Ministrul britanic de externe, Yvette Cooper, a acuzat Rusia și Iranul că încearcă să „deturneze economia globală”, în contextul în care prețurile petrolului cresc puternic pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și al blocadei din Strâmtoarea Ormuz, transmite dpa, preluat de Agerpres.
Într-o declarație făcută pentru Press Association în timpul unei vizite în Arabia Saudită, Cooper a afirmat că există de mult timp legături strânse între Moscova și Teheran și că cele două state acționează adesea în mod coordonat.
„De-a lungul timpului am văzut aceste legături dintre Rusia și Iran. Le vedem în domeniul tehnologic, le vedem în modul de acțiune, le vedem în aceste tipuri de tactici și în felul în care cele două state încearcă să se sprijine reciproc și să profite împreună din încercarea de a deturna economia globală”, a declarat ea.
Șefa diplomației britanice a avertizat că atât Rusia, cât și Iranul reprezintă o amenințare serioasă pentru stabilitatea economică globală.
„Suntem foarte conștienți de amenințarea pe care atât Rusia, cât și Iranul o reprezintă pentru economia globală și pentru bunăstarea noastră”, a adăugat Cooper.
Declarațiile vin în contextul în care liderul suprem al Iranului a promis că va continua atacurile asupra transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz, în timp ce prețul petrolului a urcat în jurul pragului de 100 de dolari pe baril, pe fondul blocadei acestei rute maritime esențiale pentru transportul global de energie.
În paralel, administrația președintelui american Donald Trump a anunțat că va relaxa temporar unele restricții care împiedicau țările să cumpere petrol rusesc, în încercarea de a stabiliza piața energetică globală.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a precizat că măsura permite temporar achiziționarea petrolului rusesc deja încărcat pe nave aflate pe mare.
„Această măsură, limitată și temporară, se aplică doar petrolului deja în tranzit și nu va aduce beneficii financiare semnificative guvernului rus”, a declarat Bessent într-o postare pe platforma X.
Decizia a alimentat însă temerile că Moscova ar putea profita de războiul din Iran și de creșterea prețurilor la petrol pentru a-și susține economia de război.
Ministrul britanic al energiei, Michael Shanks, a declarat că Regatul Unit nu intenționează să urmeze exemplul Statelor Unite în ceea ce privește relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei.
„Regatul Unit a fost foarte clar că sancțiunile noastre împotriva Rusiei rămân în vigoare. Trebuie să facem tot ce putem pentru a exercita presiune asupra Rusiei, astfel încât să putem câștiga acest război în Ucraina”, a spus el.
Și ministrul britanic al apărării, John Healey, a sugerat că „mâna ascunsă” a președintelui rus Vladimir Putin ar putea fi implicată în unele dintre tacticile folosite de Iran, avertizând că scumpirea petrolului oferă Moscovei resurse suplimentare pentru finanțarea războiului din Ucraina.
În același timp, premierul britanic Keir Starmer a declarat că guvernul de la Londra încearcă să contribuie la detensionarea situației și cooperează cu alți lideri internaționali pentru a stabiliza aprovizionarea globală cu petrol.
