Președinția irlandeză a Consiliului UE va sprijini inițiativele europene destinate dezvoltării industriei farmaceutice și sectoarelor avansate de înaltă tehnologie, subliniază ambasadorul Brendan Ward

Industria farmaceutică reprezintă unul dintre pilonii economiei irlandeze, generând peste 50% din exporturile Irlandei, ceea ce înseamnă și o forță de muncă valoroasă, de peste 75.000 de locuri de muncă pe insulă, fiind considerată un sector strategic al industriei farmaceutice europene. Într-un răspuns pentru CaleaEuropeana.ro, ambasadorul Irlandei la București a subliniat că țara sa va sprijini pe deplin inițiativele europene destinate dezvoltării industriei farmaceutice și sectoarelor avansate de înaltă tehnologie. 

„În Irlanda, dispunem de un cadru relativ atractiv pentru sprijinirea companiilor din domeniul științelor vieții, în special în domeniile cercetării și dezvoltării, precum și prin inițiative conduse de universitățile și instituțiile noastre de învățământ superior. Abordări similare au fost adoptate de o serie de alte state membre. Uniunea Europeană susține, desigur, în general, aceste sectoare avansate de înaltă tehnologie, iar la nivelul UE există o serie de măsuri menite să sprijine industria în întreaga Europă. În calitate de președinție și de stat membru, susținem pe deplin aceste inițiative”, a precizat ambasadorul Brendan Ward la evenimentul de prezentare a agendei Președinției irlandeze a Consiliului UE.

Ambasadorul a subliniat faptul că, în general, facilitățile fiscale pentru industrie sunt în apanajul statelor membre: „Ca regulă generală, în domeniile sănătății și științelor vieții, responsabilitatea pentru măsurile fiscale și de venituri revine statelor membre, și nu Uniunii Europene.”

Ambasadorul Irlandei la București, Brendan Ward, a prezentat vineri, 3 iulie, agenda președinției irlandeze a Consiliului Uniunii Europene, mandat care a început la 1 iulie și se va finaliza la sfârșitul anului.

Citiți și: Prioritățile și provocările Președinției irlandeze la Consiliul UE, prezentate de Ambasadorul Brendan Ward: Competitivitate, valori și securitate

De asemenea, este a opta oară când Irlanda deține această funcție. Prin urmare, președinția irlandeză și-a stabilit trei priorități majore: competitivitate, valori și securitate, la care se adaugă negocierile privind viitorul buget multianual al UE și continuarea procesului de extindere a blocului comunitar.

Citiți și: Industria farmaceutică, cel mai important sector al producției de produse high-tech vândute în UE în 2024 (Eurostat)

Potrivit datelor Eurostat, industria farmaceutică a fost, în 2024, cel mai important sector al producției de produse de înaltă tehnologie vândute în Uniunea Europeană. Producția vândută de produse high-tech în UE a fost evaluată, în 2024, la 414 miliarde de euro, iar farmaceuticele au reprezentat 29,1% din această sumă, fiind cea mai mare pondere dintre toate categoriile analizate.

Citiți și: Europa cu două viteze în sănătate: Ce reforme sunt necesare în sectorul farmaceutic pentru a îmbunătăți accesul pacienților din România la inovație, urmând modele de bună practică din UE

© Edita CaleaEuropeana

IRLANDA a încheiat pe 4 martie 2026 Acordul-cadru pentru acces rapid la medicamente (2026–2029). Ministerul Sănătății din Irlanda a semnat două acorduri-cadru cu industria farmaceutică inovatoare (IPHA) și cu producătorii de generice/biosimilare (MFI).

  • Obiectivul central: reducerea timpului de rambursare la 180 de zile până în primul trimestru al lui 2029.
  • Acordurile includ o finanțare record de 217 milioane de euro pentru bugetul de medicamente în 2025, din care 30 de milioane de euro sunt dedicate medicamentelor noi. Dar și un program pilot de acces timpuriu pentru boli rare.
  • Statul și industria au construit împreună un parteneriat strategic pe 4 ani, cu reguli clare și predictibile.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare