Zelenski cere, la summitul B9, dezvoltarea de capacități militare europene: “Europa nu poate depinde de schimbările de dispoziție geopolitică”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a pledat miercuri, la summitul București 9 și al țărilor nordice găzduit de președintele Nicușor Dan, pentru dezvoltarea unor capacități militare europene mai unite și mai autonome, avertizând că Europa nu mai poate depinde de „schimbările de dispoziție geopolitică” și trebuie să își consolideze propria industrie de apărare.

În discursul său, liderul ucrainean a susținut că Uniunea Europeană trebuie să accelereze cooperarea în domeniul apărării și să construiască o politică europeană comună de securitate, care să completeze NATO.

„Nu ar trebui să ne fie teamă să discutăm despre capacități militare europene mai unite și, în anumite domenii, mai autonome. Europa nu poate depinde de schimbările de dispoziție geopolitică”, a declarat Zelenski, la summitul co-prezidat de Nicușor Dan și de omologul polonez Karol Nawrocki, la care au participat liderii și reprezentanții statelor NATO de pe flancul estic și de pe flancul nordic, precum și secretarul general al NATO Mark Rutte și subsecretarul de stat al SUA, Thomas DiNanno.

Președintele ucrainean a afirmat că războiul declanșat de Rusia a demonstrat necesitatea dezvoltării rapide a producției europene de apărare și a unei cooperări mai strânse între statele europene și Ucraina în domeniul tehnologiilor militare.

El a subliniat că experiența acumulată de armata ucraineană în războiul împotriva Rusiei este deja folosită în afara Europei și poate contribui la securitatea continentului.

„Expertiza ucraineană în domeniul securității funcționează deja în țările din Golf, contribuind la securitatea din Orientul Mijlociu și Caucazul de Sud – iar acesta este doar începutul”, a spus Zelenski.

Liderul de la Kiev a vorbit și despre inițiativa unui acord european privind dronele, discutată cu Ursula von der Leyen, despre care a spus că ar trebui dezvoltată atât la nivelul instituțiilor europene, cât și prin acorduri bilaterale între state.

„Cred că avem nevoie cu toții de acorduri bilaterale privind dronele”, a afirmat el.

Zelenski a avertizat că războiul modern evoluează foarte rapid și că simpla deținere a tehnologiei nu este suficientă fără experiență practică și capacitate de adaptare.

Citiți și Declarația summitului B9: Liderii flancului estic și nordic și-au asumat, la București, construirea unui “NATO 3.0” cu o “Europă mai puternică” și cu legătura transatlantică drept coloană vertebrală a securității

„Nu este suficient doar să ai instrumentele – ai nevoie și de experiență reală în utilizarea lor și de aceeași viteză de adaptare ca amenințarea însăși. În prezent, doar Ucraina are această experiență”, a declarat președintele ucrainean.

El a cerut sprijin pentru programul SAFE al Uniunii Europene, destinat reînarmării Europei și adaptării industriei europene de apărare la noile provocări de securitate, precum și pentru programul PURL privind achiziția de rachete antibalistice.

„Cele mai eficiente instrumente sunt cele care îi pot opri fizic pe ruși”, a spus Zelenski, solicitând susținerea programului PURL, pe care l-a descris drept „de o importanță critică”.

Președintele ucrainean a declarat că Kievul continuă eforturile diplomatice pentru încheierea războiului, dar a insistat că presiunea militară și economică asupra Rusiei trebuie menținută.

„Sancțiunile funcționează, capacitățile noastre cu rază lungă de acțiune funcționează și orice formă de presiune funcționează”, a afirmat el.

Zelenski a mai spus că Ucraina se află în contact permanent cu Statele Unite și că se așteaptă ca problema încheierii războiului să fie discutată inclusiv în contextul vizitei președintelui american în China.

În finalul discursului, liderul ucrainean a respins ideea că investițiile în apărare ar intra în contradicție cu protejarea nivelului de trai al populației europene, afirmând că Rusia vizează atât securitatea continentului, cât și stabilitatea economică a cetățenilor europeni.

„Rusia atacă portofelele europenilor la fel de mult cum le atacă drepturile. De aceea, cu cât suntem mai puternici, cu atât oamenii noștri vor avea mai multă stabilitate”, a declarat Volodimir Zelenski.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare