UE se va apăra de orice formă de coerciție, au stabilit liderii la summitul privind relațiile cu SUA: Solidaritate de neclintit cu Danemarca și Groenlanda și dialog ferm, fără escaladare, cu SUA

Corespondență din Bruxelles

La summitul extraordinar desfășurat joi la Bruxelles, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au reafirmat angajamentul UE de a se apăra pe sine, statele membre, cetățenii și companiile de orice formă de coerciție, în contextul discuțiilor despre evoluțiile recente din relațiile transatlantice și implicațiile acestora pentru Europa. În același timp, liderii europeni au coordonat pașii următori și au subliniat că UE dispune de competențele și instrumentele necesare și că le va utiliza dacă și atunci când va fi necesar.

Președintele Consiliului European, António Costa, a subliniat că „Uniunea Europeană și Statele Unite sunt de mult timp parteneri și aliați”.

„Am construit o comunitate transatlantică plămădită de istorie, ancorată în valori comune și dedicată prosperității și securității popoarelor noastre. Credem că relațiile dintre parteneri și aliați ar trebui gestionate într-un mod cordial și respectuos”, a adăugat el, într-o conferință de presă alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Liderii celor 27 de state membre s-au reunit joi la Bruxelles pentru un summit extraordinar cu scopul de a discuta un răspuns la amenințările președintelui american Donald Trump de a prelua Groenlanda, precum și cele cu tarife vamale împotriva a opt state europene membre ale NATO – Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Marea Britanie, Norvegia și Suedia – care au trimis militari în Groenlanda ca parte a unui exercițiu danez în Arctica. Situația a fost detensionată miercuri, la Forumul Economic Mondial de la Davos, după discursul președintelui american Donald Trump, în care acesta a exclus întrebuințarea forței pentru a prelua Groenlanda, și după ce acesta a stabilit împreună cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, premisele unui acord privind securitatea arctică. Drept urmare, Trump a decis să nu mai pună în aplicare tarifele vamale de 10% împotriva celor opt țări.

Acordul despre care Rutte și Trump au oferit puține detalii, iar secretarul general al NATO i-a informat pe câțiva lideri europeni, ar putea include patru puncte principale. Primele două prevăd renegocierea acordului bilateral de apărare din 1951 dintre Statele Unite și Danemarca, și actualizat în 2004, pentru a fi adaptat inclusiv pentru sistemul antirachetă propus de Trump și cu posibil acces extins al SUA în Groenlanda pe modelul bazelor britanice în Cipru, precum și angajamentul guvernelor europene de a-și crește contribuția la securitatea regională, inclusiv printr-o posibilă misiune NATO.

Ultimele două puncte, mai speculative, prevăd un acord între UE și SUA de a nu impune noi tarife reciproc și crearea unui organism de supraveghere a drepturilor de explorare, pentru a preveni ca alte puteri majore, precum China sau Rusia, să obțină controlul resurselor insulei arctice.

Citiți și SUA – “partener strategic esențial” pentru securitatea României și “acționăm în consecință”, afirmă Nicușor Dan după summitul UE

Cu toate acestea, Costa a prezentat concluziile discuțiilor liderilor, insistând asupra importanței stabilizării relațiilor comerciale dintre UE și SUA și asupra disponibilității Uniunii de a-și apăra interesele împotriva oricărei forme de constrângere.

„UE va continua să se apere și să își protejeze interesele împotriva oricărei forme de constrângere, și dispune de puterea și instrumentele necesare pentru a face acest lucru, dacă și atunci când va fi necesar”, a adăugat el, în vreme ce mai mulți lideri ai unor state europene importante — inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul italian Giorgia Meloni, premierul danez Mette Frederiksen și premierul polonez Donald Tusk — au părăsit clădirea Consiliului fără a face declarații presei, un final destul de neobișnuit pentru un summit al liderilor UE, dar venit în contextul aparentului recul al președintelui american Donald Trump cu privire la tensiunile transatlantice.

La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat cele patru teme principale discutate la summit: „Solidaritate neechivocă cu Danemarca și Groenlanda; sprijin pentru cele șase state membre pe care Trump a amenințat că le va viza cu tarife; angajarea cu Statele Unite într-o manieră fermă, dar fără escaladare; și prezentarea contramăsurilor comerciale și a instrumentelor non-tarifare ale UE pentru a răspunde lui Trump, în cazul în care acesta va decide să impună tarife”.

Ursula von der Leyen a menționat, de asemenea, consolidarea securității în regiunea Arctică și sprijinul pentru Ucraina.

Referindu-se la regiunea Arctică, Costa a subliniat interesul comun al UE și SUA și rolul consolidat pe care Uniunea Europeană intenționează să-l joace în zonă, prin cooperarea cu NATO. „Danemarca și Groenlanda au sprijinul deplin al UE și doar ele pot decide asupra chestiunilor care le privesc. Principiile dreptului internațional, integrității teritoriale și suveranității naționale sunt esențiale pentru Europa și comunitatea internațională și vor continua să ghideze acțiunea UE.”

Președintele Consiliului European a salutat decizia Washingtonului de a renunța la impunerea unor noi tarife împotriva Europei, precizând că acestea ar fi fost incompatibile cu acordul comercial UE–SUA.

Citiți și UE are îndoieli privind Carta Consiliului de Pace, în timp ce Trump îi retrage invitația lui Carney. România se consultă cu statele UE mai apropiate, afirmă Nicușor Dan

Totodată, Costa a reiterat angajamentul UE de a colabora cu Statele Unite în vederea implementării planului cuprinzător de pace pentru Gaza, cu Consiliul pentru Pace îndeplinindu-și misiunea în conformitate cu Rezoluția 2803 a Consiliului de Securitate al ONU.

„Avem îndoieli serioase cu privire la o serie de elemente din statutul Consiliului pentru Pace, legate de domeniul său de aplicare, de guvernanța sa și de compatibilitatea sa cu Carta ONU”, a declarat el.

Carta fondatoare a Consiliului pentru Pace în Gaza înființat la propunerea președintelui american Donald Trump a fost semnată, joi, la Forumul Economic Mondial de la Davos, cu Bulgaria și Ungaria fiind singurele țări din Uniunea Europeană care au semnat documentul. Mai multe țări ale UE au declin oferta lui Trump, în vreme ce Polonia și România au afirmat că au demarat analize interne privind implicațiile acestei decizii asupra obligațiilor internaționale ale celor două țări, respectiv Carta ONU, Tratatul Uniunii Europene și decizii ale UE în materie de politică externă și de securitate comună.

În final, Costa a reiterat importanța autonomiei strategice a Uniunii Europene, subliniind că „UE se concentrează pe consolidarea apărării și a competitivității sale, pentru a construi o Europă mai autonomă”. În acest context, el a făcut referire la retragerea informală a liderilor UE din 12 februarie, care va avea forma unui exercițiu de reflecție strategică privind consolidarea pieței unice a UE într-un nou context geoeconomic.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare