România sprijină Muntenegru în procesul de aderare la Uniunea Europeană, din perspectivă politică, dar și tehnică, i-a transmis președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președintelui Muntenegrului, Jakov Milatović.
Nicolae Ciucă l-a felicitat pe președintele Muntenegrului pentru ”efortul personal depus în intensificarea pașilor pe care țara sa îi face în parcursul european” și și-a exprimat ”speranța că guvernul muntenegrean va continua reformele, în ritmul convenit cu Comisia Europeană”.
”Muntenegru este un partener al nostru și în NATO, unde conlucrăm pentru securitatea comună și stabilitatea în regiune. Pe plan economic, schimburile comerciale dintre țările noastre au potențial consistent de creștere. Bucureștiul și Podgorița au perspective de colaborare și în agricultură, justiție, educație și energie”, a amintit președintele Senatului.
Klaus Iohannis a expus această idee și în pledoaria susținută cu prilejul discursului rostit la începutul lunii februarie în fața Parlamentului European, cu ocazia dezbaterilor desfășurate sub deviza ”Aceasta este Europa”.
În viziunea sa, extinderea UE reprezintă o parte esențială a răspunsului strategic la actualul context geopolitic și o investiție într-o pace durabilă și în democrație.




