Connect with us

CONSILIUL UE

Viitoarea președinție franceză a Consiliului UE promite “să se bată pentru o Europă mare putere în lume”: Europa trebuie să devină superputerea numărul trei, în afară de China şi de SUA

Published

on

© Bruno Le Maire/ Twitter

Ministrul francez al finanțelor și economiei Bruno Le Maire a pledat sâmbătă pentru “o Europă mai puternică” ce-şi construieşte “independenţa politică” şi o “suveranitate tehnologică”, în loc să se cantoneze în rolul de “piaţă comună”, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Vrem să ne batem pentru o Europă care îşi ocupă locul de mare putere în lume, alături de Statele Unite şi de China” şi care “apără un anumit număr de valori”, a spus ministrul francez la Forumul de dialog European House – Ambrosetti, care se desfăşoară sâmbătă şi duminică în oraşul italian Cernobbio, pe malul lacului Como.

Printre aceste valori figurează “solidaritatea între naţiuni” şi “un model de dezvoltare economică respectuos cu mediul”, a explicat Le Maire, a cărui ţară va prelua în ianuarie 2022 preşedinţia semestrială a Consiliului UE, perioadă în care președintele francez Emmanuel Macron, aflat și cursă pentru un al doilea mandat, va căuta sa avanseze ambițiile de autonomie strategică ale UE.

Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell va prezenta Busola strategică a Uniunii Europene până la finele lunii noiembrie, în vederea adoptării acesteia până în martie 2022, în timpul președinției franceze a Consiliului.

Însă, Bruno Le Maire a invocat și necesitatea altor forme ale suveranității europene.

Nu există suveranitate politică fără suveranitate tehnologică. Nu putem fi suverani din punct de vedere politic când depindem de străinătate pentru semiconductori, baterii electrice sau spaţiu”, a avertizat oficialitatea franceză.

“Trebuie să construim această independenţă europeană prin relocalizarea producţiilor industriale şi prin construirea de noi reţele de merit în sectoare precum hidrogenul, inteligenţa artificială, bateriile electrice, biotehnologiile sau sănătatea”, a explicat el.

Pentru a finanţa aceste investiţii, în opinia ministrului francez, “este nevoie de uniunea pieţelor de capital şi de uniunea bancară”. “Sperăm să înregistrăm progrese în aceste domenii în care mizele financiare sunt foarte mari”, a declarat Le Maire.

Franţa caută totodată “să ajungă la un consens european în timpul preşedinţiei franceze (a Consiliului UE – n.r.) în ceea ce priveşte impozitarea minimală” a multinaţionalelor, a mai spus ministrul economiei francez.

În ceea ce priveşte scena politică internaţională, Bruno Le Maire a atras atenţia că provocările la adresa securităţii care au apărut după preluarea puterii de către talibani în Afganistan ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru UE.

Europa trebuie să devină superputerea numărul trei, în afară de China şi de Statele Unite. Haideţi să deschidem ochii, ne confruntăm cu ameninţări şi nu ne mai putem baza pe protecţia Statelor Unite. (…) Afganistanul este un semnal de alarmă”, a avertizat Le Maire, adăugând că Europa se confruntă cu ameninţări de securitate şi în Orientul Mijlociu şi în Africa.

Ministrul francez a explicat că Parisul a decis să investească 1,7 miliarde de euro în plus în apărare în acest an şi că ar dori să vadă şi alte ţări europene făcând acelaşi lucru. 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL UE

Statele UE iau în calcul un “cod etic” pentru influenceri pe rețele sociale pentru a sprijini impactul pozitiv al acestora și a combate potențialul dăunător

Published

on

© European Union 2017 - Source: EP

Consiliul Uniunii Europene, instituția care reprezintă interesele statelor membre, a aprobat marți concluziile privind modalitățile de sprijinire a influencerilor în calitate de creatori de conținut online în UE.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul UE, “influencerii” – creatorii online care publică conținut pe platformele de socializare și de partajare video – au un impact din ce în ce mai mare asupra conținutului și informațiilor online pe care oamenii le consumă zilnic în UE.

Deși acest impact este adesea pozitiv, datorită diversității comunităților online și a sentimentului de apartenență pe care îl generează, el poate fi potențial dăunător, atât pentru sănătatea mintală a indivizilor, cât și la nivel societal, în domenii precum democrația, subliniază țările membre.

“Europenii petrec mai mult timp online, ceea ce înseamnă că persoanele cu influență care creează conținut pentru rețelele sociale au un impact mai mare ca niciodată asupra modului în care percepem și înțelegem lumea. Pentru a se asigura că acest impact este pozitiv, UE trebuie să ofere sprijin persoanelor cu influență, permițându-le să își dezvolte competențele mediatice și să le sporească gradul de conștientizare și de apreciere a normelor care le guvernează acțiunile online”, a declarat, în context, reprezentantul președinției belgiene a Consiliului UE, Benjamin Dalle, ministrul flamand pentru Bruxelles, tineret, mass-media și reducerea sărăciei

Impactul potențial

În concluziile Consiliului se menționează că, deși influencerii își folosesc deja competențele tehnice și creative pentru a produce și edita conținut, aceștia au nevoie, de asemenea, de competențe în domeniul mediatic pentru a înțelege potențialul impact negativ al împărtășirii de informații false și dezinformări, discursuri de ură online, hărțuire cibernetică și alte conținuturi ilegale sau dăunătoare.

În special, Consiliul atrage atenția asupra creșterii numărului de „kidfluencers” – influenceri cu vârsta sub 18 ani – și asupra necesității ca părinții, tutorii și îngrijitorii să îi protejeze pe aceștia și să se asigure că aceștia sunt conștienți de obligațiile legale relevante care le revin.

Care sunt recomandările-cheie

În concluziile sale, Consiliul:

– încurajează statele membre să se implice în dialog cu influencerii și cu organizațiile reprezentative emergente ale acestora pentru a se asigura că aceștia sunt conștienți de rolul lor în ecosistemul media și de legislația care li se aplică.

– invită Comisia să exploreze modalități de sprijinire a influencerilor la nivelul UE, inclusiv printr-o abordare politică coerentă care să se axeze pe educația mediatică și pe un comportament online responsabil, precum și prin utilizarea fondurilor și programelor UE existente privind educația mediatică.

– invită atât Comisia, cât și statele membre să elaboreze politici și instrumente pentru a încuraja un comportament responsabil din partea influencerilor și să sprijine dezvoltarea unor organisme sau mecanisme de autoreglementare, inclusiv un eventual cod etic sau inițiative similare pentru influenceri;

– invită statele membre și Comisia să se asigure că influencerii sunt implicați în dezvoltarea acelor aspecte ale politicii mediatice care le pot avea un impact, inclusiv în ceea ce privește utilizarea sporită a inteligenței artificiale;

Continue Reading

CONSILIUL UE

Este important ca mobilitatea sa devină parte integrantă a oricărei rute de educație și formare, a subliniat ministra Ligia Deca în cadrul reuniunii Consiliului Educație

Published

on

© Ligia Deca/ Facebook

România susține creșterea mobilității în toate domeniile educației. Este important ca mobilitatea sa devină parte integrantă a oricărei rute de educație și formare, a subliniat ministra Educației, Ligia Deca, care a participat luni la reuniunea Consiliului Educație.

România va contribui la atingerea, până în 2030, a celor trei noi obiective stabilite la nivel european în domeniul mobilităților:

  1. O experiență de mobilitate în scop educațional pentru cel puțin 23% dintre absolvenții de învățământ superior, în creștere față de obiectivul actual de 20%;
  2. O experiență de mobilitate pentru cel puțin 12% dintre cursanții din învățământul profesional și tehnic, obiectiv în creștere față de cel anterior cu 8% pentru 2025.
  3. Cel puțin 20% din totalul cursanților care beneficiază de mobilitate în scop educațional în străinătate ar trebui să fie persoane cu oportunități reduse.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, miniștrii Educației au aprobat, de asemenea, Concluziile privind promovarea unor politici și practici bazate pe dovezi în domeniul educației și formării pentru realizarea Spațiului european al educației, prin care se creează cadrul pentru ca, în statele membre, dovezile și datele rezultate din cercetare să ocupe un loc semnificativ în luarea deciziilor, având în vedere complexitatea factorilor care influențează procesul decizional într-un sistem de educație, inclusiv în România.

Agenda Consiliului a inclus și o dezbatere privind Inteligența artificială în educație și formare: combinarea inovării tehnologice cu o educație de calitate pentru toți, ce a evidențiat preocupările statelor membre cu privire la beneficiile și riscurile utilizării AI în procesul de învățământ.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a subliniat faptul că AI are un impact din ce în ce mai mare în educație şi că poate transforma esențial procesul de predare – învățare – evaluare.

De asemenea, a evidențiat faptul că instrumentele specifice trebuie dezvoltate cu sprijinul profesorilor, pentru a garanta o abordare etică şi participativă a utilizării AI în educație. În acest context, ministrul a precizat că România a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor – vor fi formați aproximativ 100.000 de profesori în pedagogie digitală – precum și pentru dotarea școlilor și a liceelor cu echipamente moderne care să sprijine digitalizarea.

În contextul prezenței la reuniunea miniștrilor Educației, Ministrul Educației, Ligia Deca, a avut o întâlnire cu Balázs Hankó, ministrul de stat al inovării și învățământului superior din Ungaria.

Principala temă a discuției a constituit-o importanța colaborării internaționale și a multiplicării mobilităților în învățământul superior. Pentru țara noastră internaționalizarea universităților este o prioritate concretizată și în faptul că noua Lege a Învățământului Superior conține un capitol care îi este dedicat.

De altfel, România face deja pași importanți în direcția internaționalizării învățământului superior: trei universități din țară pilotează Diploma Europeană, iar 17 universități fac deja parte din Alianța Universităților Europene.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Consiliul UE adoptă Pactul privind migrația și azilul, un set de norme care asigură o repartizare echitabilă a sarcinilor între statele membre și proceduri eficiente și uniforme în domeniu

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Consiliul Uniunii Europene a adoptat reforma de referință a politicii europene în materie de azil și migrație.

Potrivit unui comunicat al instituției, aceasta stabilește un set de norme care vor contribui la gestionarea armonioasă a sosirilor, la crearea unor proceduri eficiente și uniforme și la asigurarea unei repartizări echitabile a sarcinilor între statele membre.

”Pactul privind azilul și migrația va asigura un regim de migrație mai echitabil și mai puternic, care va avea un impact concret pe teren. Aceste noi norme vor face ca sistemul european de azil să fie mai eficient și vor spori solidaritatea între statele membre. De asemenea, Uniunea Europeană își va continua cooperarea strânsă cu țările terțe pentru a aborda cauzele profunde ale migrației ilegale. Numai împreună putem găsi răspunsuri la provocarea globală a migrației”, a subliniat Nicole de Moor, secretar de stat pentru migrațiune și azil.

Revizuirea completă a sistemului UE de azil și migrație

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți zece acte legislative care reformează întreg cadrul european privind gestionarea migrației și azilului.

Regulamentul privind controlul va permite autorităților naționale să trimită migranții în situație neregulamentară și solicitanții de azil aflați la o frontieră externă către procedura relevantă și va asigura că identificarea, verificările de securitate și vulnerabilitate și evaluarea stării de sănătate sunt efectuate în mod uniform.

Noile norme privind baza de date Eurodac actualizată vor permite culegerea de date mai precise și mai complete (inclusiv date biometrice) privind diferite categorii de migranți, inclusiv solicitanții de protecție internațională și persoanele care sosesc în mod ilegal în UE. Acest lucru va contribui la fundamentarea procesului de elaborare a politicilor și la îmbunătățirea controlului migrației ilegale și al deplasărilor neautorizate.

Regulamentul privind procedura de azil simplifică procedura europeană de azil și introduce o procedură obligatorie la frontieră în cazuri bine definite. Regulamentul privind procedura de returnare la frontieră se referă la returnarea persoanelor a căror cerere în cadrul acestei proceduri de frontieră este respinsă. Regulamentul privind azilul și gestionarea migrației stabilește care stat membru este responsabil pentru examinarea cererilor de protecție internațională și introduce pentru prima dată o repartizare echitabilă a responsabilităților între statele membre. Datorită regulamentului privind criza, UE va fi mai bine echipată pentru a trata cererile de azil în circumstanțe excepționale.   

Regulamentul privind condițiile de calificare și directiva privind condițiile de primire stabilesc norme uniforme privind criteriile de acordare a protecției internaționale și standardele de primire a solicitanților de azil. Acest lucru ar trebui să contribuie, de asemenea, la reducerea mișcărilor secundare între statele membre.

Regulamentul privind procedura de azil simplifică procedura europeană de azil și introduce o procedură obligatorie la frontieră în cazuri bine definite. Regulamentul privind procedura de returnare la frontieră se referă la returnarea persoanelor a căror cerere în cadrul acestei proceduri de frontieră este respinsă. Regulamentul privind azilul și gestionarea migrației stabilește care stat membru este responsabil pentru examinarea cererilor de protecție internațională și introduce pentru prima dată o repartizare echitabilă a responsabilităților între statele membre. Datorită regulamentului privind criza, UE va fi mai bine echipată pentru a trata cererile de azil în circumstanțe excepționale.   

Regulamentul privind condițiile de calificare și directiva privind condițiile de primire stabilesc norme uniforme privind criteriile de acordare a protecției internaționale și standardele de primire a solicitanților de azil. Acest lucru ar trebui să contribuie, de asemenea, la reducerea mișcărilor secundare între statele membre.

În cele din urmă, regulamentul privind relocarea se referă la căile legale și sigure de acces în UE, stabilind norme comune pentru relocarea și admiterea din motive umanitare.

Procedura la frontieră

O noutate majoră a reformei este procedura obligatorie la frontieră. Această procedură se va aplica anumitor categorii de solicitanți de azil (de exemplu, celor care provin din țări cu rate scăzute de recunoaștere a azilului). Scopul procedurii este de a evalua rapid, la frontierele externe ale UE, dacă cererile sunt nefondate sau inadmisibile. Persoanele aflate în procedura de azil la frontieră nu sunt autorizate să intre pe teritoriul UE.

Asumarea responsabilității și solidaritate

Noile norme clarifică ce stat membru va fi responsabil pentru o cerere de azil (de exemplu, în cazul în care o persoană are un membru de familie într-o țară din UE sau când cererea de azil nu este depusă în țara în care solicitantul de azil ajunge pentru prima dată în UE).

Un alt aspect important al reformei sistemului de migrație este introducerea unui mecanism de solidaritate pentru a asigura o împărțire mai echitabilă a responsabilităților. Noile norme combină solidaritatea obligatorie pentru a sprijini statele membre care se confruntă cu un aflux puternic de migranți cu flexibilitatea în ceea ce privește tipul de contribuții. Contribuțiile statelor membre pot consta în relocări, contribuții financiare sau, în cazul în care se convine cu statul membru beneficiar, în măsuri alternative de solidaritate (de exemplu, furnizarea de polițiști de frontieră sau ajutor pentru desfășurarea de centre de primire).

Gestionarea situațiilor de criză

Pentru a face față mai bine situațiilor de criză (sosiri în masă și instrumentalizare) și de forță majoră, statele membre pot solicita derogare de la anumite norme și pot cere o solidaritate sporită din partea altor țări ale UE. Posibilele derogări se aplică, de exemplu, termenelor de înregistrare a solicitanților de azil și duratei procedurii la frontieră.

Mecanismul de criză este utilizat numai în circumstanțe excepționale și pentru perioada strict necesară pentru a face față situațiilor de criză sau de forță majoră. Acesta face obiectul unei autorizații din partea Consiliului.

Statele membre vor avea acum la dispoziție doi ani pentru a pune în practică legile adoptate astăzi. Comisia Europeană va prezenta în curând un plan comun de punere în aplicare pentru a oferi asistență statelor membre în acest proces.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
REPUBLICA MOLDOVA46 mins ago

Financial Times: R. Moldova sfidează Rusia și va semna un pact de securitate cu UE, care prevede inclusiv exerciții militare și achiziții de arme

CONSILIUL UE59 mins ago

Statele UE iau în calcul un “cod etic” pentru influenceri pe rețele sociale pentru a sprijini impactul pozitiv al acestora și a combate potențialul dăunător

U.E.1 hour ago

Parlamentul Georgiei a adoptat legea “agenților străini” inspirată din Rusia, sfidând avertismentele UE. Protestele din Tbilisi iau amploare

CONSILIUL UE4 hours ago

Este important ca mobilitatea sa devină parte integrantă a oricărei rute de educație și formare, a subliniat ministra Ligia Deca în cadrul reuniunii Consiliului Educație

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Netanyahu evidențiază strânsa relație de prietenie dintre România și Israel într-o intervenție online în Parlament

CHINA5 hours ago

SUA combat practicile neloiale ale Chinei cu o majorare a tarifelor vamale pentru mai multe bunuri importate din această țară. Washington impune taxe de 100% pentru vehiculele electrice din China

ENGLISH5 hours ago

The Dean of the Harvard School of Dental Medicine is attending the 21st International Congress of Dental Esthetic in Bucharest

COMUNICATE DE PRESĂ5 hours ago

Decanul Facultății de Stomatologie a Universității Harvard participă, la București, la cea de-a 21-a ediție a Congresului Internațional de Estetică Dentară

ROMÂNIA6 hours ago

Vila Minovici și Turnul Chindiei din București, incluse în colecția paneuropeană de bunuri culturale 3D lansată de CE

CONSILIUL UE6 hours ago

Consiliul UE adoptă Pactul privind migrația și azilul, un set de norme care asigură o repartizare echitabilă a sarcinilor între statele membre și proceduri eficiente și uniforme în domeniu

ROMÂNIA1 day ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL6 days ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO7 days ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO2 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20242 weeks ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL3 weeks ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA3 weeks ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

Trending