENERGIE7 hours ago

Companiile PPC din România au demarat prima campanie de imagine, marcând trecerea la noua identitate de brand

ROMÂNIA8 hours ago

ICI București a participat la Energy 2024 CEO Forum & Awards, eveniment care a avut ca scop împărtășirea cunoștințelor, exprimarea ideilor și recunoașterea obiectivă a performanței dovedite de profesioniști

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

U.E.9 hours ago

UE ar trebui să permită utilizarea mașinilor pe bază de carburanți ”prietenoși cu clima” după 2035, consideră ministrul german de finanțe: Piața ar trebui atunci să decidă ce este rentabil, nu politicienii

ROMÂNIA9 hours ago

Ministrul Sănătății: Fondurile PNRR pentru spitale vor fi realocate în locuri unde lucrurile se desfășoară corespunzător

ROMÂNIA10 hours ago

Am lansat licitația pentru cloudul guvernamental, anunță ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: România va recupera în doar patru ani decalajele față de Occidentul european

NATO10 hours ago

Klaus Iohannis reafirmă argumentele candidaturii sale la șefia NATO: Este o aspirație legitimă pentru țările din flancul estic care s-au confruntat permanent cu pericolul rusesc

NATO10 hours ago

“România – NATO, 20 ani”. Nicolae Ciucă: Avem nevoie de un proiect de țară în care următorii 10 ani să fie un deceniu al siguranței pentru România și români

NATO10 hours ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO10 hours ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că institutele de la Fundeni reprezintă priorități pentru investițiile în sănătate: Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani

ALEGERI EUROPENE 20244 days ago

Ciolacu, întâlnire cu Scholz la Palatul Victoria: România mizează pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei

ROMÂNIA5 days ago

Marcel Ciolacu, la depunerea listei alianței PSD-PNL la europarlamentare: Venim cu o ofertă europeană de stabilitate și de construcție

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Bogdan Ivan: Prin mințile geniale ale tinerilor cercetători, Romania devine una din cele mai importante țări din regiune și chiar un potențial hub pentru tehnologii emergente, cercetare și inovare

NATO6 days ago

Un discurs cât pentru istoria de 75 ani a NATO. Stoltenberg: Europa are nevoie de SUA pentru securitatea sa. Influența aliaților europeni multiplică puterea Americii

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Viitoarea agendă strategică UE trebuie să se concentreze pe “consolidarea construcţiei europene” privind securitatea, apărarea și extinderea Uniunii

NATO1 week ago

Klaus Iohannis apreciază că șansele sale la șefia NATO sunt “rezonabile”: Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva

U.E.1 week ago

Ministrul de Interne al Austriei mulțumește României pentru ”munca extraordinară depusă pentru securizarea frontierelor externe” ale UE

Trending