Connect with us

U.E.

Prima etapă a EU-Catalyst Partnership, lansat în cadrul COP26, a fost marcată printr-o cerere de proiecte tehnologice ecologice de mare anvergură cu sediul în Europa

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Programul Breakthrough Energy Catalyst a lansat pe 11 ianuarie o cerere de proiecte tehnologice ecologice de mare anvergură cu sediul în Europa. Cererea va declanșa investiții într-un portofoliu de proiecte cu potențial ridicat în domeniul hidrogenului curat, al combustibililor sustenabili pentru aviație, al captării directe a aerului și al stocării energiei pe termen lung.

Aceasta marchează prima etapă importantă a parteneriatului UE-Catalyst, pe care Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și Breakthrough Energy Catalyst l-au lansat în noiembrie 2021, în contextul celei de-a 26-a Conferințe a părților la schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, în prezența președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, și a lui Bill Gates, fondatorul Breakthrough Energy, împreună cu președintele Băncii Europene de Investiții, Werner Hoyer.

Parteneriatul va mobiliza 1 miliard de dolari (aproximativ 820 de milioane de euro) în perioada 2022-2026 pentru a accelera implementarea și comercializarea tehnologiilor inovatoare care contribuie la realizarea ambițiilor europene în materie de “Green Deal” și la atingerea obiectivelor climatice ale Europei până în 2030 și a neutralității climatice până în 2050.

Citiți și COP26: UE face parteneriat cu BEI și programul ”Breakthrough Energy Catalyst” pentru a stimula investițiile în tehnologii curate

Prin EU-Catalyst Partnership dorim să facem un salt îndrăzneț în direcția atingerii obiectivelor noastre climatice. Avem nevoie de o revoluție tehnologică la scară mondială, de investiții mari, de mai multe riscuri financiare și de mai multe inovații care să schimbe regulile jocului, precum și de politici care să sprijine parteneriatele public-privat în întreaga lume“, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Finanțarea europeană pentru parteneriatul UE-Catalyst provine din Orizont Europa și din Fondul pentru Inovare, gestionat în cadrul InvestEU. Se preconizează că fiecare euro din fonduri publice va mobiliza trei euro din fonduri private.

Inițiativa EU-Catalyst Partnership completează multiplele acțiuni deja lansate în cadrul Pactului Verde European (EGD) și al Planurilor naționale de Redresare și Reziliență (PNRR) finanțate de NextGenerationEU.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

CONSILIUL UE

Ministrul Bogdan Aurescu: Este momentul să fie reluat proiectul organizării la Kiev a unei reuniuni a miniștrilor de externe din UE, ca expresie simbolică a sprijinului acordat Ucrainei

Published

on

© European Union, 2022

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, consideră că este momentul de a fi reluat proiectul organizării la Kiev a unei reuniuni a Consiliului Afaceri Extere al UE, ca expresie simbolică a sprijinului acordat de Uniune, ca întreg, Ucrainei, propunere avansată de acesta înainte de declanșarea războiului.

Oficialul român a participat luni la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, agenda reuniunii a inclus un schimb de opinii aprofundat referitor la agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv o discuție cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, și cu participarea ministrului de externe canadian Mélanie Joly, precum și un dialog privind Balcanii de Vest, urmat de o reuniune de lucru cu miniștrii de externe din statele din această regiune. 

Oficialii europeni au abordat, de asemenea, pe scurt, rezultatele vizitei Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate în Chile și Panama, ultimele evoluții din Etiopia și situația sprijinului financiar al UE pentru Autoritatea Palestiniană.

Înaintea reuniunii CAE, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat, alături de omologii europeni, la reuniunea Comitetului ministerial comun UE-Canada, co-prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și de ministrul afacerilor externe al Canadei.

Miniștrii europeni de externe au analizat cele mai recente evoluții din Ucraina, măsurile de asistență ale UE și statelor membre, precum și coordonarea la nivel internațional pentru eforturile de sprijinire a Ucrainei, pe toate palierele. La discuții au participat miniștrii afacerilor externe din Ucraina, Dmitro Kuleba, și Canada, Mélanie Joly.

Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat măsurile cuprinzătoare de sprijin ale României, pe multiplele paliere, inclusiv în contextul contactelor bilaterale recente la nivel înalt de la București, din 22 aprilie 2022 (vizita ministrului Kuleba), și de la Kiev, din 26 aprilie 2022 (vizita prim-ministrului Nicolae Ciucă). Șeful diplomației române a arătat că România va continua eforturile în plan umanitar, inclusiv prin asistența oferită refugiaților ucraineni care au intrat și continuă să intre pe teritoriul României, a căror cifră se apropie de un milion de persoane, și respectiv prin operarea hub-ului internațional umanitar de la Suceava.

De asemenea, oficialul român a exprimat susținere pentru pachetul al șaselea de sancțiuni împotriva Rusiei, având în vedere importanța menținerii presiunii asupra acesteia, precum și necesitatea ca o soluție care să permită adoptarea pachetului să fie găsită cât mai curând. A reiterat, totodată, sprijinul pentru perspectiva europeană a Ucrainei, alături de Republica Moldova și Georgia, pledând pentru emiterea Opiniilor Comisiei privind acordarea statutului de aderare la UE pentru toate cele trei state asociate cât mai curând, aceste Opinii reprezentând foi de parcurs absolut necesare pentru procesul de reformă privind aderarea. 

În contextul dificultăților întâmpinate de Ucraina în exportul de cereale, ministrul român a informat cu privire la eforturile pe care România le face pentru a facilita transportul acestora, prezentând cantitățile de cereale ucrainene care au fost deja exportate prin portul Constanța.

A exprimat disponibilitatea României pentru asigurarea un acces mai bun, inclusiv feroviar, la porturile fluviale și maritime din România. A arătat că România va continua eforturile în acest sens, având în vedere preocupările legate de riscul unei crize alimentare internaționale, în actualul context.

Totodată, a subliniat necesitatea unui efort internațional mai larg pentru a mobiliza sprijinul cât mai multor state pentru crearea unui coridor, inclusiv maritim, de transport al produselor ucrainene, mai ales cereale, spre terțe destinații, implicând și rutele prin România și portul Constanța. 

În ceea ce privește Balcanii de Vest, ministrul român de externe a exprimat apreciere pentru discuția strategică privind angajamentul UE în regiune și pentru propunerile rezultate în urma procesului de reflecție la nivel de grup de lucru pe acest subiect. În acest context, a salutat includerea, în documentul elaborat în acest sens de Serviciul European de Acțiune Externă, a propunerii înaintate de România referitoare la realizarea unui exercițiu cuprinzător de cartografiere a mediului informațional în Balcanii de Vest, care va permite adaptarea măsurilor UE în domeniul securității cibernetice.

În contextul agresiunii militare ruse din Ucraina, ministrul român de externe a subliniat importanța menținerii Balcanilor de Vest pe calea europeană și a reiterat sprijinul României pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Albania și R. Macedonia de Nord, cât mai curând posibil. Având în vedere acțiunile destabilizatoare ale actorilor terți asupra regiunii, ministrul Bogdan Aurescu a punctat relevanța alinierii partenerilor din Balcanii de Vest la politica externă și de securitate comună a UE, cu atât mai mult în actualul context.

Totodată, oficialul român a exprimat sprijin în favoarea reducerii efectelor războiului asupra regiunii, cu accent pe reducerea dependenței energetice de Rusia, consolidarea rezilienței și ajutor pentru gestionarea refugiaților. A reamintit, în context, importanța coordonării cu SUA, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și NATO.

Cea de a treia reuniune a Comitetului ministerial comun UE-Canada a trecut în revistă stadiul relațiilor UE-Canada, inclusiv în contextul marcării celei de-a cincea aniversări de la inițierea aplicării provizorii a Acordului de Parteneriat Strategic UE-Canada din 2017, și a analizat modalitățile de intensificare a cooperării în domeniul politicii externe și de securitate. Cu ocazia reuniunii, a fost adoptată o Declarație Comună.

Ministrul Bogdan Aurescu a salutat cooperarea UE-Canada în materie de securitate și apărare, bazată pe priorități comune în materie de politică externă, precum și cooperarea în sprijinul democrației, al drepturilor omului și al unei ordini internaționale bazate pe norme.

A arătat că Declarația Comună adoptată reafirmă angajamentul Canadei pentru securitatea europeană și reflectă cooperarea aprofundată UE-Canada în domenii de interes comun. A exprimat apreciere pentru participarea Canadei la proiecte în cadrul Cooperării Permanente Structurate (PESCO) privind mobilitatea militară. În acest sens, a încurajat aprofundarea cooperării UE-Canada în materie de securitate și apărare, pentru o valorificare optimă a potențialului acesteia.

Oficialul român a menționat preocupările de securitate în regiune, generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. În acest context, a exprimat aprecierea pentru reflectarea în textul Declarației Comune a disponibilității de a coopera cu partenerii pentru a consolida reziliența Republicii Moldova și a altor parteneri estici. 

A adresat mulțumiri Canadei pentru angajamentul constant și contribuția semnificativă la securitatea europeană, în special în regiunea extinsă a Mării Negre. Astfel, în contextul priorității României de consolidare a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat relevanța menținerii rolului important al Canadei pentru securitatea regională, a mulțumit pentru participarea constantă și consistentă a statului nord-american la poliția aeriană aliată în țara noastră și a exprimat speranța unei creșteri a prezenței militare canadiene în România. 

Ministrul Aurescu a ridicat, și cu acest prilej, problema sprijinului pentru tranzitul cerealelor ucrainene, prin portul Constanța, spre terțe piețe, ministrul canadian exprimând disponibilitatea deplină a țării sale de a sprijini eforturile României și internaționale în acest sens.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Maia Sandu merge la Bruxelles și Paris. Va deveni primul președinte al R. Moldova care va susține un discurs în plenul Parlamentului European

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în zilele de 17-18 mai o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu prim-ministrul Regatului Belgiei și va avea întrevederi cu oficiali ai instituțiilor UE, se arată într-un comunicat al președinției Republicii Moldova.

Miercuri, 18 mai, la ora locală 15.00, Maia Sandu va  ține un discurs în plenul Parlamentului European, iar la ora 15.30 – o  conferință de presă comună cu Roberta Metsola, președintele Parlamentului European. Joi, 19 mai, președintele Maia Sandu se va întâlni, la Paris, cu Emmanuel Macron, președintele Republicii Franceze.

Sandu, o pro-europeană convinsă desemnată inclusiv “Personalitatea publică a anului 2021” de revista Emerging Europe”, va deveni primul șef de stat al Republicii Moldova care se va adresa plenului Parlamentului European și îi va urma în această ipostază președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a vorbit în plenul PE, prin videoconferință, în primele zile ale războiului declanșat de Rusia împotriva țării sale.

Președinta R. Moldova se va afla la Bruxelles în timp ce țara sa așteaptă un aviz din partea Comisiei Europene cu privire la cererea de aderare la UE. Republica Moldova a finalizat, la 22 aprilie, completarea primei părți a chestionarului de aderare la Uniunea Europeană pe care liderii țării – președinta Maia Sandu și premierul Natalia Gavrilița – l-au înmânat vineri ambasadorului Uniunii Europene în R. Moldova, în cadrul unei ceremonii organizate la Președinția de la Chișinău după ședința de constituire a Comisiei pentru integrare europeană condusă de șefa statului. La data de 12 mai, Republica Moldova a transmis și a doua parte a chestionarului de aderare la UE. Avizul din partea Comisiei Europene și o poziție din partea statelor membre privind acordarea statutului de țări candidate la UE Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei sunt așteptate la summitul Consiliului European din 23-24 iunie.

Republica Moldova este, totodată, cea mai afectată țară de conflictul declanșat de Rusia în Ucraina, fiind țara non-UE care a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni în timp ce se află într-o situație economică dificilă cauzată și de dependența de energia și gazele din Rusia.

Cu toate acestea, Chișinăul este sprijinit de Uniunea Europeană, dar și de state partenere în mod individual, precum România, Germania, Franța sau SUA. În acest sens, Republica Moldova a participat la finele săptămânii trecute pentru prima dată în istoria sa la o reuniune a țărilor G7.

Recent,  Parlamentul European a solicitat statelor membre ale Uniunii Europene să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE, iar Comisia Europeană a decis să mobilizeze o sumă suplimentară de 52 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinată promovării rezilienței, redresării și reformelor pe termen lung ale acestei țări.

De asemenea, mai mulţi donatori europeni şi internaţionali au convenit la data de 5 aprilie să ofere Republicii Moldova ajutoare în valoare de 695 de milioane de euro, în cadrul unei conferințe organizate la Berlin de Germania, Franța și România prin care cele trei țări UE și NATO au lansat “Platforma de sprijin pentru Moldova”.

Continue Reading

ROMÂNIA

Nicolae Ciucă o felicită pe Elisabeth Borne, prima femeie prim-ministru al Franței din ultimii 30 de ani: Să consolidăm legăturile istorice dintre România și Franța

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a felicitat-o, luni, într-un mesaj pe Twitter, pe Elisabeth Borne, actualul ministru al muncii francez, pentru numirea în funcţia de prim-ministru al Franţei, şi a asigurat-o pe aceasta de conlucrare în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două state.

“Felicitări Elisabeth Borne şi urări călduroase de succes cu ocazia numirii dumneavoastră în funcţia de şef al Guvernului Franţei! Sunt gata să lucrez cu dumneavoastră, în cadrul Parteneriatului Strategic România Franţa, pentru a consolida legăturile istorice dintre cele două ţări ale noastre”, a transmis Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a ales-o luni pe Elisabeth Borne, actualul ministru al muncii, drept viitorul său prim-ministru, a anunţat Palatul Elysee într-un comunicat, devenind astfel prima femeie care va deţine această funcţie din 1992, relatează Reuters şi AFP. 

“Preşedintele Republicii a numit-o pe Elisabeth Borne prim-ministru şi a însărcinat-o cu formarea unui guvern”, a precizat preşedinţia într-un comunicat. Edith Cresson era singura femeie care a ocupat până acum acest post (1991-1992) în preşedinţia socialistului Francois Mitterrand.

Elisabeth Borne, în vârstă de 61 de ani, are experienţă în administraţie şi înainte de a se alătura guvernului lui Macron a lucrat pentru mai mulţi miniştri socialişti.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL UE20 mins ago

Ministrul Bogdan Aurescu: Este momentul să fie reluat proiectul organizării la Kiev a unei reuniuni a miniștrilor de externe din UE, ca expresie simbolică a sprijinului acordat Ucrainei

NATO24 mins ago

Stoltenberg cere aliaților să fie “uniți în acest moment istoric” al deciziilor Finlandei și Suediei de a adera la NATO. Turcia insistă că nu va aproba extinderea Alianței

PARLAMENTUL EUROPEAN12 hours ago

Maia Sandu merge la Bruxelles și Paris. Va deveni primul președinte al R. Moldova care va susține un discurs în plenul Parlamentului European

ROMÂNIA13 hours ago

Nicolae Ciucă o felicită pe Elisabeth Borne, prima femeie prim-ministru al Franței din ultimii 30 de ani: Să consolidăm legăturile istorice dintre România și Franța

ROMÂNIA16 hours ago

Ministrul de interne Lucian Bode, vizită de lucru la Washington, la aniversarea a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA

ROMÂNIA17 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

ROMÂNIA17 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu vicepreședintele companiei Lockheed Martin despre consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA

NATO17 hours ago

Klaus Iohannis: România salută decizia Suediei de a adera la NATO și susține un proces rapid de extindere. Alianța noastră va fi mai puternică ca niciodată

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

UE pregătește un plan care să permită plata gazului rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei

NATO18 hours ago

Decizie istorică la Stockholm: Suedia a decis să depună cererea de aderare la NATO, punând capăt unei perioade de două secole de neutralitate

ROMÂNIA17 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO2 days ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO2 days ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL2 days ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO2 days ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE7 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA7 days ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

De la Chișinău, secretarul general al ONU mulțumește R. Moldova pentru ”exemplul de umanitate” în criza refugiaților ucraineni

Team2Share

Trending