COMUNICATE DE PRESĂ
Primăria Oradea va cofinanța realizarea Centrului de transfer tehnologic al Universității din Oradea, proiect care implică construirea unei clădiri noi de tip „smart-campus” în incinta campusului universitar
Published
5 years agoon
By
REDACTIA
Primăria Oradea va confinanța realizarea Centrului de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea.
În ședința Consiliului Local de miercuri, 17 aprilie 20219, a fost aprobată documentația tehnico-economică faza Studiu de fezabilitate, precum și indicatorii tehnico-economici și contribuţia proprie aferente investiției ”Dezvoltarea Centrului de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea – ”Smart Industries”, se menționează într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Beneficiarul proiectului este Universitatea din Oradea, municipalitatea participând la elaborarea cererii de finanțare și asigurând co-finanțarea în baza unui acord de parteneriat semnat la începutul acestei luni.
”Universitatea vine cu terenul și cu expertiza, Primăria Oradea vine cu partea de co-finanțare, aceasta reprezintă aproximativ 55% din valoarea acestui proiect și diferența de bani o accesăm din bani europeni. În felul acesta, practic vom avea un centru de transfer care va permite ca studenții care vor absolvi disciplinele tehnice, cele cu profil industrial din Oradea să facă practică în laboratoare care au dotări identice cu cele din industria orădeană”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Proiectul propune construirea unei clădiri noi de tip ”smart-campus” în incinta campusului universitar, cu o suprafață construită de aproximativ 827,5 mp, având un regim de înălțime subsol+parter+etaj.
Clădirea va fi dotată cu laboratoare (pentru linii de roboți industriali, sudură cu laser, centre de prelucrare cu comandă numerică și programarea acestora etc.), spații de birouri de cercetare și inovare, spații de conferințe, cursuri, prezentări și zonă expozițională.
Dotarea se va realiza în baza consultării principalelor companii din Parcul Industrial și din economia orădeană. Printre avantaje se numără faptul că firmele se vor putea implica în anii următori în dotarea suplimentară, respectiv înlocuirea unor elemente de laborator pe măsură ce acești roboți industriali se modernizează, iar studenții de la Universitatea din Oradea își vor putea dezvolta abilitățile și vor putea face practică pe aparaturi de ultimă generație, conectarea dintre Universitate și mediul economic orădean devenind astfel mult mai bună.
În ceea ce privește amenajările exterioare, proiectul propune crearea de spații publice amenajate care vor funcționa ca spații de agrement urban pentru relaxare și recreere, adresate atât studenților cât și cercetătorilor, angajaților și vizitatorilor centrului. De asemenea proiectul mai prevede zonă de gazon în jurul clădirii, plantarea a 24 de mesteceni semi-maturi, realizarea unor alei noi, reabilitarea zonei de acces între clădirea nouă și corpul T, montarea a 15 bănci și 7 scaune, înlocuirea unei porțiuni de gard și a porții de acces între construcția nouă și corpul T.
Valoarea totală a proiectului este de 31.703.395,18 lei (TVA inclus), durata de execuție estimată fiind de 24 de luni.
Proiectul este în curs de depunere spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Apel de proiecte nr. POR/2018/1/1.1.A./1.Axa prioritara 1, Prioritatea de investiţii 1.1. Promovarea investiţiilor în C&I, dezvoltarea de legături şi sinergii între întreprinderi, centrele de cercetare şi dezvoltare şi învăţământul superior, în special promovarea investiţiilor în dezvoltarea de produse şi de servicii, transferul de tehnologii, inovarea socială, ecoinovarea şi aplicaţiile de servicii publice, stimularea cererii, crearea de reţele şi de grupuri şi inovarea deschisă prin specializarea inteligentă, precum şi sprijinirea activităţilor de cercetare tehnologică şi aplicată, liniilor-pilot, acţiunilor de validare precoce a produselor, capacităţilor de producţie avansate şi de primă producţie, în special în domeniul tehnologiilor generice esenţiale şi difuzării tehnologiilor de uz general, Operațiunea A – Sprijinirea entităților de inovare și transfer tehnologic (ITT).

You may like
Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea și-a recăpătat înfățișarea după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Eurodeputatul Rareș Bogdan: Primarul Ilie Bolojan, un român autentic care a înțeles că istoria unui oraș este la fel de importantă ca existența locurilor de muncă
Corina Crețu vizitează șantierele proiectelor din fonduri europene aflate în derulare în Oradea: Orașul este un exemplu nu numai pentru România, ci şi pentru întreaga UE privind absorbția de fonduri europene
Societatea liberală și Institutul de Studii Populare organizează, la Oradea, evenimentul ”Orașe inteligente & Agenda urbană a Uniuniir Europene”, în parteneriat cu Martens Centre for European Studies și Fundația Hanns Seidel
Alianța Vestului: Primarii orașelor Arad, Cluj-Napoca, Oradea și Timișoara semnează sâmbătă documentul de temelie al unui parteneriat regional unic pentru infrastructură și interconectare cu bani europeni
COMUNICATE DE PRESĂ
New Strategy Center organizează, la Sinaia, conferința internațională “The Reconstruction of Ukraine and the Strategic Role of Romania”
Published
12 hours agoon
December 11, 2023
New Strategy Center organizează conferința internațională “The Reconstruction of Ukraine and the Strategic Role of Romania” în perioada 13-14 Decembrie 2023, în Sinaia, în vederea dezbaterii multiplelor aspecte referitoare la procesul de reconstrucție a Ucrainei și evidențierea rolului strategic pe care România trebuie să-l joace în acest context. Conferința reunește oficiali din Ucraina, Republica Moldova, din România și din alte state UE și NATO, experți independenți, reprezentanți ai mediului de afaceri, academic, ai corpului diplomatic, fiind cea mai amplă conferință din România dedicată acestei teme. Conferința este organizată sub patronajul Guvernului României.
Evenimentul va putea fi urmărit integral în format online pe site-ul www.newstrategycenter.ro sau pe pagina de Facebook New Strategy Center, dar și pe pagina de Facebook Calea Europeană, partener media al evenimentului.
Agenda conferinței și biografiile speakerilor pot fi consultate aici.
Deși războiul din Ucraina continuă cu intensitate, este tot mai amplă dezbaterea la nivel internațional privind maniera în care se va desfășura procesul de reconstrucție și sursele sale de finanțare. Va fi cel mai amplu proces de reconstrucție de după al Doilea Război Mondial, depășind ca magnitudine și costuri celebrul Plan Marshall. Cele mai optimiste evaluări indică o valoare a costurilor de minim 400 miliarde USD, dar acestea cresc deoarece distrugerile provocate de Rusia continuă.
Procesul de reconstrucție a debutat deja în regiunile eliberate în 2022 de sub ocupația rusă, așteptându-se ca dinamica sa să fie mult mai accelerate odată cu încetarea ostilităților. Este necesar ca România să participe din plin la acest proces, susținând companiile românești care au experiența și competența necesare pentru a participa în multiple domenii de interes la reconstrucția țării vecine. Totodată, România trebuie să își asume rolul de hub pentru eforturile occidentale de reconstrucție a sudului Ucrainei, una dintre ariile cele mai afectate de război. Proximitatea față de regiuni precum Odesa, Mykolaiv, Herson sau Zaporojie crează un mare avantaj pentru România și face din țara noastră o platformă firească pentru companiile străine. Zona Galați-Brăila se poate dezvolta într-un hub logistic care, ulterior, cu finanțare europeană, să adauge și porturile Giurgiulești, din Republica Moldova, și Reni și Izmail din Ucraina. Ar putea fi un exemplu de cooperare transfrontalieră, cu efecte benefice pentru toate cele trei țări. Cooperarea transfrontalieră va dinamiza prezența economică și investițiile străine inclusiv în județele din estul României, aflate la granița cu Republica Moldova și Ucraina, zona Moldovei înregistrând încă decalaje de dezvoltare, comparativ cu alte regiuni ale României.
În plus, România va avea avantajul unei surse de energie constante și predictibile pentru următorii 12-15 ani, vitală pentru companiile care fabrică mai ales materiale de construcții și care folosesc multă energie în procesul de producție. Este vorba de gazul din Marea Neagră, o sursă de peste 100 miliarde metri cubi (minim 8 m3 anual). În 2027, odată cu începerea producției din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, România va deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.
Procesul de reconstrucție este, în același timp și un proces de modernizare a Ucrainei, în contextul aderării acestei țări la UE. România poate ajuta Ucraina, la fel și Republica Moldova, prin pregătirea reprezentanților administrației publice locale și centrale, prin cursuri de formare finanțate de UE.
Reconstrucția sudului Ucrainei trebuie privită de România ca un proces care să angreneze și Republica Moldova, conectivitatea și dezvoltarea economică contribuind la bunăstarea României și a vecinilor noștri și la sucesul integrării acestora în Uniunea Europeană.
New Strategy Center crede că este în interesul României ca Ucraina să fie un stat independent prosper, democratic, integrat în UE și NATO. Un stat stabil, predictibil și un bun vecin al țării noastre. Tocmai de aceea este necesar ca România să sprijine în continuare eforturile Ucrainei de a-și recâștiga suveranitatea asupra teritoriilor ocupate și să o susțină să devină un membru cu drepturi depline al comunității democratice euro-atlantice.
New Strategy Center este un think tank românesc specializat în politică externă, de apărare și de securitate, o organizație non-partizană și non-guvernamentală. New Strategy Center își desfășoară activitatea pe trei paliere principale: furnizarea de contribuții analitice și consultanță de specialitate pentru factorii de decizie; organizarea de dezbateri regulate, atât interne, cât și publice, pe teme de actualitate; dezvoltarea activității externe prin parteneriate cu instituții sau organizații similare din întreaga lume, documente politice comune și conferințe internaționale. Regiunea Mării Negre și a Balcanilor sunt domenii prioritare de interes pentru New Strategy Center.
COMUNICATE DE PRESĂ
Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Institutul Francez și Mushuroi Creative Hub organizează o nouă ediție “EuroFabrique Cluj”, laboratorul de proiecte educaționale și artistice
Published
4 days agoon
December 7, 2023
Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Institutul Francez din România și Mushuroi Creative Hub în colaborare cu ANdÉA – Asociația Națională a Școlilor de Artă și Design din Franța organizează în perioada 5 – 10 decembrie 2023 EuroFabrique Cluj, a doua ediție a proiectului inițiat în 2022 la Grand Palais Ephèmere de RMN-Grand Palais, École des Arts Décoratifs Paris și ANdÉA în cadrul Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
EuroFabrique Cluj este un spațiu de coeziune și un laborator de proiecte educaționale și artistice care încurajează producțiile culturale interdisciplinare și participative. Proiectul înființează la Cluj-Napoca la Mushuroi Creative Hub (Piața 1 mai nr 4-5, Cluj-Napoca), un spațiu de interacțiune care reunește 170 de studenți și profesori din diferite domenii artistice din România, Franța, Germania, Italia, Letonia, Portugalia, Republica Moldova și Ucraina, personalități importante ale scenei culturale și artistice europene și reprezentanți ai publicului larg. Scopul EuroFabrique Cluj este de a stimula creativitatea în diferite contexte de colaborare, de a crește calitatea acțiunii artistice, a cercetării, a colaborării interdisciplinare.
Astfel, 19 instituții de învățământ superior cu profil artistic au fost invitate să colaboreze în cadrul a 4 microproiecte creative cu impact cultural, educațional și social. EuroFabrique Cluj adaptează formatul și metoda de lucru originale EuroFabrique, cu studenți și profesori de la 5 universități de artă din România, în parteneriat cu 7 școli de artă din Franța și 7 universități din alte țări europene, care se reunesc în echipe multinaționale pentru a reflecta asupra identității noastre europene și a imagina Europa de mâine în cadrul atelierului intensiv de la Mushuroi Creative Hub. Implementarea unor metode pedagogice alternative la nivel educațional-artistic și organizarea de mese rotunde, conferințe, sesiuni de mentorat în cadrul acestui atelier de creativitate colaborativă problematizează un spectru larg de cunoaștere prin participarea la eveniment a unor personalități și intelectuali de prestigiu internațional.
Răpirea Europei este tema care reiterează mitul european și pune în egală măsură sub semnul întrebării obiectivele societății noastre globalizate. Problemele actuale, cum ar fi migrația și schimbările climatice, precum și iminentele crize economice, sanitare, sociale și politice, au repercusiuni imediate și conduc la stări succesive de insecuritate. În același timp, acestea ne motivează să ne reconsiderăm valorile, punând la îndoială deciziile prompte și luând măsuri care stabilesc un curs viabil pentru viitorul omenirii.
Procesele, metodologia, experimentul, afirmă doza de creativitate de care depinde tot mai mult viitorul nostru. Prin intermediul EuroFabrique Cluj ne imaginăm situații și fapte, formulăm predicții și abordăm provocări în mediile sensibile în care coexistăm. Suntem deschiși către natură și viață, susținuți de tradiție și de noile tehnologii. Intenția este de a recupera, metaforic, ideea de coeziune a identităților culturale și de constituire a unui limbaj plurivalent al comunității europene. Diversitatea acestui limbaj rezidă în bogăția posibilităților de a imagina multiplele fațete ale unui viitor european comun, stabil.
În paralel cu atelierul, Institutul francez din România Cluj-Napoca – cu sprijinul Institutului Francez Paris – organizează un program profesional dedicat studenților participanți. Axate pe aspecte legate de mobilitate și rezidențele europene care oferă oportunități tinerilor artiști, o serie de mese rotunde le vor permite studenților să afle mai multe despre perspectivele lor profesionale în Europa. De asemenea, în programul evenimentului o serie de prelegeri și mese rotunde vor fi susținute la invitația Clusterului de Industrii Creative Transilvania de o serie de personalități marcante ale scenei de artă contemporană din România care vor face cunoscute participanților detalii importante din mecanismele de funcționare ale acesteia.
După o perioadă de lucru intensiv cu circuit închis, proiectele colaborative vor putea fi vizionate în cadrul Preview Day, de către persoanele invitate special la eveniment, iar în cadrul Open Day de publicul larg. Astfel, în data de 8 decembrie 2023, cu ocazia Preview Day, peste 20 de curatori, directori de centre de artă și critici de artă europeni sunt invitați să se implice în sesiuni de mentorat cu studenții participanți, iar reprezentanții sponsorilor, ai mass media și invitații speciali sunt așteptați să participe la deschiderea oficială a evenimentului de la ora 10.00 și la diferite tururi ghidate. În aceeași zi, Institutul Francez invită Asociația Națională a Centrelor de Artă Contemporană din Franța, o rețea de aproape 50 de centre de artă contemporană să organizeze o masă rotundă axate pe problematici ecologice și de mediu, cu participarea a numeroase personalități.
Publicul larg este invitat să participe în data de 9 decembrie 2023 la EuroFabrique Open Day, în cadrul căreia se vor organiza tururi ghidate ale proiectelor artistice (în intervalul orar 12.00 – 18.00) și închiderea oficială a evenimentului (16.00 – 18.00).
EuroFabrique Cluj găzduiește și prima ediție a EuroFabrique Think Camp, un proiect de cooperare condus de ANdEA în parteneriat cu Fundația Cerveira Art Biennal (PT), Clusterul de Industrii Creative Transilvania (RO) și Le Signe, Centre National du Graphisme (FR), alături de Académie de Recherche et d’Enseignement Supérieur (BE), l’Ecole des Arts Décoratifs Paris (FR) și Réunion des Musées Nationaux – Grand Palais și cu sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene pentru a contribui la tranziția energiei EuroFabrique într-un proiect pe termen lung, continuând să activeze aceeași abordare colaborativă și implicarea activă a tinerilor creativi europeni. Această primă tabără își propune să formalizeze transformarea EuroFabrique într-o marcă ce poate fi adoptată de orice rețea de școli de artă din țările europene.
Instituții de învățământ superior participante
‘’Europe’s wall’’
RO: Universitatea Națională de Arte din București
FR: Ecole supérieure d’Art & Design Le Havre / Rouen
LATV: Art Academy of Latvia, Riga
FR: École Supérieure d’Art et Design Valence-Grenoble
“Looking for a name [unraveling the myth]”
RO: Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași
UKR: Kyiv National University of Culture and Arts
MD: Academy of Music, Theatre and Fine Arts Chișinău
FR: Ecole Supérieure d’Art Annecy Alpes
GE: Koeln International School of Design
FR: Ecole nationale supérieure des arts de Bourges
‘’The Myth of Orpheus and Eurydice in Fine and Performing Arts’’
RO: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru și Film
RO: Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice I.L. Caragiale București
FR: École des arts décoratifs, Paris
IT: Universita di Firenze
“EuroTales – Less Waste Connecting Identities”
RO: Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Arte și Design
FR: Haute école des arts du Rhin Mulhouse – Strasbourg
FR: L’ École des Beaux-Arts de Nantes
PT: University of Beira Interior – Covilhã
IT: Brera Academy of Fine Arts – Milan
Organizatori
Clusterul de industrii creative Transilvania (CICT) – reprezintă industriile creative din regiunea de Nord-Vest a României, ca ONG al cărui scop este de a contribui la conectarea cu alte industrii din ecosistemul local, național și internațional. CICT sprijină inițiativele sectorului public-privat și se concentrează pe potențialul de internaționalizare a mediului creativ, artistic și cultural al regiunii. Prin urmare, CICT dezvoltă idei de proiecte și depune cereri de acces la fonduri publice, naționale sau europene pentru a atrage resursele necesare pentru cluster. Scopul CICT este de a crește competitivitatea întreprinderilor din domeniul industriilor creative, bazată pe utilizarea intensivă a cunoștințelor și de a sprijini și promova proiecte de interes comun, inclusiv proiecte transfrontaliere de anvergură, prin crearea unor mecanisme de colaborare eficiente.
Institutul Francez din România la Cluj-Napoca – Subordonat Ministerului francez al Europei și Afacerilor Externe, Institutul Francez din România este un centru de acțiune lingvistică și culturală care funcționează sub autoritatea Ambasadei Franței în România. Inaugurat în 1991, Institutul din Cluj face parte dintr-o rețea de 4 filiale ale Institutului Francez din toată țara. În fiecare an, de activitățile Institutului Francez din Cluj beneficiază aproximativ 30.000 de persoane. Principalele sale obiective sunt: promovarea limbii franceze, organizarea de evenimente culturale, de schimburi artistice între cele două culturi și de dezbateri pe diverse teme, cooperarea cu autoritățile române, cu universitățile și școlile din regiune, cu societatea civilă și cu alte centre culturale din țară, cursuri, examene, mediatecă.
Mushuroi – este conceput ca o structură de spații și funcții complementare care permit și susțin procesul creativ de dezvoltare a ideilor în proiecte și produse, cu o abordare durabilă și interdisciplinară. Ca spațiu de producție creativă, dedicat promovării creativității ca proces continuu de depășire a mediocrității, Mushuroi oferă un mediu experimental și interactiv în care artiștii și creativii se reunesc pentru a descoperi expresii care îi motivează și îi inspiră.
În colaborare cu:
ANdEA – Asociația națională franceză a școlilor superioare de artă și design – ANDEA este rețeaua celor 45 de școli franceze de artă și design aflate sub egida Ministerului Culturii, repartizate în 60 de campusuri din Franța, inclusiv în teritoriile sale de peste mări. Instituții de învățământ superior și de cercetare, acestea formează 12 000 de studenți în fiecare an și acordă diplome naționale, combinând know-how tradițional și inovator, alimentând cercetarea contemporană și fiind în centrul comunității profesionale de artă și design internaționale. ANdÉA promovează și dezvoltă modele pedagogice și de cercetare unice care alimentează experimentarea și gândirea critică, contribuind la dezbaterea internațională privind ideile contemporane, susținând modelul unic și emancipator al școlilor de artă ca lideri în creație, dar și în responsabilitate și transformare. ANdÉA este angajată cu hotărâre într-o dinamică internațională, cu precădere europeană. ANdÉA este unul dintre cofinanțatorii EuroFabrique Paris și inițiatorul EuroFabrique Think Camps.
Proiect co-finanțat de programul Creative Europe al Uniunii Europene. Cu susținerea financiară a: Ministerului Culturii din România, Institut français, OFAJ, Franco-German Youth Office, Fondation Hippocrène, Banca Transilvania
Powered by Parteneri strategici: Energom, Electroglobal, EnergoBit
Sponsori: BRD, Fundația Transilvania Leaders, USAMV, Da Pino, Epson, PMA invest
Cu sprijinul: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoc și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
COMUNICATE DE PRESĂ
Reprezentanții ICI București au susținut un curs de Cyber Diplomacy în cadrul Interregional CyberDrill pentru Europa și Asia-Pacific, eveniment dedicat îmbunătății capacităților de răspuns la incidente de securitate informatică
Published
6 days agoon
December 5, 2023By
Teodora Ion
Reprezentanții ICI București – Carmen-Elena Cîrnu, Director Științific, și Alexandru Georgescu, Cercetător Științific – au susținut un curs de Cyber Diplomacy în cadrul Interregional CyberDrill pentru Europa și Asia-Pacific, care s-a desfășurat în Cipru în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie.
Potrivit unui comunicat al institutului, evenimentul a fost organizat de Biroul de Dezvoltare a Telecomunicațiilor (BDT) al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU).
Acesta a fost găzduit de Autoritatea de Securitate Digitală din Cipru în cadrul Inițiativei regionale a ITU pentru Europa privind încrederea în utilizarea telecomunicațiilor/TIC și a Inițiativei regionale a ITU pentru Asia și Pacific privind contribuția la un mediu sigur și rezistent al tehnologiei informației și comunicațiilor, conform acordului de la Conferința mondială de dezvoltare a telecomunicațiilor din 2022 (WTDC-22).
Interregional Cyber Drill pentru Europa și Asia-Pacific a avut ca scop îmbunătățirea capacităților de comunicare și de răspuns la incidente ale echipelor participante, precum și asigurarea unui efort colectiv și colaborativ continuu pentru atenuarea amenințărilor cibernetice în rândul echipelor de răspuns la incidente de securitate informatică din Europa și Asia-Pacific (CSIRT).
Concrete & Design Solutions

MApN solicită aprobarea Parlamentului pentru ca România să achiziționeze 200 de rachete pentru sistemele Patriot

Donald Tusk redevine premier al Poloniei. Parlamentul de la Varșovia l-a ales în fruntea unei coaliții care pune capăt epocii conservatoare

Klaus Iohannis: Aderarea României la Schengen ar transmite un mesaj puternic de unitate europeană; deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R. Moldova și Ucraina ar fi “o decizie istorică”

Directorul general al ICI București: Implementarea tehnologiilor AI oferă soluții inovatoare pentru a răspunde nevoilor și cerințelor tot mai complexe ale utilizatorilor

Premierul Bulgariei respinge ideea unor condiții specifice pentru aderarea la Schengen: Negocierile cu Austria sunt în desfășurare

Olaf Scholz cere liderilor din UE să transmită un mesaj de unitate prin continuarea sprijinului pentru Ucraina. Mark Rutte solicită evitarea unui ”dublu blocaj” al ajutorului pentru Kiev pe ambele maluri ale Atlanticului

Nicolae Ciucă: Bugetul pentru 2024 va fi un buget pentru dezvoltarea României. Pentru prima dată în istorie, bugetul educației crește cu 61%. 7,3% din PIB sunt alocați pentru investiții

Într-o reacție ce pare îndreptată spre Ungaria, Dmitro Kuleba spune că ”nu puteți merge împotriva cursului istoriei”: Ucraina va deveni membră a UE. Singura întrebare este dacă cineva va încetini procesul

Ministrul german de externe subliniază importanța continuării sprijinirii Ucrainei pentru a-și putea ”elibera poporul din iad”: Este în interesul nostru de securitate

Consiliul UE subliniază “valoarea adăugată” a Misiunii UE în R. Moldova pentru “politica de securitate și apărare comună” în actualul mediu geostrategic

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească
Trending
- CONSILIUL UE1 week ago
“Situația actuală” a demersurilor de aderare a României și Bulgariei la Schengen se află pe agenda Consiliului JAI. O decizie nu va fi supusă la vot
- ENERGIE1 week ago
Klaus Iohannis, întâlnire cu John Kerry în Dubai: România se alătură Angajamentului Global privind metanul, susținut de SUA și UE, și dorește să fabrice tehnologii verzi
- ENERGIE1 week ago
Klaus Iohannis, discurs la COP28: Până cel târziu în 2050, mixul energetic naţional al României va fi format în proporţie de 86% din energie regenerabilă
- COMUNICATE DE PRESĂ6 days ago
eMAG aniversează 22 de ani. Oricine intră pe site sau în aplicație în perioada 5-7 decembrie și ”învârte” roata aniversară poate câștiga garantat, în fiecare zi, timp de trei zile
- ROMÂNIA1 week ago
Marcel Ciolacu, întâlnire cu românii din SUA: Nu insist să reveniți în România. În schimb, putem dezvolta lucruri împreună, precum includerea României în Visa Waiver