VIDEO Părinți din șapte state membre UE, inclusiv România, solicită o lege europeană pentru educația incluzivă a copiilor cu dizabilităţi

Părinţi din şapte state membre ale UE propun Comisiei Europene o lege europeană care să faciliteze accesul copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă, suport, programă adaptată sau profesor de sprijin.

Astfel, părinţi din România, Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Ungaria depun iniţiativa legislativă utilizând mecanismul Comisiei Europene – EU Citizens Initiative – prin intermediul căruia cetăţenii europeni din cel puţin şapte state membre pot solicita Comisiei să înainteze Parlamentului European un proiect de lege pe o anumită temă.

Evenimentul de lansare a fost transmis LIVE pe CaleaEuropeană.ro.


“Ne-am adunat părinţi din şapte state ale Uniunii Europene, părinţi de copii cu dizabilităţi, pentru că dorim să solicităm Comisiei Europene o lege pentru educaţia incluzivă a copiilor cu dizabilităţi. UE nu are o lege dedicată persoanelor cu dizabilităţi şi cu atât mai puţin legată de educaţie. În toate statele membre sunt probleme legate de accesul la educaţie al copiilor noştri şi cu atât mai mult în România. Aşa că ne-am adunat mai mulţi părinţi din şapte ţări şi am propus Comisiei Europene un proiect de directivă. (…) Dacă ţările noastre sau guvernele noastre nu ne aud, a venit momentul să ducem vocea noastră la un nivel mai înalt, acolo unde credem noi că printr-o lege europeană implementată obligatoriu în toate statele europene viaţa copiilor noştri se va schimba”, a afirmat, vineri, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, Mădălina Turza, la evenimentul de lansare a iniţiativei civice europene – “Europe Cares”, potrivit Agerpres.

Ea a susţinut că o astfel de lege ar însemna o “schimbare majoră” pentru copiii cu dizabilităţi.

“În primul rând i-am avea pe copii scoşi din şcolile speciale, unde ei sunt izolaţi, ar exista mecanisme de tranziţie către şcolile incluzive, profesorii ar începe să fie pregătiţi prin programe dedicate, să ştie cum să le predea, ar exista servicii de intervenţie timpurie în comunitate care să îi ajute pe copiii noştri să poată accesa şcolile, tehnologii asistive în şcoli, accesibilizare, programă adaptată, toate acele lucruri care există în ţările nordice şi SUA. În UE şi cu precădere în statele estice există o problemă foarte, foarte mare. Şi, în general, în UE, 40% dintre copiii cu dizabilităţi abia termină învăţământul gimnazial şi rămân fără nicio pregătire”, a punctat Turza.

Potrivit ei, în România sunt 70.000 de copii cu dizabilităţi, dintre care aproape jumătate sunt izolaţi în şcoli speciale.

“Foarte mulţi copii sunt în afara sistemului de învăţământ, iar cei care au accesat şcolile de masă după modificarea unei legi pe care am făcut-o în 2016 se confruntă cu lipsa de sprijin în şcoală – nu există profesor de sprijin, profesorii nu ştiu să le predea, părinţii celorlalţi copii îi vor afară din şcoală. Avem mii de cazuri în România de copii discriminaţi sau supuşi excluziunii”, a spus Mădălina Turza.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi este o organizaţie nonguvernamentală dedicată protecţiei şi promovării drepturilor copiilor cu dizabilităţi din România.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare