Veste importantă pentru România de la München: SUA anunță că vor investi 1 miliard de dolari în proiectele energetice ale Inițiativei celor Trei Mări

Corespondență de la München

Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est, reunite sub platforma Inițiativei celor Trei Mări pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a anunţat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, secretarul de stat american Mike Pompeo.

În semn de susţinere a suveranităţii, prosperităţii şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (…), SUA intenţionează să acorde finanţări de până la un miliard de dolari ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări“, care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană, a declarat el, într-un discurs în care le-a solicitat aliaților europeni se nu se lase ”păcăliți” de Moscova și de Beijing și i-a criticat pe cei care vorbesc de ”moartea alianței transatlantice”, spunând că ”Occidentul câștigă”.

Statele Inițiativei celor Trei Mări contestă, la fel ca SUA, în special proiectul de gazoduct Nord Stream 2 care vizează dublarea livrărilor directe de gaz natural rus spre Europa de Vest trecând pe sub Marea Baltică pentru a ajunge în Germania, ocolind astfel estul continentului. Statele Unite au adoptat sancţiuni împotriva companiilor asociate lucrărilor de la Nord Stream 2, afirmând că acest gazoduct va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc şi va întări astfel influenţa Moscovei.

“Vrem să stimulăm investiţiile sectorului privat în sectoarele lor energetice pentru a proteja libertatea şi democraţia în lume”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.

Citiți și Declarația Finală a Summitului celor Trei Mări de la București. România și celelalte 11 state participante se angajează să consolideze Uniunea Europeană și legăturile transatlantice
Citiți și Trei motive pentru care Inițiativa celor Trei Mări este cea mai importantă referință a politicii externe a României după aderarea la NATO și UE

Summitul de la București din 17-18 septembrie 2018 a adoptat decizii esențiale pentru viitorul Inițiativei, precum lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital (48 de proiecte de interconectare prioritare, din care 27 proiecte multilaterale, de anvergură); organizarea primului Forum de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări (cu peste 600 oficiali şi reprezentanți ai mediului de afaceri din statele participante la Inițiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanți ai UE şi ai instituțiilor financiare europene şi internaționale); lansarea rețelei Camerelor de Comerț a I3M (prin semnarea Declarației comune de înființare a acestei rețele, de către 7 Camere de Comerț din cele 12 state participante); primii pași pentru lansarea Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenție privind Fondul de Investiții al I3M de către 6 instituții de profil din cele 12 state participante).

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare