Regina-Mamă Elena este reînhumată sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, un ”act de dreptate istorică”, după cum a fost el intitulat, care semnifică că toți regii și reginele României sunt acum împreună, în același loc.
Regina Elena a murit în Elveţia, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne, iar după 71 de ani de când a părăsit țara, alături de fiul său, Regele Mihai I, la 3 ianuarie 1948, Regina Elena s-a întors acasă vineri.
Amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeş, în noua catedrală, care are şi rolul de necropolă regală, au fost înmormântaţi Regele Mihai şi Regina Ana, ulterior fiind reînhumate şi osemintele Regelui Carol al II-lea, aduse la Curtea de Argeş încă din anul 2003 şi depuse iniţial într-o capelă din curtea mănăstirii.
În vechea catedrală de la Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea şi refăcută la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt înmormântaţi primii doi regi ai României, Carol I şi Ferdinand, și reginele Elisabeta și Maria.
Programul ceremoniilor de sâmbătă, conform Casei Regale
Sâmbătă, la ora 12:00, estet oficiată slujba de înmormântare în Catedrala istorică de la Curtea de Argeș.
La ceremonia religioasă vor asista Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) şi Lord Peter Rosslyn (şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall).
La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13:00, a avut loc loc ceremonia de reînhumare.
Citiți și
Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia repatrierii Reginei-Mamă Elena a României: Un act de dreptate istorică. După 71 de ani, Regina se întoarce în pământurile Patriei pe care a iubit-o și apărat-o în vremuri de restriște
Președintele Israelului exprimă încă o dată, într-o scrisoare către Custodele Coroanei, ,,profunda recunoștință a poporului evreu față de eforturile curajoase ale Reginei-Mamă Elena de a salva evrei români de la ororile Holocaustului”
Toți cei care doresc să aprindă lumânări și să depună flori ca omagiu față de Regina-Mamă Elena pot să o facă la Curtea de Argeș în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Majestatea Sa Margareta roagă pe cei care vor aduce flori să aleagă doar flori albe, ca omagiu adus Reginei-mamă Elena.
Familia Regală a anunțat doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie 2019.
O carte de condoleanțe este la dispoziția publicului la Palatul Elisabeta până în ziua de luni, 21 octombrie. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro/
Cum au decurs evenimentele zilei de vineri
Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns în ţară vineri dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional Otopeni, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, informează Agerpres și Digi24.
La ceremonia religioasă oficiată pe aeroport au luat parte Custodele Coroanei Române, Margareta, principele Radu, principesele Sofia şi Maria, avocatul Ioan Luca Vlad şi Constanţa Iorga, membri ai Casei Majestăţii Sale.
Cortegiul funerar s-a deplasat apoi la Palatul Elisabeta, unde sicriul a fost depus pentru scurt timp în Sala Regilor. În faţa palatului s-au aflat câteva zeci de simpatizanţi ai Casei Regale, care au adus buchete şi jerbe din flori albe, precum şi steaguri tricolore.
Custodele Coroanei, Margareta, principele Radu şi principesele Sofia şi Maria s-au recules la catafalc, momentul având un caracter privat. Alături de aceştia s-a aflat Patriarhul Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi şi preoţi.
De la Palatul Elisabeta, cortegiul funerar a plecat spre Curtea de Argeş, pe traseul Chitila – Titu – Găeşti – Topoloveni – Piteşti.
Cortegiul funerar sosit de la Bucureşti a oprit în faţa noii catedrale de la Curtea de Argeş, unde aşteptau câteva zeci de persoane, printre care şi oficialităţi locale. Familia Regală şi oficialităţile au urmat apoi sicriul pe jos, până la vechea catedrală ctitorită de Neagoe Basarab.
Opt militari de la Batalionul 33 Vânători de Munte “Posada” din Curtea de Argeş au purtat sicriul din maşină în vechea catedrală şi l-au aşezat pe catafalc, cu crucea de lemn, stindardul Reginei-Mamă şi coroana cu flori albe.
După un moment cu caracter privat, publicul a putut intra în catedrală să se închine la catafalc.




