Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron vor deschide vineri lucrările celei de-a 59-a ediții a Conferinței de Securitate de la München, cel mai prestigios forum consacrat securității internaționale desfășurându-se în ajunul împlinirii unui an de la invazia Rusiei în Ucraina, moment pe care organizatorii Conferinței îl descriu ca pe un catalizator prin care democrațiile lumii își pot revigora viziunea asupra ordinii internaționale bazate pe reguli, aflată sub atacul revizioniștilor autoritari.
Ediţia din acest an este prezidată pentru prima oară de Christoph Heusgen, fost consilier pentru politică externă al fostului cancelar german Angela Merkel și fost ambasador al Germaniei la ONU. Conform agendei oficiale a Conferinței, Heusgen va deschide lucrările alături de un oficial ucrainean, moment urmat de discuții cu cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron.
Deși MSC nu menționează numele lui Zelenski, agenția de presă germană DPA a precizat că Zelenski va adresa un mesaj video, după ce anul trecut a fost prezent la Conferință, aceea fiind și ultima sa deplasare externă înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.
Sâmbătă, vor urca pe scena Conferinței vicepreședintele SUA Kamala Harris, premierul britanic, Rishi Sunak, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, dar și cel mai înalt diplomat chinez, Wang Yi, în timp ce Rusia nu a fost invitată să participă, într-o mostră de izolare internațională pentru războiul declanșat împotriva Ucrainei.
Lumea se află în fața unei diviziuni tot mai mari între “ordini mondiale concurente”, ordinea internațională fiind atacată de revizioniștii autocrați, în timp ce democrațiile liberale ale lumii se trezesc la provocările reprezentate de revizioniștii autocrați și au făcut primii pași importanți pentru a riposta. Concret, prin invadarea Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin a transformat ciocnirea viziunilor concurente într-o realitate brutală și mortală, iar pentru ca principiile liberal-democratice să prevaleze asupra variantelor autocratice, democrațiile trebuie să își reînnoiască viziunea asupra unei ordini internaționale dezirabile. Acesta este șapoul cu care debutează raportul anual al Conferinței de Securitate de la München (MSC), cel mai prestigios forum dedicat securității internaționale, a cărui a 59-a ediție se desfășoară între 17 și 19 februarie la celebrul hotel Bayerischer Hof din capitala Bavariei.
Conferința reunește la aproape un an de la invazia Rusiei în Ucraina 45 de lideri mondiali, liderii UE, NATO și ONU, peste 80 de miniștri de externe și ai apărării și o delegație americană care cuprinde o treime din Senatul SUA. România este reprezentată de ministrul de externe Bogdan Aurescu și de ministrul apărării naționale Angel Tîlvăr.
Anul trecut, prestigioșii și puternicii participanți la conferința anuală abia se întorseseră acasă de la München, când președintele rus Vladimir Putin a ordonat o invazie militară împotriva Ucrainei la o scară pe care puterile europene o considerau istorie. Războiul din Ucraina se află în centrul raportului de 174 de pagini, așa cum probabil va fi și în cadrul conferinței. Intitulat “Re:vision“, raportul din acest an argumentează că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este doar cel mai îndrăzneț atac la adresa ordinii bazate pe reguli, deoarece actorii revizioniști încearcă să submineze status quo-ul și să schimbe ordinea internațională în multe moduri diferite.




