Turcia: Rezultatele alegerilor au fost validate; Partidul lui Erdogan va avea iarăși majoritatea absolută în Parlament

erdogan-940x627Înaltul Consiliu Electoral din Turcia a validat joi rezultatele alegerilor legislative anticipate desfășurate la 1 noiembrie, consemnând victoria detașată a partidului islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan și recâștigarea majorității în parlament de către această formațiune, informează Agerpres.

Președintele instanței, Sadi Güven a confirmat faptul că Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) va dispune de 317 mandate în Adunarea Națională ceea ce înseamnă 550 de locuri.

AKP, pentru care au votat 49,5% dintre alegători, este urmat de Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) cu 25,3% din voturi și 134 de mandate, de Partidul Democratic al Popoarelor (HDP, prokurd) cu 10,7% și 59 de locuri, și de Partidul Acțiunii Naționaliste (MHP, de dreapta), care a întrunit 11,9% dintre opțiuni și va avea 40 de locuri, a precizat Güven.

Potrivit Agerpres, toate contestațiile au fost respinse, cu excepția câtorva care schimbă cu nimic rezultatele oficiale, a menționat el, iar rata de participare la scrutin a fost de 85%. În aceste condiții, actualul prim-ministru Ahmet Davutoglu, liderul AKP, urmează să fie reconfirmat în funcție și însărcinat să formeze un nou guvern.

Prin urmare, victoria extrem de clară a AKP, aflat la putere de 13 ani, poate fi considerată o revanșă a președintelui Erdogan, a cărui poziție fusese oarecum fragilizată de pierderea majorității absolute la scrutinul din iunie.

Andreea Dobrița

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare