COMISIA EUROPEANA
Jean-Claude Juncker anunță că UE își va intensifica pregătirile pentru scenariul unui Brexit fără acord: Prietenii britanici trebuie să ne spună ce vor, în loc să ne facă să spunem ce vrem noi
Published
5 years agoon
By
Teodora IonComisia Europeană își va intensifica pregătirile în cazul în care nu va exista un acord cu Marea Britanie privind ieșirea acesteia din Uniunea Europeană, a precizat joi președintele executivului european, Jean-Claude Juncker la finalul summitului european consacrat Brexitului, anunță AFP, citat de Agerpres.
”Prietenii noştri britanici trebuie să ne spună ce vor, în loc să ne facă să spunem ce vrem noi”, a declarat el, înainte de a anunţa că executivul european va publica miercuri, 19 decembrie, ”toate informaţiile generale utile care privesc pregătirea unui <<no deal>>”.
Conform președintelui Consiliului European, Donald Tusk, prim-ministrul britanic, Theresa May, care li s-a adresat joi liderilor europeni reuniți la Bruxelles pentru a participa la ultimul summit din acest an, înainte ca România să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a prezentat ”dificultățile” cu care se confruntă în obținerea ratificării acordului privind Brexit încheiat cu UE de către Parlamentul de la Londra și a cerut ”asigurări suplimentare”.
Reamintim faptul că May a amânat votul din Camera Comunelor asupra acordului privind ieșirea Marii Britanii din UE, care era programat pentru data de 11 decembrie, de teamă că acesta ar putea fi respins.
Mai mult, împotriva premierului britanic a fost declanșat miercuri un vot de neîncredere de către partidul în fruntea căruia se află și care deține o majoritate fragilă în Parlamentul de la Londra, Partidul Conservator, căruia May i-a supraviețuit, dar care a scos la iveală opoziția pe care o are aceasta o are de înfruntat pentru a putea convinge nu doar Partidul Laburist, dar și parlamentarii conservatori și pe cei nord-irlandezi, de a vota în favoarea acordului privind Brexit-ul de 585 de pagini, convenit la 14 noiembrie și ratificat în cadrul unui summit extraordinar, găzduit de Bruxelles, la data de 25 noiembrie.
De altfel, Theresa May a anunțat miercuri, în urma anunțării rezultatului votului referitor la moțiunea de cenzură, că nu va mai candida la alegerile parlamentare din Marea Britanie, programate pentru anul 2022.
Potrivit unei surse europene, atmosfera la dineu a fost ”foarte proastă”.
”Theresa May a fost incapabilă să formuleze ce vrea” şi a fost întreruptă cu regularitate de cancelarul german Angela Merkel, care a întrebat-o ce aşteaptă cu exactitate, a afirmat această sursă.
Potrivit unei alte surse europene, ajutorul UE-27 nu poate veni decât dacă Theresa May revine în următoarele săptămâni cu propuneri precise.
Se pare că principalele nemulțumiri exprimate de parlamentarii britanici sunt legate în principal de așa-numita ”backstop solution”, care are drept scop imaginata pentru a împiedica revenirea unei frontiere fizice între Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord.
Această ”plasă de siguranţă” prevede crearea unui ”teritoriu vamal unic” înglobând UE şi Marea Britanie după tranziţia post-Brexit, care nu ar trebui să se aplice decât în caz de eşec al negocierilor ce urmează cu privire la viitoarele relaţii comerciale ambiţioase pe care Londra şi UE-27 vor să le stabilească. Problema, pentru susţinătorii ”Brexit”, este că o astfel de soluţie ar risca să le menţină ţara pentru o perioadă nedefinită într-o uniune vamală cu UE, împiedicând Londra să-şi regăsească libertatea comercială. A da, de exemplu, garanţia unei date-limită pentru încheierea unui amplu acord comercial între Londra şi Bruxelles după încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit ar putea îndepărta perspectiva unei declanşări a ”backstop”-ului, le-a sugerat joi Theresa May liderilor UE-27, potrivit unei surse diplomatice.
În concluziile sale, Consiliul European reafirmă că plasa de siguranţă (sau ”backstop”) menită să evite o frontieră dură pe insula Irlanda şi care îi îngrijorează pe susţinătorii britanici ai unei rupturi clare nu se va aplica decât ”temporar”.
Guvernul britanic a fixat pentru 21 ianuarie data limită pentru ca acordul pentru Brexit să fie votat în Parlament.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.
You may like
Comisia Europeană lansează o consultare cu partenerii sociali privind o potențială legislație UE pentru “telemuncă și dreptul la deconectare”
Eurostat: România, în primele patru țări din UE cu cele mai mici ponderi ale angajaților care lucrează minim 49 de ore pe săptămână
“Este mai bine să fii în UE!”: La 20 de ani de la aderare, Donald Tusk promite că peste cinci ani Polonia va fi mai bogată decât Marea Britanie
Moldova, Ucraina și Balcanii au “fereastra istorică” de a-și lega viitorul de UE, apreciază șeful diplomației europene la 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE
La 20 ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, Maia Sandu asigură că Republica Moldova urmează “această cale”
La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”
COMISIA EUROPEANA
Comisia Europeană lansează o consultare cu partenerii sociali privind o potențială legislație UE pentru “telemuncă și dreptul la deconectare”
Published
3 hours agoon
May 1, 2024Comisia Europeana a lansat, în contextul Zilei Internaționale a Muncii, prima etapă a consultării partenerilor sociali europeni pentru a colecta opiniile acestora cu privire la posibila direcție de acțiune a UE în ceea ce privește asigurarea unui regim echitabil de telemuncă și a dreptului la deconectare, demersul Comisiei venind în contextul unor rezoluții ale Parlamentului European din 2021 și 2022 prin care se solicită o propunere care să abordeze aceste probleme.
Astfel, în conformitate cu orientările politice ale președintei Comisiei Europene în ceea ce privește rezoluțiile adoptate de Parlamentul European în temeiul articolului 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia se angajează să răspundă cu o propunere legislativă, respectând pe deplin principiile proporționalității, subsidiarității și ale unei mai bune legiferări, arată un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Telemunca a devenit o practică larg răspândită, în special după pandemia COVID-19, sondajul UE privind forța de muncă arătând că proporția totală a persoanelor care lucrează de acasă în UE aproape s-a dublat în ultimii ani, de la 11,1 % în 2019 la 20 % în 2022.
În această privință, există diferențe semnificative între industrii, sectoare și profiluri de muncă, în funcție și de “teleworkability” a unui loc de muncă, adică în ce măsură este posibil să fie desfășurat de la distanță.
Dovezile arată că acei lucrători care pot și fac telemuncă apreciază în mod clar beneficiile acesteia, în special flexibilitatea, peste 60% dintre respondenții la un sondaj Eurofound din 2022 confirmând că doresc să lucreze de acasă cel puțin o parte din timpul lor de lucru.
Comisia Europeană remarcă faptul că munca la distanță aduce multe oportunități în lumea muncii, dar și unele provocări.
În timp ce poate permite aranjamente de lucru flexibile, el ridică, de asemenea, întrebări cu privire la modul în care se asigură respectarea drepturilor lucrătorilor într-un mediu de lucru mai digitalizat. Aceasta include asigurarea unor condiții de muncă adecvate și a sănătății și securității la locul de muncă.
În special, utilizarea instrumentelor digitale la locul de muncă și posibilitatea de a lucra de la distanță pot atrage după sine riscul unei culturi a muncii “mereu conectate”.
Acest lucru, arată Comisia, a condus la apeluri din partea diferitelor părți interesate pentru un “drept la deconectare”, pentru a trasa limite clare între viața profesională și cea privată.
Ce prevederi sunt în vigoare la nivel european privind munca la distanță și dreptul la deconectare?
Deși în prezent nu există legislație la nivelul UE care să reglementeze în mod specific munca la distanță sau dreptul la deconectare, există legi ale UE care se aplică și în contextul muncii la distanță și care abordează anumite aspecte legate de dreptul la deconectare.
Cadrul strategic 2021-2027 privind sănătatea și securitatea la locul de muncă stabilește priorități și acțiuni-cheie pentru a asigura protecția securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă. Directiva privind timpul de lucru stabilește norme privind perioadele de repaus zilnic și săptămânal, concediul anual și limitele orelor de lucru săptămânale. Directiva privind condițiile de muncă transparente și previzibile oferă lucrătorilor care nu au un program de lucru previzibil (de exemplu, lucrătorii la cerere sau cu program de lucru cu zero ore) dreptul de a ști în avans când și unde va avea loc munca. În cele din urmă, Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată ajută părinții și persoanele care se ocupă de îngrijirea copiilor să echilibreze viața profesională și cea de familie, oferind drepturi legate de concedii adecvate și de modalități de lucru flexibile.
COMISIA EUROPEANA
Cătălin Predoiu: România este pregătită să implementeze Pactul privind migrația și azilul și am demarat deja activități în acest sens
Published
11 hours agoon
May 1, 2024România este pregătită să implementeze Pactul privind migrația și azilul și am demarat deja activități în acest sens, a afirmat ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu, în cadrul Conferinței Ministeriale privind operaţionalizarea Pactului privind migraţia şi azilul, organizată de Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene, în perioada 29-30 aprilie, la Gent.
În cadrul conferinței, reprezentantul României a subliniat complexitatea noii legislații în domeniul migrației și azilului și importanța unei bune planificări a măsurilor de implementare și alocare a resurselor operaționale și financiare corespunzătoare. Ministrul Afacerilor Interne a evidențiat eforturile României pentru a asigura securitatea spațiului de liberă circulație, după ridicarea controalelor la frontierele aeriene și maritime interne, pe 31 martie.
Demnitarul român a evocat rezultatele pozitive ale Proiectului Pilot derulat de România la frontiera cu Serbia, începând din martie 2023, precum și transformarea colaborării fructuoase cu Comisia și Agențiile UE, într-un nou Cadru de Cooperare.
Totodată, în cadrul intervenției sale, domnul Cătălin Predoiu a semnalat lansarea de către România a unei inițiative de consolidare a cooperării regionale pentru combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, împreună cu Comisia Europeană și statele din regiune – Grecia – Bulgaria – Ungaria – Slovacia – Austria.
„După mulți ani de negocieri, ne apropiem foarte repede de momentul așteptat – intrarea în vigoare a reformei sistemului privind migrația și azilul. Această reformă istorică nu ar trebui să fie adoptată doar pe hârtie, ci să schimbe fundamental modul în care lucrăm în teren, la frontiere și pe teritoriul nostru. Atenția se mută acum pe implementarea acestor reforme, iar Conferința de la Gent reprezintă primul pas important în acest proces. Am avut, în ultima perioadă de timp, mai multe întâlniri cu omologii mei și acest subiect a figurat mereu pe ordinea de zi. Implicarea tuturor actorilor relevanți, la nivel politic, operațional și tehnic este esențială pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor urmărite, în sinergie cu sprijinul financiar adecvat. România este pregătită să implementeze Pactul privind migrația și azilul și am demarat deja activități în acest sens.
În anticiparea implementării reformei, pe parcursul anului 2023, împreună cu Comisia Europeană și Agențiile UE am derulat un Proiect Pilot la frontiera cu Serbia și am demonstrat cum o foarte bună practică poate prevala, uneori, unei legislații imperfecte, care va fi în curând înlocuită. Implicarea noastră în această inițiativă a fost în concordanță cu pașii activi pe care țara noastră îi întreprinde în cadrul eforturilor regionale de reducere a fluxurilor de migrație ilegală și de consolidare a securității frontierelor externe. Acest instrument a fost foarte util și acțiunile preventive au contribuit la reducerea cu 97% a fluxurilor de migrație ilegală, iar numărul depistărilor de intrări ilegale a scăzut cu 50%. Rezultatele pozitive ale Proiectului Pilot ne-au încurajat să continuăm. Am făcut un nou pas prin transformarea colaborării fructuoase cu Comisia și agențiile UE, într-un nou Cadru de Cooperare, pe care deja avem un ritm foarte bun de implementare și înregistrăm progrese”, a afirmat ministrul Cătălin Predoiu.
Evenimentul a reunit miniștrii de interne sau de migrație din statele membre UE și din țările asociate Schengen, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Agențiilor UE relevante.
COMISIA EUROPEANA
Ursula von der Leyen afirmă că va crea postul de comisar european pentru apărare dacă va fi realeasă președintă a Comisiei Europene
Published
1 day agoon
April 30, 2024Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi la Praga că, dacă va rămâne în acest post după alegerile europarlamentare din iunie, în viitoarea Comisie Europeană va exista şi un comisar pentru apărare, dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului provocat de invazia rusă în Ucraina, relatează agenţia EFE.
“Trebuie să cheltuim mai mult, să cheltuim mai mult ca europeni pentru apărare, şi acesta este motivul pentru care voi avea un comisar european pentru apărare”, a spus Ursula von der Leyen la postul ceh CT24, potrivit Agerpres.
Aflată deja în campanie pentru un nou mandat, von der Leyen se află la Praga în ajunul împlinirii a 20 de ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, când zece state din Europa Centrală și de Est și din Europa de Sud au aderat la Uniunea Europeană.
Abordarea reconfirmată a lui von der Leyen privind crearea unui portofoliu de comisar european pentru apărare nu pare una întâmplătoare ținând cont de rezultatele ultimului sondaj Eurobarometru înainte de alegerile europene, unde cetățenii UE indică apărarea și securitatea (37%) ca priorități principale în consolidarea poziției UE la nivel mondial.
Poziția sa vine la o zi distanță după ce și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”.
Ea a participat alături de candidații celorlalte familii politice europene la funcția de președinte al Comisiei Europene la o dezbatere la Maastricht.
Deși este candidatul oficial al Partidului Popular European pentru șefia Comisiei Europene, candidatură pentru care a fost aleasă în cadrul Congresului PPE de la București, Ursula von der Leyen nu este sigură de faptul că va obține un nou mandat.
Sondajele premergătoare alegerilor europene din 6-9 iunie sugerează că formaţiunile politice naționale ce fac parte Partidul Popular European vor câştiga împreună scrutinul, fără a obţine şi majoritatea, ceea ce ar permite totuși ca PPE să propună preşedintele Comisiei.
Însă, Bloomberg a relatat recent că președintele francez Emmanuel Macron caută susținere pentru a-l numi pe fostul premier italian Mario Draghi la șefia Comisiei Europene, în detrimentul Ursulei von der Leyen, scenariu exacerbat de faptul că liderul de la Elysee ar fi nemulțumit de rolul mult prea politic pe care von der Leyen și l-a asumat la cârma executivului european.
Materialul celor de la Bloomberg vine să completeze un scenariu care a debutat cu o analiză Euronews în care șapte lideri europeni, între care Mario Draghi și Klaus Iohannis, sunt vehiculați ca potențiali succesori ai lui von der Leyen în contextul nemulțumirilor legate de fostul ministru german al apărării.
Ursula von der Leyen a fost numită de liderii europeni în iulie 2019 la șefia Comisiei Europene și confirmată apoi de Parlamentul European cu o majoritate fragilă după ce în campania pentru alegerile europene din 2019 candidatul PPE pentru funcția de președinte al executivului european a fost Manfred Weber. Candidatura actualului președinte al popularilor europeni a fost respinsă atunci de președintele francez Emmanuel Macron, fiind lichidată procedura “Spitzenkandidaten” care prevedea că propunerea partidului care obține primul loc la alegerile europene să fie numită în funcția de președinte al Comisiei.
Acum, oficialii de la Bruxelles consultați de Bloomberg nu sunt siguri dacă Macron vrea într-adevăr înlocuirea ei ori doar exercită presiuni pentru a obține concesii în perspectiva negocierilor pentru funcțiile de top ale instituțiilor UE, tratative care vor fi declanșate după scrutinul european din 9 iunie. Cei 27 de șefi de stat sau de guvern se vor reuni apoi, pe 17 iunie, într-un prim summit pentru a stabili titularii funcțiilor de președinte al Comisiei Europene, președinte al Consiliului European și Înalt Reprezentant UE pentru afaceri externe și politică de securitate.
Președintele Comisiei este numit la discreția liderilor UE, după ce se ține cont de rezultatele alegerilor europene, ceea ce înseamnă că partidul care ajunge pe primul loc, de regulă PPE, se bucură de privilegiul nescris de a controla executivul. Socialiștii și liberalii își împart, de obicei, restul funcțiilor de conducere.
Tratatul în vigoare al Uniunii Europene, cel de la Lisabona, precizează la aliniatul 7 al articolului 17 că, ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei.
Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care acest candidat nu întruneşte majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European în conformitate cu aceeaşi procedură.
Concrete & Design Solutions
Miniștrii de externe german și polonez au marcat pe cele două maluri ale râului Oder 20 de ani de la aderarea Poloniei, la indigo cu predecesorii lor la 1 mai 2004
Comisia Europeană lansează o consultare cu partenerii sociali privind o potențială legislație UE pentru “telemuncă și dreptul la deconectare”
Eurostat: România, în primele patru țări din UE cu cele mai mici ponderi ale angajaților care lucrează minim 49 de ore pe săptămână
“Este mai bine să fii în UE!”: La 20 de ani de la aderare, Donald Tusk promite că peste cinci ani Polonia va fi mai bogată decât Marea Britanie
Moldova, Ucraina și Balcanii au “fereastra istorică” de a-și lega viitorul de UE, apreciază șeful diplomației europene la 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE
La 20 ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, Maia Sandu asigură că Republica Moldova urmează “această cale”
SUA încurajează aliații să doneze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot. Germania, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia au în dotare aceste rachete
Două decenii de la “reunificarea unui continent divizat”: UE celebrează 20 de ani de la extinderea “Big Bang”, când zece țări au aderat la Uniune
Nicolae Ciucă, întâlnire cu ambasadorul Franței la București: Prezența militară franceză în România este o garanție a securității și stabilității noastre
România și Germania au marcat, în premieră, Ziua Prieteniei româno-germane. Ambasadorul Peer Gebauer, decorat de președintele Iohannis pentru întărirea relațiilor dintre cele două țări
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”
Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua
VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”
Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”
20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene
Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură
Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate
Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții
Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă
În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră
Trending
- NATO7 days ago
Șeful Pentagonului, discuție telefonică cu ministrul român al apărării după ce Biden a aprobat ajutorul pentru Ucraina. Susținerea Kievului împotriva agresiunii Rusiei, principala temă a convorbirii
- POLITICĂ7 days ago
Sondaj INSCOP alegeri locale: PSD – 28,4%, PNL – 26,7%, AUR – 14,4%. Echilibru de forțe în interiorul coaliției de guvernare, cu social-democrații în scădere (2%) și liberalii în creștere (1%)
- EDITORIALE2 days ago
Op-ed | Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, la 20 de ani de la marea extindere a UE: Fiecărei generaţii îi revine o misiune. Avem misiunea de a apăra și consolida proiectul european
- U.E.6 days ago
“Sorbona 2.0”: Avertizând că “Europa noastră poate muri” în fața concurenței globale, Macron face apel la o strategie de apărare credibilă fără a fi “vasala” SUA
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE6 days ago
Bogdan Ivan, negocieri cu Comitetul OCDE de Politici în Știință și Tehnologie de la Paris: Cel mai mare avantaj competitiv îl reprezintă mințile geniale ale românilor